OraNoua.ro
Publicat în 10 decembrie 2014, 20:39 / 321 elite & idei

Remus Pricopie: Sperăm ca din semestrul al doilea să existe disciplina Șah la UNEFS

Remus Pricopie: Sperăm ca din semestrul al doilea să existe disciplina Șah la UNEFS

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și-a manifestat marți speranța ca începând din semestrul al doilea al anului universitar în curs să existe un curs de șah la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS).

„Noi sperăm ca în semestrul al doilea al acestui an universitar să existe o disciplină universitară, nu un program, o disciplină la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport. Aștept invitația domnului rector să asistăm la primul curs de șah ținut într-o universitate românească”, a declarat ministrul Educației la sediul MEN.

Cursul ar urma să fie susținut de un profesor de șah care este catalogat internațional.

Remus Pricopie a precizat că a aprobat de curând un ordin de ministru prin care se reglementează cine poate să predea șahul.

„Sunt anumite cerințe și în colaborare cu Federația Română de Șah (FRȘ) am stabilit, folosind pe de o parte standardele noastre — este vorba de standarde pedagogice—, pe de altă parte standardele Federației Române de Șah, la ce nivel minim poate cineva să fie considerat profesor de șah. Introducerea unei măsuri într-un sistem de educație nu se poate face peste noapte, nu ai cum să predai șah mâine în toate unitățile de învățământ, este un proces gradual. Ne interesează pe de o parte profesorii care sunt capabili să predea, pe de altă parte, dotarea și încercăm să lucrăm pe toate aceste planuri și numai în momentul în care ai în toate școlile din România, se poate vorbi despre un curs obligatoriu de șah, dar care nu poate să fie pe toată perioada ciclului de învățământ, ci o primă etapă de un an sau doi”, a afirmat ministrul Educației.

Potrivit acestuia, șahul va putea fi predat de cadre didactice, indiferent de domeniu, dar care să fie legitimate la FRȘ ca jucători profesioniști.

La rândul său, președintele FRȘ, Sorin-Avram Iacoban, a spus că șahul dezvoltă analiza, sinteza, comunicarea, spiritul de echipă, voința și gândirea într-un timp scurt.

„Sperăm ca șahul să devină o materie obligatorie și să ajungă în toate școlile din România”, a afirmat el.

500 de școli participante la programul național ‘Educație prin Șah în Învățământul Preuniversitar’ au primit marți, la sediul Ministerului Educației Naționale, o donație din partea FRȘ, constând în truse speciale cu câte 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de șah, o tablă portabilă de demonstrație, două manuale (pentru fiecare an de studiu) și programa primilor doi ani de studiu.

Cele 500 de unități de învățământ au fost selectate pe baza unor criterii clare: existența unor cluburi de șah, dorința elevilor de a practica șahul în școli, existența profesorilor care pot preda șahul ca disciplină, participarea la concursuri naționale/internaționale a elevilor/unităților de învățământ.

Evenimentul a avut loc în prezența ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie.

Ultima ora:

ObservatorVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

PoliticAndrei Caramitru: Războiul din Ucraina si problemele pe care le avem acum vin de fapt dintr-o ideologie veche

EconomieRadu Hanga: OMRO IFN îşi continuă finanţarea prin bursă şi listează obligaţiuni în valoare de 10 milioane de lei

ExternSebastian Burduja: Vă propun să marcăm ziua Europei cu un exercițiu de sinceritate

SocialManuela Catrina: Cum stati cu parolele?

EvenimenteVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

CulturaCristina Popescu: Faună protejată din Marea Neagră

EditorialRadu Puchiu: 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗲𝗰𝘁



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe