Un blajin şi aparent inofensiv viceprimar al Capitalei, într-o emisiune TV, caracteriza „Doi şi un Sfert“, serviciul Ministerului de Interne, în esenţă, drept nişte profesionişti care îşi văd de treabă şi care sunt de folos cu diverse informaţii instituţiilor statului. Declaraţia respectivă se poate interpreta oricum, însă nu ca o mostră de obiectivitate şi de conexiune cu realul. Articolul de față se vrea un echilibrat remember al etapelor prin care a trecut această entitate, în folosul dezbaterii publice din prezent. Iar începând cu anul 2001 principala logică în care trebuie văzut acest serviciu secret este cea de „concurenţă“, a se citi uneori antiteză cu Serviciul Român de Informaţii (SRI), lipsa acestei chei fundamentale putând abate atenţia de la esenţial în ceea ce înseamnă o redesenare a ecuaţiei puterii în interiorul sistemului de siguranţă naţională. O astfel de redesenare este importantă nu doar prin efectele ei imediate, cât mai ales pentru că este una fără precedent de la Revoluţie. Nicicând după Revoluţie mecanismele interne ale unui serviciu secret nu au fost puse sub lupa DNA într-un mod atât de abrupt, nicicând o conducere nu a fost decapitată de DNA (după scandalul de la BNR care mai are încă reverberaţii).

Un sfert de secol cu Doi şi un Sfert (I). | OPINIE