OraNoua.ro
Publicat în 27 aprilie 2016, 15:17 / 302 elite & idei

Remus Borza: Sa redam Romania romanilor

Remus Borza: Sa redam Romania romanilor

de Remus Borza

Tranzitia de la o economie etatista la o economie de piata a fost dificila si in egala masura dureroasa. Suntem şi astăzi, dupa 25 de ani de capitalism, tributari unor concepte eminamente bolşevice – etatismul economic şi egalitarismul social. Intervenţia statului într-o economie de piaţă nu poate fi interpretată decât ca un factor de frânare a dezvoltării ţării, atât la nivel micro cât şi macroeconomic. Ea poate să reprezinte şi un ajutor de stat de natură să înfrângă principiul competitivităţii, al concurenţei, al liberalizării pieţelor şi libertăţii contractuale sau comerciale.
Egalitarismul social, căruia încă îi suntem tributari, este de asemenea contraproductiv. Oamenii nu sunt egali nici măcar la momentul conceperii lor. Şi, până la urmă, egali în ce? În mizerie? În mediocritate? În promiscuitate? Trebuie să acceptăm această idee, conform căreia unii sunt mai înzestraţi, pot sau îşi doresc mai mult şi nu trebuie să-i pizmuim, să-i urâm pentru asta. O ţară, cu cât are indivizi mai bogaţi, cu atât este mai prosperă. Prosperitatea acestor beneficiari ai tranziţiei se redistribuie, până la urmă, pe orizontala socială. Cu cât dobândesc mai multă avere, cu atât plătesc mai multe taxe la stat. Deci trebuie să promovăm şi să cultivăm spiritul antreprenorial, căci el este izvorul prosperităţii sociale. Urmând zicala din popor – „Să moară şi capra vecinului”, cum un compatriot scoate capul din mocirlă, o întreagă armată de frustraţi îşi unesc forţele să-i dea la gioale nefericitului român care îşi permite să lase o dâră, o urmă sau o cărămidă a trecerii sale prin viaţă şi timp. Înapoi – îi strigă în cor vajnicii apărători ai nimicului de făcut – în haznaua destinului nostru colectiv!

Si ca sa reusim trebuie sa mai intelegem un lucru: nimic fara truda, inspiratie, viziune, sacrificiu, asumare si multa munca nu se poate construi. Cheia tuturor reuşitelor este munca pe care noi am pus-o la stâlpul infamiei după 1990. Am făcut tot ceea ce se putea pentru a o goli de conţinut, de semnificaţie, mesaj şi simbol. Munca bine facuta reprezinta fundatia si temelia unui viitor prosper pentru noi si copii nostri.

Pe langa o munca responsabila, asumata si creatoare Romania mai are nevoie de o clasa antreprenoriala puternică, care să obstaculeze tendinţa hegemoniala a marilor corporaţii care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată. Aceste multinaţionale au deja rutina exerciţiului economic şi au o cifră de afaceri de ordinul miliardelor şi implicit o altă forţă de penetrare. Dacă nu mai ai nimic al tău, devii no man’s land. Aşa este şi cu capitalul autohton. Orice ţară ia nişte minime măsuri protecţioniste, indiferent de modelul de piaţă. Şi Germania, şi Anglia, şi Franţa au astfel de măsuri prin care să stimuleze, să încurajeze şi să protejeze capitalul autohton. Noi nu am luat astfel de măsuri protective şi acum se vede. Am devenit o piaţă de desfacere pentru multe industrii. Noi, care în multe domenii aveam poziţii de top. Până la urmă trebuie să ne adaptăm politicile economice în acord cu interesul naţional care reclamă întărirea clasei antreprenoriale şi a capitalului autohton, ce reprezintă veritabile motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială.

Daca vindem totul cu nesabuinta, la ce condamnam generatiile care vin, daca nu la saracie? Le facem iar vasali? Suntem tributari inca aceleiasi filosofii de viata, incrustata in ADN-ul natiunii romane, «capul plecat sabia nu-l taie!» Ce inseamna asta daca nu lasitate si tradare, abandon si resemnare? Aratati-mi ce alta natiune are o astfel de filosofie? Nici una! Am platit tribut in fete virgine Inaltei Porti, ne-am cedat tezaurul la rusi si acum asteptam lumina de la Marele Licurici. Dintotdeauna am pupat inelul unora mai mari, pentru ca dintotdeauna ne-a fost frica sa fim noi insine mari”.

Din pacate toate guvernele si guvernarile de dupa ‘90 au discriminat firmele romanesti si implicit clasa antreprenoriala si capitalul autohton. Să vorbim de sistemul energetic, unde in ultimii 4 ani am dobandit o oarecare expertiza. Firme precum UCM Reşita, Romelectro, Hidroconstrucţia, ISPH, Energomontaj sunt cele care au clădit de la zero sistemul energetic national, lasandu-ne o zestre de peste 24.000 MW. După ‘90, aceste firme au devenit indezirabile. Nici una dintre ele nu s-a mai calificat la vreo lucrare de retehnologizare! Aceste lucrări, ce depăşesc ca valoare 1 miliard de euro, au fost date cu încredinţare directă, fără parcurgerea unor proceduri de licitaţie, către doar două firme străine. Evident că având acest monopol, au practicat preţuri exorbitante şi au executat lucrări de o calitate discutabilă. Când, într-un târziu, statul român a realizat că firmele românești au fost discriminate ani de zile, timp în care toate lucrările de infrastructură publică au fost încredinţate unor firme străine prin nesocotirea interesului public, a încercat să repare această greşeală. Dar, pentru multe dintre firmele româneşti care au pus umărul la industrializarea României, care au clădit sistemul energetic naţional, care au dezvoltat reţeaua de drumuri şi căi ferate, era prea târziu. Pentru simplul motiv că ele dispăruseră de pe piaţă. Acele, puţine, care s-au încăpăţânat să reziste unei tranziţii economice nemiloase şi unei concurenţe neloiale din partea firmelor străine sunt astăzi decapitalizate, fără lucrări de referinţă şi cu o cifră de afaceri care le descalifică în orice achiziţie publică. Suntem singura ţară care, într-un mod sălbatic şi inconştient, şi-a exploatat resursele primare şi a exportat tot ce înseamnă materie primă, punând astfel pe butuci tot ceea ce ar fi trebuit să fie industrie prelucrătoare. Am devenit importator net de carne, fructe, legume, cereale. S-au făcut nişte greşeli impardonabile în domeniul agriculturii. Doar am fost grânarul Europei cândva.

Si totusi firmele romanesti se incapataneaza sa supravietuiasca intr-un mediu economic si politic ostil si chiar sa faca performanta. Desi detin doar 33% din cifra de afaceri generata la nivelul Romaniei, au raportat in perioada 2008-2014 un sold al profitului net de 55 miliarde lei, de 25 de ori mai mult decat soldul profitului net raportat in aceeasi perioada de catre companiile straine ce activeaza in Romania si care detin 67% din cifra de afaceri a tarii. Performanta este cu atat mai notabila cu cat societatile romanesti n-au beneficiat nici de ajutoare de stat, nici de facilitati fiscale si nici de contracte generoase pe bani publici. Firmele romanesti raman cu profitul in tara, il reinvestesc sau il pun “la ciorap”, spre deosebire de cele straine care isi externalizeaza masiv profitul.

Salut initiativa grupului Intact de a edita acest catalog al celor mai valoroase 100 de companii romanesti. Ma inclin in fata acestor extraordinari oameni prezenti in paginile catalogului care si-au dedicat ultimii 25 de ani construirii unui mediu de business sanatos, care au dat dovada de initiativa, creativitate, curaj si asumare intr-o Romanie care, probabil, nici astazi nu este pe deplin pregatita si constienta sa le recunoasca meritele, efortul si sacrificiul.

Av Dr Remus Borza
Presedinte Euroinsol
Administrator Judiciar Hidroelectrica

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe