Robert Lupițu: Curtea Constituțională din Germania avertizează că programul de obligațiuni al BCE ar putea fi ilegal, într-o decizie fără precedent care poate afecta și autoritatea Curții de Justiție a UE
Curtea Constituțională din Germania a decis marți că programul de cumpărare a obligațiunilor din 2015 derulat de Banca Centrală Europeană ar fi ilegal potrivit legislației germane, cu excepția cazului în care BCE poate dovedi că achizițiile sunt justificate, informează Politico Europe.
Cea mai înaltă instanță din Germania nu a ordonat însă încetarea participării țării la program prin intermediul Bundesbank, acordând BCE trei luni pentru a oferi o justificare acceptabilă pentru această practică.
Decizia Curții Constituționale Federale cu sediul în Karlsruhe reprezintă punctul culminant al unor contestări la adresa achizițiile BCE formulate de politicieni și economiști germani. Reclamanții au susținut că BCE finanțează în mod eficient guvernele prin acest program, o strategie ce din punctul lor de vedere îi defavorizează pe contribuabilii germani și va submina moneda euro pe termen lung.
BCE a achiziționat mai mult de 2 trilioane de euro de obligațiuni din zona euro de la începutul programului în 2015.
Justiția germană a spus însă că decizia nu afectează măsurile de urgență ale BCE legate de coronavirus, anume programul de achiziție a datoriilor de 750 de miliarde de euro pe care l-a anunțat în martie.
De asemenea, Curtea Constituțională din Karlsruhe a decis că judecătorii Curții de Justiție a UE, într-o decizie anterioară referitoare la acest caz, nu au luat în considerare efectele politicii economice ale programului BCE.
Politico Europe notează că, de fapt, instanța germană a declarat că nu va onora decizia instanței UE, un pas fără precedent despre care specialiștii juridici spun că ar putea avea consecințe de amploare asupra sistemului de justiție din Europa.
Drept reacție, Banca Centrală Europeană a declarat că “rămâne pe deplin angajată să facă tot ce este necesar” pentru a-și îndeplini ținta de inflație, iar Comisia Europeană a reafirmat faptul că legislațiația UE primează și că hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


