de Robert Lupițu

Acum cinci ani eram cuprinși, ca într-o clepsidră, de greutatea istorică a Centenarului Marii Uniri. Într-o clepsidră, nu ca simbol al scurgerii timpului, ci ca simbol că putem răsturna timpul, îl putem reseta, o putem lua de la capăt și adesea, pentru compas moral și identitar, ne putem întoarce la origini.

Ca și acum, era doar momentul solemn al secolului marcat de la Marea Unire. Ce-l preceda și ce-l succeda erau tot bășcălia, neîncrederea în decidenți, accentele naționaliste patriotarde, nu un patriotism modern ancorat în istoria europeană a neamului, moderat prin realism și pragmatism și orientat către viitor.

Marea Unire de pe parcursul anului 1918, Unirea din 1859 sau revoluția pașoptistă din 1848 nu pot fi întinate de penița acelui model de naționalism ale cărui unelte sunt confiscarea și falsificarea istoriei.

Continuarea, aici.