de Răzvan Nicolescu

În contextul crizei gazelor dintre Rusia şi Ucraina, se pune tot mai mult problema accelerării procesului de creare a unei pieţe  europene unice în domeniul energei şi, implicit, problema unei politici europene comune pentru acest sector economic foarte important. Câştigul pe termen mediu şi lung al acestui demers poate fi uşor catalogat drept „imens“ pentru întreaga Uniune.

Mai exact, accelerarea integrării se va face, printre altele, în jurul principiului solidarităţii (unul dintre fundamentele pe care s-a creat Uniunea), iar rezultatul aplicării acestui principiu va fi crearea unei pieţe unice de energie la nivel european, în care toţi europenii îşi vor pune la un loc resursele şi nevoile. În acest context, este posibil ca pe termen scurt, pentru statele care au resurse proprii, procesul de accelerare a integrării să genereze unele creşteri de preţuri, în timp ce pentru cei care au nevoi mai mari decât resurse să apară, invers, premisele unor preţuri competitive. Evident că cei care au resurse vor avea tot timpul preţuri mai mici, însă este posibilca diferenţele existente în prezent să scadă.

Soluţia pentru populaţia ţărilor din categoria cu resurse mai mari decât nevoi este realizarea mai rapidă a unei convergenţe de venituri cu cei din ţările dezvoltate ale UE, în timp ce, pentru sectorul industrial, soluţia este eficientizarea.

În acelaşi timp, este firesc ca într-o Europă socială să definim, la nivel european, un concept de consumator vulnerabil (pentru populaţie), astfel încât acest „consumator vulnerabil“ să poată fi ajutat pe un principiu asemănător celui folosit în cazul fermierilor, Adică direct din fonduri europene.

Cum ar putea funcţiona acest sistem, ale cărui principii le-am prezentat public la sfârşitul săptămânii trecute, cu prilejul vizitei la Bucureşti a comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger? Orice familie din UE care are un venit pe membru de familie mai mic de 300 euro, de exemplu, ar putea să primească din fonduri comunitare un ajutor lunar pentru plata facturii de energie, care să fie, să zicem, de 30-40 euro. Sigur, cifrele folosite sunt pur indicative, pragurile şi nivelul de ajutor trebuind să rezulte în urma unor studii de impact. Este însă nevoie să ridicăm rapid o astfel de problemă la nivel comunitar, mai ales în contextul în care Comisia Europeană va propune la jumătatea anului o Comunicare privind protecţia consumatorilor, la nivelul tuturor statelor membre. De asemenea, să nu uităm că şefii de stat şi de guvern vor discuta la Consiliul European de vară viitoarele principii ale unei viitoare politici europene, în noul context apărut după criza Rusia-Ucraina.

Este adevărat că de un astfel de sistem vor beneficia cel mai mult cetăţenii din noile state membre, însă într-o Europă bazată pe solidaritate acest lucru ar trebui să fie unul firesc, mai ales că numărul lor va scădea, pe măsura realizării convergenţei de venituri.

În ceea ce priveşte consumatorii şi piaţa din România, având în vedere că avem resurse, este nevoie să fim tot mai activi în a ne susţine la Bruxelles viziunea, ideile şi interesele în domeniul energetic. Este unul dintre cele trei obiective pe care mi le-am asumat de la învestitura mea ca ministru al Energiei, alături de revizuirea strategiei energetice şi de eficientizarea companiilor de stat din domeniul energetic.