Răzvan Popescu: Acum suntem în faza de evaluare a potenţialului de hidrogen, dar trebuie un excedent de resursă, iar asta nu se va întâmpla decât atunci când Neptun Deep e up and running
♦ De la atragerea de credite până la emisiunea de obligaţiuni cu maturităţi diferite, toate sunt pe masa Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, controlat de statul român, pentru a finanţa proiectul Neptun Deep din Marea Neagră ♦ Cu o valoare estimată acum la peste 4 miliarde de euro, Neptun Deep va fi investiţia care va testa cel mai mult limitele Romgaz, compania fiind prudentă în acest moment în a se angaja în alte proiecte majore. Menţinerea producţiei pe uscat este însă esenţială pentru a genera fondurile necesare finanţării Mării Negre.
Romgaz (SNG) deţine acum 50% din proiectul de gaze offshore Neptun Deep, un pachet similar fiind controlat de OMV Petrom care este şi operatorul blocului. Pachetul de 50% a fost preluat anul trecut de Romgaz de la americanii de la ExxonMobil într-o tranzacţie de 1 mld. dolari, cea mai mare din istoria statului român, acesta fiind de altfel angajamentul ferm al companiei de a merge mai departe. Decizia finală de investiţii este luată de OMV Petrom, aceasta fiind aşteptată pentru jumătatea acestui an.
„Operatorul mai are decizia finală de investiţii pe care Romgaz şi-a asumat-o odată achiziţia pachetului ExxonMobil. Am bugetat şi pentru anul 2023 cheltuieli cu proiectul Neptun Deep pe baza datelor pe care le avem. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere“, a spus Răzvan Popescu, CEO, Romgaz, în cadrul ultimei ediţii a ZF Power Summit. Potrivit acestuia, practica în domeniul de petrol şi gaze este de a apela la mai multe instrumente de finanţare pentru proiectele care necesită investiţii majore, acesta fiind şi obiectivul Romgaz pentru Neptun Deep.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


