OraNoua.ro
Publicat în 25 februarie 2015, 19:46 / 12 elite & idei

Răzvan Nicolescu a trecut în consultanţă, la Deloitte

Răzvan Nicolescu a trecut în consultanţă, la Deloitte

Fostul ministru delegat al energiei, Răzvan Nicolescu, a trecut în consultanţă, fiind recrutat de către Deloitte în poziţia de executive lead advisor, iar din această funcţie îşi va concentra activitatea asupra României, dar şi a Europei Centrale si de Est.

Înainte de a fi ministru, timp de zece luni în 2014, Răzvan Nicolescu a lucrat tot în sectorul energetic, pentru companii private şi de stat. El a fost de asemenea ataşat la UE pe probleme în domeniul energiei din partea României.

Nicolescu este preşedintele Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie, nominalizat fiind de Consiliul Uniunii Europene în 2009 şi, timp de aproape cinci ani, a fost director în cadrul celui mai mare producător de petrol şi gaze din Sud-Estul Europei, OMV Petrom.

Este absolvent al Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi are o diplomă MBA la Solvay Business School.

Sursa: zf.ro

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe