OraNoua.ro
Publicat în 22 noiembrie 2017, 10:13 / 304 elite & idei

Remus Borza: Energia, între avarii şi explozii de preţuri

Remus Borza:  Energia, între avarii şi explozii de preţuri

Pentru explozia prețurilor pe bursa spot, dincolo de comportamentul unor actori pe piața energiei, „în egală măsură trebuie să vorbim şi de vinovăţia unor demnitari ai statului, fie de la Ministerul Energiei, fie de la Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, care, prin poziţiile publice exprimate şi prin promovarea unor acte normative, nu au făcut altceva decât să inflameze şi să panicheze şi mai mult piaţa”, afirmă deputatul independent Remus Borza.

Într-un interviu acordat ziarului „Bursa”, acesta face o radiografie a sistemului energetic și analizează inclusiv evoluția pieței de gaze și electricitate în acest an.

Potrivit lui Borza, creșterea prețurilor la electricitate pe piața spot în această iarnă a fost cauzată de comportamentul speculativ al unor jucători, de indisponibilitatea, în anumite momente, a unor grupuri energetice, însă, „ca finalul să fie apoteotic”, au venit și „declaraţiile panicarde a doi înalţi demnitari ai statului”, spune Remus Borza.

În opinia sa, o situație similară are loc acum pe piața gazelor. „Sceneta din ianuarie se repetă şi acum. Nişte băieţi care fac jocurile Engie, E.ON sau Gazprom lansează în spaţiul public mesaje care sunt de natură să genereze o creştere a tarifelor de furnizare şi distribuţie sau a gazului din import”, a declarat deputatul.

El a subliniat că Engie şi E.ON au peste 98% din piaţa de furnizare şi distribuţie gaze din România. „Veritabil monopol. În primăvară, cereau ANRE majorarea tarifelor de furnizare şi distribuţie între 30 şi 120%. Cerere evident, respinsă de Havrileţ, fostul şef al ANRE. Acum 3 luni, la dezbaterile din Comisia de Industrie a Camerei Deputaţilor, cine se împotriveau cel mai tare liberalizării pieţii gazelor? Evident Engie şi E.ON, pentru că îşi pierdeau monopolul şi implicitul profiturile exorbitante pe care le înregistrează an de an. Lipsa stocurilor de gaze pentru iarnă, informaţie total eronată, este de natură să genereze panică în rândul populaţiei şi al consumatorilor industriali, dar în primul rând oferă pretextul celor de la Gazprom de a-şi majora preţul la gazele exportate în România”, mai afirmă Borza, conform sursei citate.

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe