Robert Lupițu: Parlamentul European a declanșat o anchetă asupra unei eurodeputate din Letonia, suspectată de spionaj în favoarea Rusiei
de Robert Lupițu
Parlamentul European a anunţat marţi că a deschis o anchetă asupra unei eurodeputate letone, acuzată în urma unei anchete realizate de un site de investigaţii că a desfăşurat activităţi de spionaj în beneficiul Moscovei în ultimele două decenii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit site-ului de investigaţii rus The Insider (cu sediul în Letonia), Tatjana Zdanoka, eurodeputată neafiliată din 2004, ar fi colaborat de anul următor cu serviciile de securitate ruse (FSB).
Politiciana ar fi “apărat în mod deschis” poziţiile Moscovei, scrie The Insider într-un lung articol bazat pe schimburi de e-mail-uri între Zdanoka şi agenţi ruşi, incluzând “rapoarte explicite şi detaliate despre activitatea ei ca europarlamentar”.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, “ia foarte în serios aceste acuzaţii şi a trimis cazul Comitetului Consultativ pentru Codul de Conduită, ceea ce înseamnă că au fost deschise anchete” în cadrul instituţiei, potrivit purtătorului său de cuvânt.
Chestiunea va fi inclusă miercuri şi pe ordinea de zi a unei reuniuni a preşedinţilor grupurilor politice.
“Luăm notă de faptul că aceste acuzaţii au fost semnalate în ţara (Tatjanei Zdanoka) de ceva vreme”, în timp ce “toţi europarlamentarii sunt supuşi aceloraşi reguli în ceea ce priveşte independenţa mandatului sau etica”, a adăugat serviciul de presă al Parlamentului.
Aceste suspiciuni de spionaj apar în condiţiile în care Parlamentul European a fost zdruncinat la sfârşitul anului 2022 de Qatargate, un presupus scandal de corupţie care a implicat mai mulţi europarlamentari, suspectaţi că au acţionat în favoarea Qatarului şi Marocului în schimbul unor sume de bani.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


