Raluca Sîmbotin: România ar putea introduce prevenția, după modelul Franței, în categoria investițiilor prioritare
România ar putea introduce investițiile în prevenție în cadrul investițiilor prioritare finanțate din viitorul buget multianual al UE, după modelul Franței. ”Din păcate, România nu a inclus zona de sănătate decât din perspectiva investițiilor în infrastructura mare a spitalelor. Dar alte țări din UE, precum Franța, cu un deficit asemănător, au prioritizat investițiile în prevenție, și au spus că aceste investiții vor avea un randament mare și ne vor ajuta în următorii ani să reducem deficitul. Cred că și România poate să facă asta. Există o fereastră de oportunitate în această perioadă având în vedere că ministerul va depune un raport de progres și poate să își ajusteze intervențiile”, a declarat Raluca Sîmbotin, Policy Lead, MSD România.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Sănătatea – o componentă socială care devine domeniu de siguranță națională”, organizată în 8 aprilie de CursdeGuvernare.ro , la Parlamentul României – Comisia de Sănătate din Senat – înregistrarea integrală poate fi văzută AICI-LINK.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


