de Remus Pricopie

Uneori, ascultându-i pe „campionii comunicării publice”, ai impresia că s-au născut știutori „a tot și a toate”. Cei care fac parte din această specie de „înțelepți ai neamului” înțeleg exact ceea ce se întâmplă în țară și în lume, nu au dileme, iar soluțiile se află întotdeauna în buzunarul lor de la piept. Evident, este vorba despre un piept bombat de „patriotism” și „spirit de sacrificiu”. Nu există nuanțe, nu există culori. Totul este alb sau negru, iar răul este întotdeauna de cealaltă parte a baricadei.

Din păcate, istoria este plină de astfel de „știutori”, „salvatori de țară”, care, în final, au sacrificat destine și vieți doar pentru a încerca – fără succes – să demonstreze că au dreptate.

Așa a apărut extremismul, indiferent că vorbim de Grecia sau Roma antică, de confiscarea revoluției de la 1789 – sau a celor de la 1848 – de către vitejii ideologi „de caviar”, de aprinderea scânteii proletare, în a doua parte a secolului al XIX-lea, perioadă în care a fost turnată, în bună parte, fundația conflagrațiilor mondiale din secolul XX, sau de vedetele tabloidizate din zilele noastre, care fac – aproape – orice pentru a culege like-uri pe Facebook. În final, unii încearcă să „încaseze” profitul și să plece cât mai repede, înainte de prăbușirea tuturor acestor construcții artificiale, în timp ce alții (cetățenii) rămân să plătească facturile.   

Acest tablou al exceselor sociale, economice și politice nu s-a schimbat semnificativ în ultimele secole. Doar s-a adaptat. Peste tot găsim interese nelegitime, lipsă de asumare, minciună, propagandă, manipulare, discursuri patriotarde, presă cumpărată, trădători, impostori, politicianism, care încearcă să-și facă drumul spre „succes”, pavat pe neatenția și credulitatea mulțimii. Este un ciclu păcătos, din care nu se poate ieși decât prin seriozitate, echilibru și viziune, trei atribute nu foarte ușor de găsit în spațiul social-politic al zilelor noastre și, în același timp, nu la fel de spectaculoase precum circul extremiștilor.

Acesta este adevăratul test pe care și România îl are de parcurs, în 2024, alături de multe alte țări democratice, care au alegeri în acest an: să identifice corect extremismul și să-l anihileze prin seriozitatea unor proiecte de țară.

Da, așa este, extremismul își face întotdeauna loc în crăpăturile democrației și lipsa de atenție a cetățenilor.

Da, este adevărat că insatisfacția față de unii politicieni „clasici” și sărăcia de idei și politici publice alimentează apetitul față de AUR-iști și ȘOȘO-iști.

Continuarea, aici.