OraNoua.ro
Publicat în 2 iulie 2014, 19:13 / 415 elite & idei

Răzvan Nicolescu: Gazoductul Iași-Ungheni va fi finalizat la 15 august

Răzvan Nicolescu: Gazoductul Iași-Ungheni va fi finalizat la 15 august

Conducta de gaze Iași – Ungheni, prin care Republica Moldova va putea importa resurse din România, va fi finalizată la 15 august, urmând ca România să exporte prin intermediul acestui gazoduct circa 1-2% din producția națională, într-o primă fază, a declarat, marți, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, în cadrul unei conferințe pe tema strategiei energetice a României.

‘Prima fază a proiectului va permite un schimb de gaz dinspre România spre Republica Moldova de aproximativ 14.000 — 15.000 de metri cubi pe oră, ceea ce înseamnă 1-2% din producția totală a României’, a spus ministrul.

Întrebat ce companii vor exporta efectiv gaze din România, el a explicat că va fi organizată o licitație pentru rezervarea capacității conductei.

‘Vom vedea de unde vor proveni gazele. Conform procedurilor, Transgaz și noua companie din Republica Moldova, respectiv Vestmoldotransgaz, vor trebui să semneze un acord de cooperare și, apoi, tot conform metodologiilor în vigoare, vor scoate la licitație capacitatea conductei printr-o procedură numită open season. De văzut cine va rezerva capacitate și de văzut ce actori economici vor putea încheia contracte comerciale, care pot fi și dinspre România spre Republica Moldova, dar și dinspre Republica Moldova spre România. Este primul interconector care funcționează în ambele sensuri încă de la punerea sa în funcțiune’, a arătat Nicolescu.

Potrivit acestuia, procesul de open season se va organiza după semnarea acordului de cooperare.

‘Din punctul de vedere al statului român, noi am cam făcut tot ce era de făcut, proiectul este finalizat pe partea românească. Pe partea din Republica Moldova este realizat într-o proporție mare și va fi finalizat la 15 august. Mă bucură foarte mult că ne-am încadrat în buget și suntem chiar cu 10% sub bugetul estimat’, a subliniat oficialul guvernamental.

Întrebat la ce preț vor importa gaze cei din Republica Moldova, el a arătat că prețurile vor face obiectul înțelegerilor comerciale între companii.

‘Existența acestei noi surse de aprovizionare pentru Republica Moldova creează premisa obținerii unor condiții comerciale mai bune pe contractele actuale pe care le au. Gazele care vor veni din România într-o primă fază vor acoperi, la nivel anual, circa 8-9% din consumul Republicii Moldova, excluzând Transnistria’, a adăugat Nicolescu.

Potrivit Departamentului pentru Energie, în prima etapă, gazoductul va transporta 14.000 — 15.000 metri cubi pe oră, iar în a doua etapă, capacitatea va ajunge la 1,5 — 2 miliarde de metri cubi pe an.

Ultima ora:

ObservatorNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”

PoliticNicolae Ciucă: Îl felicit pe președintele Donald Trump pentru realegerea sa și îi urez succes lui și Statelor Unite ale Americii

EconomieElena Calistru: It’s the economy, stupid…

ExternRobert Lupițu: Ca țară să luăm cele mai bune decizii pentru noi, pe aceleași coordonate – Occident, Europa, transatlanticism

SocialCiprian Stănescu: 3 noutăți pe care le puteți vedea și la #ProVerde vinerea pe StirileProTV și duminica dimineața de la 09:30 pe ACASĂ TV

EvenimenteNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”

EditorialRadu Magdin: România, un pilon al securității energetice europene

CulturaFlaviu Predescu: Despre cartea Superpolitik



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe