* (Interviu cu avocatul Remus Borza, fost administrator judiciar al Hidroelectrica, parlamentar ALDE, preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic)
* „Băieţii deştepţi încep să dea din nou târcoale Hidroelectrica”
* „Există o investigaţie a Curţii de Conturi în dosarul Petrom, existând un prejudiciu de câteva miliarde de euro pentru statul român în speţa redevenţelor”
* „Nu văd nici un impediment pentru care să nu vedem în toamna acestui an listarea Hidroelectrica”
* „Statul român are mai mult trebuinţă de banii din privatizare decât Hidroelectrica”
* „Guvernul trebuie să ia o decizie strategică dacă România mai are nevoie de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă”
Reporter: În urma alegerilor parlamentare de la finalul anului trecut, Ministerul Energiei se află în portofoliul ALDE. Care este opinia dumneavoastră cu privire la situaţia actuală a companiilor energetice din subordinea acestui minister?
Remus Borza: Într-adevăr, Ministerul Energiei este un portofoliu care ne aparţine, dar nu cred că ar trebui să ne bucurăm prea tare de acest lucru, deoarece aici sunt multe bombe cu ceas care, mai devreme sau mai târziu, vor exploda. Ministerul Energiei este un portofoliu extrem de complicat, unde trebuie să fii foarte vigilent şi tot timpul în gardă.
* „OMV Petrom a plătit redevenţe, timp de zece ani, la un preţ fix de 26 de dolari barilul”
O problemă delicată în zona energiei unde sunt implicate mai multe ministere şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale este cea a redevenţelor, în general, şi, în particular, problema redevenţelor în contractul cu Petrom.
În 2004, o dată cu semnarea contractului de privatizare cu OMV, exista o clauză discretă, ca să nu îi spun secretă, în care se stabilea nivelul redevenţei la 1,5-3,5%, în condiţiile în care, în Europa, nivelul redevenţei ajungea şi la 35%.
Chestiunea mult mai gravă a fost că, deşi nivelul redevenţei a fost stabilit la un nivel foarte mic, a fost raportat, timp de zece ani, la un preţ fix, la o valoare referenţială la 26 de dolari barilul, în condiţiile în care, în intervalul 2004-2014, preţul barilului a fost constant peste 100 de dolari.
Prăbuşirea preţului petrolului a început în 2015 şi a continuat în 2016, dar acum s-a stabilizat în jur de 50-55 de dolari barilul. Există şi o investigaţie a Curţii de Conturi în dosarul Petrom, existând un prejudiciu de câteva miliarde de euro pentru statul român în speţa redevenţelor.
* „Investitorii chinezi nu vor să-şi asume riscul contractului şi nici al investiţiei în România”
O companie din portofoliul Ministerului Energiei – Nuclearelectrica – este strategică pentru România. Trebuie să vedem unde şi de ce s-au poticnit negocierile cu partenerul chinez pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
Deşi nu susţin un parteneriat România-China pentru aceste investiţii, ştiu că exista un termen limită la 31 decembrie 2016 pentru aceste negocieri care durează de peste doi ani. Deja au trecut mai mult de patru luni de întârziere şi guvernul trebuie să ia o decizie strategică dacă România mai are nevoie de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
Trebuie să vedem în ce condiţii se vor face aceste investiţii, cu cine le vom efectua. Vorbim de sume de peste 5 miliarde de euro.
Ştim deja că investitorii chinezi nu vor să-şi asume riscul contractului şi nici al investiţiei în România.
Pe de o parte, ei vor să-şi promoveze propria tehnologie, iar de pe altă parte vor să finanţeze proiecte – acest lucru este valabil şi pentru Tarniţa Lăpuşteşti şi pentru alte proiecte megalomanice – în condiţiile în care statul român le garantează investiţiile. Acest lucru poate fi considerat ajutor de stat de către legislaţia comunitară şi de către partenerii noştri din UE. De aceea, în ceea ce priveşte investiţiile chineze, avem o constrângere comunitară peste care nu putem trece şi nici nu ar fi corect şi echitabil în raport cu ceilalţi ofertanţi – producători de echipamente sau investitori.
Dacă statul român va aprecia că are nevoie de grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, atunci va trebui să organizeze o licitaţie internaţională în condiţii de transparenţă şi nediscriminare, să permită accesul tuturor celor interesaţi. Implicit, trebuie să fie găsită şi o formulă de finanţare, din surse proprii, parteneriat public-privat, companie de proiect, în care să intre şi statul roman.
* „Stare absolut incertă la CEH, care, în final, îi va fi fatală”
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este o altă companie cu foarte multe probleme. Ea se află, practic, în faliment din punct de vedere al indicatorilor economici, având la activ două insolvenţe eşuate, anul trecut. Este o stare absolut incertă la CEH şi care, în final, îi va fi fatală.
Soluţia insolvenţei era singura care mai putea, la un moment dat, să repare câte ceva le CEH. Acum, lucrurile se agravează de la o zi la alta. Cred că, peste o lună-două, când eventual s-ar pronunţa Curtea de Apel Alba-Iulia, nici insolvenţa nu mai poate face nimic în privinţa CEH.
Trebuie văzut ce punem în loc, în zona de nord, în ceea ce priveşte producţia de energie. Hidroelectrica are suficiente capacităţi de producţie a energiei şi în acea zonă, ca să echilibreze sistemul energetic naţional. Încă mai cred că se poate salva un grup termo la Paroşeni şi unul la Mintia şi una sau două mine de cărbune.
* „Am rezerve faţă de modul în care sunt administrate ELCEN şi RADET”
Insolvenţele ELCEN şi RADET sunt probleme care afectează însăşi Capitala României, circa două milioane de cetăţeni. Am susţinut aceste două insolvenţe, pentru că erau singurele modalităţi prin care se puteau stinge creanţe reciproce şi pasive de peste 2 miliarde de lei. Eu am, însă, rezerve faţă de modul în care sunt administrate aceste două companii, dar mă abţin pentru moment de la comentarii.
* „Noul Consiliu de Supraveghere şi Directoratul Hidroelectrica trebuie să stabilească un calendar al privatizării”
Hidroelectrica este cea mai importantă societate din portofoliul Ministerului Energiei, fiind şi cea mai valoroasă companie din România.
În 2012, când Euro Insol a preluat administrarea judiciară, Hidroelectrica era cea mai îndatorată companie din România, având circa 1,2 miliarde de euro datorii. Anul trecut, în iunie, am redat-o ţării şi acţionarilor cu datorii zero. Am plătit datoriile la valoarea nominală, nu am făcut, precum alţii, haircut de 80-90% pe creanţe. Am reuşit o performanţă unică, de a plăti un volum atât de mare de creanţe, de peste un miliard de euro, la valoare nominală.
Deşi, în 2012, Hidroelectrica avea pierderi de 170 milioane de euro, în cei patru ani de insolvenţă am realizat un profit cumulat de peste un miliard de euro. În toată această perioadă, am dat dividende acţionarilor de circa 800 milioane de euro şi încă un miliard de euro am plătit taxe şi impozite bugetului de stat.
Hidroelectrica are, în prezent, o EBITDA de 69% din cifra de afaceri, ceea ce înseamnă 500 de milioane de euro profit operaţional în fiecare an.
Tot în 2012, Hidroelectrica avea o trezorerie netă negativă, de -687 de milioane de lei, noi am lăsat-o, în iunie 2016, cu 1,6 miliarde de lei lichiditate proprie disponibilă bancar. Cash-ul Hidroelectrica se apreciază, lunar, cu 100 de milioane de lei.
Au trecut nouă luni de la plecarea mea din funcţia de administrator judiciar la Hidroelectrica, iar acum compania merge din inerţie. Sigur că, în această perioadă, am avut, nu neapărat o influenţă în ceea ce priveşte managementul companiei, dar i-am ajutat pe partea juridică în toate cele 179 de dosare, derulate în perioada iunie 2012 – 29 martie 2017, când practic s-a închis definitiv procedura insolvenţei.
Cred că acţionarii – statul român şi Fondul Proprietatea – trebuie să instaleze un Consiliu de Supraveghere stabil, plus un directorat care să aibă un mandat foarte bine definit, în special în ceea ce priveşte asumarea programului de investiţii.
De asemenea, noul Consiliu de Supraveghere şi Directoratul trebuie să-şi asume şi să stabilească un calendar al privatizării. Toate condiţiile de listare pentru Hidroelectrica sunt îndeplinite, ultima condiţionalitate era ieşirea din insolvenţă, lucru care s-a întâmplat în martie. Acum nu văd nici un impediment pentru care să nu vedem în toamna acestui an – octombrie/noiembrie – cea mai spectaculoasă listare din România.
Evenimentul ar aduce în jur de un miliard de euro statului român cu condiţia ca Guvernul Grindeanu să modifice metodologia de privatizare, în sensul renunţării la majorarea de capital social prin emisiunea de acţiuni noi. Prin noua strategie de privatizare, statul român prin Ministerul Energiei, ar vinde direct prin intermediul Bursei 15% din deţinere astfel încât veniturile din listare să se facă venit la Buget.
În 2013, când s-a aprobat metodologia de privatizare, Guvernul s-a raportat la situaţia dezastruoasă în care se găsea Hidroelectrica, fiind cea mai decapitalizată companie din România. Astăzi, Hidroelectrica nu mai are nevoie de banii investitorilor, întrucât are o lichiditate mai mult decât confortabilă. Cred că statul român, în actuala conjuctură, are mai multa trebuinţă de banii din privatizare decât Hidroelectrica.
Dacă admitem că EBITDA Hidroelectrica, în ultimii trei ani, a fost de 500 de milioane de euro, privatizarea unor companii din Europa sau din lume din zona energetică se face la un multiplu EBITDA cuprins între 15 – 23.
La un multiplu minim de 15 X EBITDA, valoarea companiei ar fi de 7,5 miliarde de euro, iar un pachet de 15% ar putea să valoreze peste un miliard de euro.
* „Program de investiţii la Hidroelectrica de 1,2 miliarde de euro, în perioada 2016-2020”
Eu am lăsat aprobat un program de investiţii de 1,2 miliarde de euro, în perioada 2016-2020. Cred că Hidroelectrica ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorităţi, iar investiţiile ar trebui să continue, mai ales în ceea ce priveşte retehnologizarea marilor centrale de sistem – Stejarul, Vidraru, Râul Mare Retezat, Mărişelu. De asemenea, trebuie finalizate unele investiţii începute mai demult şi finanţate şi în perioada insolvenţei, aici mă refer la Bretea. Teoretic ea poate fi inaugurată în această lună, mai aşteptăm doar un acord al ENEL pentru ca Hidroelectrica să poată să evacueze pe propria linie, între Bretea şi o altă centrală – Plopi.
Răstolniţa este o investiţie de 200 de milioane de euro, finalizată în proporţie de 93%, echipamentele sunt montate de mai bine de un an şi jumătate. Aşteptăm, însă, o hotărâre de Guvern, în condiţiile în care Hidroelectrica a depus toată documentaţia încă din 17 februarie 2012. Au trecut mai bine de 5 ani de zile. Toate guvernele care s-au perindat nu au fost în stare să promoveze o hotărâre de expropriere a unor suprafeţe de teren.
O altă investiţie de 200 de milioane de euro este Dumitra- Bumbeşti. Recent m-am întâlnit cu directorul Hidroconstrucţia şi mi-a confirmat că lucrările sunt în grafic şi că putem avea PIF (n.r. punere în funcţiune) în octombrie 2017 pentru Dumitra şi în 2018 pentru Bumbeşti.
Ca să recapitulez, avem centrala Răstolniţa de 34 megawaţi, Bretea – 11 megawaţi, Dumitra – 24 megawaţi, Bumbeşti – 41 megawaţi putere instalată.
S-au reluat lucrările şi la Câineni, o investiţie de 90 milioane euro într-o centrală de 30 megawaţi. Echipamentele sunt gata de livrare la UCM Reşiţa, investiţia fiind în etapa realizării lucrărilor hidrotehnice. Sper ca în 2019 să fim invitaţi la PIF.
La Siriu-Surduc s-au cam poticnit lucrările. Acum doi ani am fost împreună cu fostul ministru Gerea şi am inaugurat cea mai lungă galerie de aducţiune din România construită după 1989 – 16.642 de metri prin inima munţilor. Doar galeria a costat 150 de milioane de euro.
La Siriu-Surduc vorbim de ultimul grup de 50 de megawaţi care s-ar putea pune în funcţiune în România, dar cei din actuala conducere a Hidroelectrica, mai ales cei de la investiţii, nu au fost încă în stare să demareze procedura de achiziţie pentru echipamentele Centralei.
* Situaţia pachetului statului la Rompetrol – incertă
Tot în portofoliul Ministerului Energiei se află şi dosarul Rompetrol.
Încă din 2014, statul român a făcut o înţelegere pentru vânzarea a 26,69% din acţiuni către kazahi, pentru 200 de milioane de euro, bani pe care nu i-am încasat încă. Nu mai pun la socoteală Fondul de Invesţii de 1 miliard de dolari unde România trebuia să deţină 20% din acţiuni, însă nici acest fond nu s-a constituit încă.
* „Şi la Complexul Energetic Oltenia trebuie asumat un plan de restructurare şi de management”
Reporter: Ce ne puteţi spune despre situaţia Complexului Energetic Oltenia?
Remus Borza: Complexul Energetic Oltenia nu se simte prea bine, anul acesta a beneficiat de o conjuctură favorabilă, fiind o iarnă lungă şi geroasă.
În piaţa de echilibrare se cumpăra şi cu 800 de lei megawatul, ceea ce a fost bine pentru toţi producătorii de energie, dar evident şi pentru producătorii termo, inclusiv Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia (CEO).
CEO are probleme de sistem, fiind o companie care a acumulat pierderi de 1,8 miliarde de lei, în ultimii 4 ani de zile.
Părerea mea este că nici o companie a statului nu mai poate rezista fără o restucturare pe modelul Hidroelectrica. Trebuie să ieşim din mentalitatea de a sta cu mâna întinsă la pomana statului, care, din anumite considerente de ordin politic, să mai intervină ca să mai şteargă arierate sau să mai dea ajutoare. Acest lucru contravine spiritului economiei de piaţă, mediului concurenţial şi, evident, este de natură să lezeze interesele unor competitori sau unor producători oneşti care reuşesc să fie performanţi, să îşi plătească toate datoriile către stat şi către salariaţi. La CEO, cu 15.000 de salariaţi, nu se poate face performanţă.
Părerea mea este că şi aici trebuie asumat de către Ministerul Energiei un plan de restructurare şi de management.
Reporter: Ar trebui ca CEO să intre în insolvenţă?
Remus Borza: Insolvenţa nu strică. Acum vreo patru ani de zile am spus că insolvenţa era soluţia corectă pentru CE Oltenia.
* „Rezolvarea situaţiei de la RAAN trebuie asumată”
Un alt exemplu este falimentul RAAN şi necesitatea înfiinţării Autorităţii de Management a apei grele. Avem un stoc valoric de peste 5 miliarde de lei în custodia RAAN, o societate care nu mai poate să susţină cheltuieli lunare de peste un milion de lei, de menţinere în parametri fizico-chimici a stocului de apă grea, precum şi plata personalului aferent acestor activităţi sau utilităţilor. Aceste cheltuieli, precum şi funcţia de management al stocului şi întreţinerea acestuia, care are un rol strategic pentru România, trebuie asumate de către stat.
Cred că această autoritate trebuie să fie în subordinea Ministerului Energiei şi nu în subordinea Autorităţii Naţionale a Rezervelor de Stat, pentru că unicul acţionar al RAAN este Ministerul Energiei care este şi acţionarul majoritar al Nuclearelectrica, beneficiarului stocului de apă grea. Părerea mea este că la Ministerul Energiei sunt mai mulţi specialişti în acest domeniu decât la Rezervele Statului.
Rezolvarea situaţiei de la RAAN trebuie asumată şi deja a fost făcut un prim pas în şedinţa de guvern de acum câteva săptămâni privind constituirea acestei entităţi.
* „S-au reactivat firmele căpuşă din teritoriu la Hidroelectrica”
Reporter: Anul trecut, în cadrul unui interviu pe care mi l-aţi acordat, aţi declarat că vă este teamă ca băieţii deştepţi să nu revină la Hidroelectrica, după ce dumneavoastră nu veţi mai fi acolo. Aveţi informaţii că aceştia dau târcoale Hidroelectrica?
http://www.bursa.ro/remus-borza-sa-nu-mai-punem-hoti-si-mediocri-in-managementul-companiilor-de-stat-i-322497&s=companii_afaceri&articol=322497.html