de Remus Pricopie

Este interesant să vezi cum evoluează unii oameni politici. Prin anii ’90, Liviu Dragnea gestiona cârciumi prin Teleorman, acumula capital privat şi îşi muta interesul spre politica locală – Prefectura, Consiliul Judeţean.

În aceeaşi perioadă, Mugur Isărescu încerca să pună pe picioare o instituţie – BNR -, să câştige încrederea instituţiilor financiare internaţionale, pentru că ţara să nu intre în faliment, iar că, prim-ministru, alături de preşedintele Emil Constantinescu, a depus eforturi şi a reuşit să convingă statele occidentale că merităm să intrăm în clubul euro-atlantic. Deciziile privind aderarea noastră la NATO şi UE au fost conturate atunci, în perioada 1999-2000, când Mugur Isărescu se afla în fruntea Guvernului României. Cabinetele Năstase şi Tăriceanu au meritul că au ştiut să ducă mai departe şi să finalizeze aceste negocieri. Prin 2008-2009, Liviu Dragnea îşi muta atenţia către mecanismele de putere de la Bucureşti. Avea destui bani şi influenţă în PSD pentru a pretinde acest lucru. Cam tot atunci – aflăm de la DNA, OLAF şi cu ajutorul investigaţiilor jurnalistice din ţară şi străinătate – avea o dinamică impresionantă de câştigat contracte cu Statul Român, prin firmele controlate.

Continuarea pe ziare.com