Matei Bogdan
Publicat în 29 septembrie 2021, 18:53 / 34 elite & idei

Robert Lupițu: Comisia pentru control bugetar din PE a adoptat raportul Corinei Crețu privind Fondul de Solidaritate al UE, care solicită dublarea bugetului și extinderea aplicării și la crize sanitare

Robert Lupițu: Comisia pentru control bugetar din PE a adoptat raportul Corinei Crețu privind Fondul de Solidaritate al UE, care solicită dublarea bugetului și extinderea aplicării și la crize sanitare

de Robert Lupițu

Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European a adoptat luni raportul coordonat de eurodeputatul Corina Crețu cu privire la  Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.

Documentul a fost adoptat aproape în unanimitate în Comisia CONT, cu 29 de voturi pentru, niciunul împotrivă și o abținere.

“Scopul acestuia a fost extins – dacă până acum se referea doar la țări lovite de dezastre naturale, acum Statele Membre pot aplica și în situația unor crize sanitare. Este un câștig pentru toate Statele Membre, mai ales având în vedere contextul dificil în care ne aflăm cu toții. Astfel, Fondul de Solidaritate va beneficia de un buget dublu și va avea o dimensiune a urgenței mult mai bine conturată”, a afirmat Corina Crețu, anunțând rezultatul votului.

“Am văzut în ultima perioadă că Fondul european de solidaritate reprezintă într-adevăr expresia solidarității și sprijinului dintre statele membre. Un succes important și o valoare adăugată este faptul că bugetul Fondului aproape s-a dublat, domeniul său de aplicare a fost extins pentru a include crizele din domeniul sănătății publice și a fost majorată rata plăților în avans”, a mai spus ea, citată în comunicat.

În raport, membrii Comisiei de control bugetar a Parlamentului European au solicitat accelerarea plăților din Fondul de solidaritate al UE, precum și simplificarea procedurilor de aplicare.

Deputații spun că și timpul mediu de cinci luni pentru ca plățile în avans să ajungă în regiunea afectată este prea lung.

Ei solicită Comisiei să “ia în considerare soluții mai eficiente”, astfel încât ajutorul să ajungă rapid, precum și să utilizeze sinergiile cu alte programe ale UE și să simplifice procedura de aplicare pentru statele membre și autoritățile regionale și locale.

Printre propunerile Corinei Crețu, adoptate în CONT, s-au numărat simplificarea procedurilor de solicitare a sprijinului financiar, dar și reducerea timpilor de alocare a fondurilor.

Raportul urmează a fi votat în cadrul sesiunii plenare a PE.

“Convingerea mea este că Parlamentul European va alege să îmbunătățească Fondul de Solidariate al UE – așa cum am propus și eu în Raport – și să-l păstreze ca pe o expresie fermă a solidarității dintre Statele Membre. Ar fi înspre binele nu doar a cetățenilor celor 23 de țări care deja au beneficiat de acești bani – printre care și România – ci și a cetățenilor tuturor statelor europene, pentru că un dezastru poate lovi oricând și oriunde”, a conchis Crețu.

Citiți și Corina Crețu, pledoarie în Parlamentul European pentru ca Fondul de Solidaritate al UE să fie pus mai rapid la dispoziția statelor afectate de dezastre naturale

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este principalul instrument de care dispune UE pentru a face faţă catastrofelor naturale majore şi pentru a-şi manifesta solidaritatea cu regiunile din Europa afectate de dezastre. Fondul a fost creat ca reacţie la inundaţiile devastatoare care au lovit Europa Centrală în vara anului 2002.

De atunci, a fost utilizat în cazul a 80 de dezastre de diverse tipuri: inundaţii, incendii forestiere, cutremure, furtuni şi secetă. Până în prezent, au fost sprijinite 24 de ţări europene diferite, suma totală alocată depăşind 5 miliarde de euro.

Ca răspuns la epidemia de COVID-19, domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) a fost extins începând cu 1 aprilie 2020 pentru a include urgențe majore în domeniul sănătății publice.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe