de Remus Pricopie

Săptămânal citesc articole de opinie, semnate de autori considerați relevanți în spațiul public românesc, în care anul politic 2024 este prezentat în culori dramatice. Nuanțele nu prea există, fiind ecranate de contrast: de la „blatul politic PSD-PNL”, care va „înăbuși exercițiul democratic românesc”, la „lupta acerbă pentru putere”, care va izbucni chiar din sânul actualei majorități politice și care va remodela raporturile de putere de la București. 

Evident, aceste extreme sunt asezonate cu termeni pe măsură: „trădări”, „conflicte”, „mazilire”, „ruperea coaliției”, „anticipate”, „comasate”, „vechiul PDL (din interiorul PNL) se revoltă”, „greii partidului acuză”, „gruparea X, din Ilfov, pregătește atacul final”, „președintele partidului nu va supraviețui politic după rotativă”, „Buldogul a început iar să muște”, „atacul decisiv, după europarlamentare” sau „vechiul grup de la … Vest face (iar) cărțile”.

În paralel, avem din ce în ce mai multe „opinii” despre actualul președinte al României, la concurență cu alte „relatări de presă”, care încearcă să decripteze portretul viitorului președinte. Din prima categorie de articole aflăm, „pe surse”, unde pleacă sau unde nu pleacă Președintele Klaus Iohannis – NATO, UE, ONU, UNESCO, OIF etc. –, în timp ce din a doua categorie avem zilnic informații despre nume noi care ar dori să se lanseze sau relatări despre acțiunile celor considerați deja „lansați”. „Discursurile universitare” sunt cel mai bine cotate, probabil ca răspuns la discuția despre „intelectualul independent”, dar nici teoriile conspirației nu lipsesc: candidatul va veni „în plic”, de la (un) „Licurici”.

Continuarea, aici.