Remus Pricopie participă la reuniunea Consiliului Superior al Institutului Universitar European de la Florența
În perioada 30 noiembrie-1 decembrie 2023, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, participă la reuniunea Consiliului Superior al Institutului Universitar European de la Florența (European University Institute- EUI), cel mai înalt organism de conducere al organizației.
Cu acest prilej, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, l-a felicitat pe prof. univ. dr. Renaud Dehousse, în numele comunității academice din SNSPA, pentru mandatul de opt ani în fruntea EUI. În această perioadă, au fost consolidate relațiile de colaborare între cele două instituții de învățământ superior. Rectorul SNSPA și-a exprimat convingerea că noua președintă a Institutului, prof. univ. dr. Patrizia Nanz, va continua să dezvolte această colaborare, benefică pentru ambele comunități academice.
Prezent la reuniune, prof. univ. dr. Renaud Dehousse a subliniat pregătirea excelentă a studenților români care studiază la EUI și a urat României “La mulți ani!”, cu ocazia Zilei Naționale.
SNSPA și EUI fac parte din CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, alături de alte opt universități de renume din Europa: Sciences Po (Franța), Bocconi University (Italia), Central European University (Austria), Hertie School (Germania), Stockholm School of Economics (Suedia), IE University (Spania), SGH – Warsaw School of Economics (Polonia) și London School of Economics and Political Science (Marea Britanie).
Institutului Universitar European este o organizație europeană interguvernamentală, dedicată științelor sociale și umaniste, fondată de către statele membre ale Comunității Europene, în anul 1972. În prezent, EUI este unul dintre cele mai importante institute europene de cercetare și învățământ superior. Institutul organizează programe de masterat, doctorat și postdoctorat. EUI funcționează în baza unui tratat internațional și este finanțat de către statele membre ale Uniunii Europene și de către Comisia Europeană. Consiliului Superior se întrunește de două ori pe an și stabilește principalele direcţii de acţiune ale EUI, adoptă bugetul și îl numește pe președintele organizației.
www.snspa.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


