Răzvan Bologa: Inteligența artificială poate revitaliza interesul elevilor pentru învățare și am putea estima în timp real competențele lor. Profesorii vor redeveni fascinanți și rezultatele la PISA se vor îmbunătăți
Una dintre cauzele rezultatelor modeste pe care România le are la testele PISA poate fi reducerea ponderii actului de predare și creșterea excesivă a numărului de teste și, mai ales, a orelor de pregătire pentru teste, este de părere profesorul Răzvan Bologa. Acesta spune într-un interviu pentru Edupedu.ro că, „folosind inteligența artificială, nu ar fi nevoie să așteptăm ani de zile ca să aflam rezultatul la PISA, am putea estima în timp real competențele elevilor. În același timp, efortul profesorilor se reduce semnificativ și eficiența actului de predare crește foarte mult”.
Profesorul Răzvan Bologa a oferit și un exemplu în care inteligența artificială a fost folosită cu succes în sistemul educațional românesc. „A permis cadrelor didactice obișnuite să desfășoare activități didactice în domeniul roboticii fără a face vreo pregătire de specialitate în acest sens. Am avut chiar și elevi din sate îndrumați de suplinitori care au construit cu succes roboți performanți.”
„Profesorii de la clasă nu au posibilitatea să se ocupe adecvat de elevii fără sprijin parental și nici nu sunt recompensați suplimentar dacă o fac. Aceștia ajung analfabeți funcțional sau chiar abandonează școala. Dacă profesorii ar avea la dispoziție asistenți virtuali, statistici detaliate și dacă ar primi niște bani în plus, atunci s-ar putea ocupa de acești elevi lipsiți de sprijin parental.
Nu se pune problema înlocuirii cadrelor didactice de către chatboți. Învățarea este un act social și prin urmare nu poate fi mutată pe ecranul calculatorului”, a adăugat Răzvan Bologa.
Interviul integral:
Rep.: Școala românească se confruntă cu rezultate dezamăgitoare la testele PISA și cu o rată crescută de abandon. Credeți că inteligența artificială poate fi o soluție?
Răzvan Bologa: Da, chiar cred acest lucru. Inteligența artificială face educația să fie mai atractivă, mai eficientă și personalizată.
Rep.: Cum putem folosi inteligența artificială?
Răzvan Bologa: În primul rând, trebuie să vedem care sunt cauzele rezultatelor modeste pe care România le are la testele PISA. După părerea mea, principala cauză este reducerea ponderii actului de predare și creșterea excesivă a numărului de teste și, mai ales, a orelor de pregătire pentru teste. Problemele pleacă de la gimnaziu. Cadrele didactice de astăzi au redus foarte mult fondul de timp destinat predării noțiunilor fundamentale și își petrec majoritatea timpului făcând exerciții pentru teste, modele de teste, simulări sau administrând teste în sine. În multe școli gimnaziale, elevii trec rapid peste concepte și contextul în care sunt utile. Ei dau teste la intervale mici de timp, iar manualele școlare aferente materiilor solicitate la examenul de Evaluare Națională sunt adesea înlocuite cu niște culegeri care conțin cantități mari de exerciții și foarte puține elemente despre utilitatea celor învățate.
Pregătirea elevilor este pusă în mare parte pe umerii părinților și meditatorilor însă și aceștia urmează același tipar al pregătirii pentru Evaluarea Națională unde elevii se luptă între ei pentru fiecare sutime. Testele PISA evaluează capacitatea elevilor de a folosi noțiunile dobândite în lumea reală ceea ce e complet diferit de pregătirea pentru Evaluarea Națională pe care o fac profesorii, părinții și meditatorii. Există, practic, o contradicție între obiectivele examenului de Evaluare Națională și cele ale testelor PISA.
Ultima ora:
ObservatorKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
PoliticKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
EconomieRamona Jurubiță: Consiliul Investitorilor Străini cu privire la Ordonanța de Urgență care introduce o nouă amnistie fiscală
ExternLuca Niculescu: In această primăvară, România a trecut prin cinci examene finale in fața unor comitete OCDE, le-am trecut cu bine
SocialLigia Deca: Măsurile de prevenţie a violenţei şi a consumului de substanţe interzise, priorităţi în noul an școlar
EvenimenteAndreea Negru: Am avut plăcerea de a participa la Forumul Pieței de Capital
EditorialAlexandru Grumaz: Nevoia unei strategii a victoriei în Ucraina!
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe