de Robert Lupițu

Răspundem la chemarea istoriei. Aceasta este deviza în jurul căreia s-a învârtit, astăzi, discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind Starea Uniunii Europene, ultimul înainte de alegerile europene care vor avea loc în perioada 6-9 iunie 2024. Cu 300 de zile înainte de întâlnirea europenilor cu democrația, discursul Ursulei von der Leyen a fost unul de bilanț și de nuanțe puternice în jurul politicilor emblematice – Europa geopolitică, Pactul Verde European, pionier al protejării intereselor digitale ale europenilor. Și a fost așa pentru că, probabil, am asistat la un discurs de realegere.

Ursula von der Leyen încă ezită să anunțe dacă își dorește un nou mandat la șefia Comisiei Europene, conștientă fiind de variabilele care implică acest lucru: de la rezultatele alegerilor europene la susținerea din partea PPE, a șefilor de stat sau de guvern din Consiliul European, a familiilor politice pro-europene, dar adversare electoral, și a coaliției de guvernare din Germania și chiar până la pista de a putea deveni prima femeie secretar general din istoria NATO.

Însă este limpede că 2024 va fi un “reload” al lui 2019, când “Urzeala tronurilor” pentru șefia instituțiilor UE a pendulat între rezultatele alegerilor europene și negocierile din culise. Cu alte cuvinte, poziția care deblochează numirile tuturor funcțiilor aflate în joc – președinte al Consiliului European, președinte al Parlamentului European, președinte al Băncii Centrale Europene și Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate – este poziția de președinte al Comisiei Europene și cine o va dobândi, adică persoana și familia politică.

În subsidiar, dar fără să dețină o greutate inferioară, vor fi trasate și liniile viitorului Colegiu al comisarilor europeni, și anume care vor fi portofoliile și ce responsabilitate va primi fiecare comisar din fiecare stat membru.

Experiența apartenenței României la Uniunea Europeană a conferit țării noastre, până acum, patru mandate de comisar și patru portofolii: multilingvism (2007-2009), politică agricolă comună (2009-2014), politică regională (2014-2019) și transporturi (2019-2024). Fiecare negociere a avut istoria ei, iar cel puțin în cazul ultimelor trei portofolii a fost agreată o decizie asupra domeniului de competență și apoi a venit nominalizarea din partea României. Un detaliu semnificativ este că fiecare dintre portofoliile politicii agricole comune, politicii regionale și transporturilor a reprezentat un obiectiv oglindit de mize de dezvoltare și de propriile noastre dificultăți, fie că vorbim despre nevoia de a absorbi fonduri pentru agricultură și coeziune, fie că vorbim despre deficitul în infrastructura rutieră, feroviară sau navală. Toate aceste portofolii au avut mize majore pentru România și influență fluctuantă în interiorul Comisiei Europene.

Continuarea, aici.