OraNoua.ro
Publicat în 7 august 2013, 17:59 / 298 elite & idei

Raed Arafat: Videoconferinţă a secretarului de stat cu reprezentanţii structurilor de urgenţă

Raed Arafat: Videoconferinţă a secretarului de stat cu reprezentanţii structurilor de urgenţă

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a convocat luni o videoconferinţă la care au participat şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Ioan Burlui, reprezentantul Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul MAI, comandor Cătălin Dache, directorul Direcţiei Apel Unic de Urgenţă 112, din cadrul STS, Dan Popescu, precum şi reprezentanţii structurilor responsabile în gestionarea urgenţelor la nivel de judeţ.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis luni AGERPRES, în ceea ce priveşte Unităţile de Primiri Urgenţe, printre subiectele abordate s-au numărat programul de lucru astfel încât să fie asigurat personalul medical necesar, ţinând cont de specificul activităţii de urgenţă, diferită de cea din secţii, folosirea eficientă a serviciului de telemedicină, dar şi completarea corectă şi completă a documentaţiei medicale a pacienţilor, esenţială inclusiv în rezolvarea eventualelor suspiciuni de malpraxis.

De asemenea, în ceea ce priveşte serviciile de Ambulanţă şi SMURD, a fost luată în discuţie activitatea dispeceratelor integrate existente deja în 30 de judeţe şi extinderea acestora la nivelul întregii ţări.

„Funcţionarea dispeceratelor în regim integrat are ca rezultat o mai eficientă folosire a resurselor şi o mai bună coordonare a serviciilor de urgenţă, care să fie în beneficiul pacienţilor. Până în luna octombrie a acestui an urmează să fie operaţionalizate încă cel puţin 5 dispecerate integrate”, se arată în comunicatul de presă.

În cadrul videoconferinţei a fost abordată şi situaţia privind timpul de răspuns între apelurile de urgenţă şi trimiterea echipajelor, precum şi elaborarea unui plan de măsuri în vederea reducerii timpului de aşteptare pentru pacienţi, una dintre preocupările Ministerului Sănătăţii pe zona medicinei de urgenţă şi MAI, prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.

În acest sens s-a convenit ca până la 30 august să se realizeze prima etapă a unui studiu prin care se va stabili cel mai apropiat echipaj de intervenţie pentru fiecare localitate din zonele rurale, luând în considerare inclusiv echipaje din judeţele limitrofe. În acest fel, dacă cel mai apropiat echipaj de intervenţie se află într-un judeţ limitrof, acesta va putea fi dispecerizat fără a ţine cont de limita administrativă a judeţului. În vederea realizării acestui studiu, în cursul acestei săptămâni se vor stabili şapte grupuri de lucru cu reprezentanţi ai ISU, conducerii medicale a SMURD şi serviciului de Ambulanţă”, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera: Premiu pentru cercetarea științifică de elită

PoliticKelemen Hunor: Acest guvern rămâne şi va face treabă până în 2024. UDMR nu va vota nicio moţiune de cenzură

EconomieCristian Grosu: Săptămâna care modelează Europa și România ei

ExternAntonia Colibasanu: What the EU’s Green Deal Means for Europe and Russia

SocialAdrian Hatos, la dezbaterea despre meditații organizată de Societatea Academică din România

EvenimenteVictor Vevera: Premiu pentru cercetarea științifică de elită

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialTeodor Baconschi: D-ale pandemiei. Un final cu repetiție



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe