Publicat în 24 martie 2021, 12:52 /
349 elite & idei
Răzvan Orășanu: Programul de voluntariat al Asociației „Ține de Noi”
Asociația „Ține de Noi” oferă stagii de voluntariat în organizație. Este o ocazie unică de a fi aproape de unul dintre cele mai de succes ONG-uri în zona de educație și politici publice – puteți veni într-o perioadă de creștere, când punem bazele unui institut de training ambițios. Voluntarii vor fi implicați în proiectele asociației la care doresc să participe, iar atribuțiile voluntarilor sunt acordate în funcție de aptitudinile pe care stagiarul dorește să și le dezvolte. Mai mult, stagiarii vor putea participa gratuit la toate trainingurile asociației și vor avea prioritate la înscriere. Voluntarii vor beneficia de un program de lucru flexibil, de 10-12 ore pe săptămână. Practic, este obligatorie o întâlnire pe săptămână în medie (online), în rest timpul este gestionat chiar de intern, în mod independent. Durata contractului este de 3 luni, cu posibilitate de prelungire. Programul de lucru poate fi negociat de la caz la caz, în funcție de celelalte angajamente educaționale și profesionale ale fiecăruia. Persoanele interesate sunt invitate să trimită un CV detaliat și o scrisoare de motivație la adresa office@tinedenoi.ro (Răzvan Orășanu, Presedinte al Asociației). Vă rugăm să precizați în câmpul „Subject” titlul postului pentru care candidați. Acest program de voluntariat se desfășoară exclusiv online. Posturile disponibile sunt următoarele: 1. Voluntar în domeniul politicilor publice în educație 2. Voluntar pentru activități de fundraising 3. Voluntar pentru activități de organizare evenimente 4. Voluntar pentru relații instituționale 5. Voluntar pentru Social media 6. Voluntar în domeniul politicilor energetice 7. Voluntar pentru programul de Educație Digitală 8. Voluntar asistent pentru cursurile desfășurate de asociație 9. Voluntar pentru dezvoltarea programului City – crearea unui program pentru administrația publică locală 1. Voluntar în domeniul politicilor publice în educație Candidatul acceptatva contribui la conceperea programelor dedicate subiectului Educațieiva fi la curent în permanență cu noutățile aferente acestui domeniuva propune teme de interes care se pot concretiza ulterior prin politici publiceva ajuta la scrierea unor articole în domeniul educației precum si la realizarea unui studiu de caz legat de un proiect educațional reușit din jud. Cluj (Transylvannia College)va contribui la organizarea Conferinței Naționale în Domeniul Educației, eveniment desfășurat de asociație anual 2. Voluntar pentru activități de fundraising Candidatul acceptatva identifica posibili parteneri și potențiale surse de finanțare pentru proiectele asociațieiva urmări în permanență liniile de finanțare deschiseva identifica liniile de finantare deschise de principalele fundații care oferă grant-uriva elabora cu ajutorul staff-ului asociației proiecte care ulterior vor fi depuse spre finanțareVa propune proiecte finanțabile în zona de educație. 3. Voluntar pentru activități de organizare evenimente Profilul candidatului: Excelente abilități de comunicare, disponibil în fiecare săptămână, capacitatea de a respecta termene stricte de predare, atitudine profesională la telefon. Candidatul acceptatVa avea posibilitatea de a învăța organizare de evenimente de la un capat la celălaltva desfășura sarcini administrative în legătură cu evenimentele organizate de către asociațieva elabora concepte pentru evenimentele organizate de către asociațieva efectua toate demersurile logistice necesare aferente organizării unui eveniment 4. Voluntar pentru relații instituționale Profilul candidatului: Student la Științe Politice/Relații internaționale/ASE, excelentă cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit), foarte bune aptitudini de comunicare. Este necesar ca persoana respectivă să dețină un laptop personal și să fie dispusă să îl utilizeze pentru sarcini de serviciu. De asemenea, persoana respectivă trebuie să se poată documenta pe cont propriu pe internet (și în special pe site-urile fundațiilor partenere). Candidatul acceptatva gestiona relațiile externe ale asociatiei cu fundațiile și asociațiile similare din Europa și se va implica în demararea unor programe în parteneriat cu aceste fundațiiva identifica și contacta organizații cu care asociatia ar putea dezvolta parteneriate, atât pe plan național, cât și pe plan internationalva prezenta activitățile derulate de asociațieva crea baze de date în vederea menținerii corespondenței cu aceste instituții 5. Voluntar pentru Social media Candidatul acceptat:va propune un plan de comunicare pe rețelele de socializare, în funcție de activitățile curente ale asociațieiva administra pagina de Facebook, contul de Instagram, contul de Youtube ale asociațieiva realiza video editingva realiza grafica aferentă postărilor 6. Voluntar în domeniul politicilor energetice Candidatul acceptatva contribui la conceperea programelor– va cerceta anumite aspecte legate de sistemul energetic (gaze, complexe energetice în zona de cărbune, energie regenerabilă, etc)fi la curent în permanență cu noutățile aferente acestui domeniuva propune teme de interes care se pot concretiza ulterior în politici publiceva contribui la redactarea unor propuneri în domeniul energiei precum si la realizarea unui studiu 7. Voluntar pentru programul de Educație Digitală În acest an ne dorim să lansăm un amplu proiect dedicat educației digitale, având în vedere contextul mondial. Acest proiect va reprezenta concret un șir de aproximativ 20 de training-uri în domeniul educației digitale, training-uri făcute cu cei mai buni specialiști din acest domeniu din România. Candidatul acceptatva elabora conceptul acestui programva menține relația dintre asociație și speakerva face identifica organizații care dețin resursele necesare susținerii acestui demers va contribui la scrierea conceptului pentru fiecare training în parteva contribui la demersurile logistice necesare aferente organizării acestui program 8. Voluntar asistent pentru cursurile desfășurate de asociație Asociația are în dezvoltare un institut de training, unde, de regulă, abordăm teme legate de politici publice sau de dezvoltare personală. În acest an ne dorim ca acest institut de training să se dezvolte, să adăugăm noi teme de cursuri. Candidatul acceptatva contribui la identificarea unor subiecte pe baza cărora ar putea fi organizate noi cursuriva identifica traineri potriviți de la nivel national care pot susține aceste cursuri va contribui la scrierea landing page-urilor pentru fiecare curs nou propus. 9. Voluntar pentru dezvoltarea programului pentru orașe/pentru administrația publică locală Majoritatea acțiunilor noastre sunt îndreptate către zona de policy making – atât pentru domeniul educațional, cât și pentru cel energetic și economic. Ne propunem dezvoltarea unor programe destinate persoanelor care lucrează în administrația locală (suntem nepartizani, neafiliați politic). Candidatul acceptatVa scrie studii de caz de bună practicăVa sprijini la buna derulare a cursului de politici publice pentru administrația localăva contribui la redactarea unor propuneri de documente de politici publice în domenii care țin de viața de zi cu zi a unei comunitățiva contribui la organizarea conferințelor și a cursurilor aferente acestui program Așteptăm cu nerăbdare solicitările voastre! |
Ultima ora:
ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă
PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești
EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone
ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?
SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟
EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024
EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe