Din cand in cand ma odihnesc pe pantecele lor insamantat, dar nerodit, apoi dispar alergand spre alte povesti nespuse. Eu nu iubesc femeile, eu doar le privesc atent si le ating cu grija, lasandu-ma cucerit de carnea lor alba si de sangele lor albastru. Cateodata le mint ca am obosit si ma ascund zile lungi intre sanii lor, asemenea unui partizan in munti. Dar nu le iubesc. Le pierd si le castig intr-o partida nesfarsita de zaruri cu sortii. Femeile mele nu sunt iubite. Sunt umbre ale imaginatiei mele, ratacite in albumul cu fotografii sau intre doua perne.Eu nu iubesc femeile. Eu le fac sa planga si ele ma iarta din nou, de fiecare data mai tare. Eu le destram in franturi de cuvinte rostite in fata paharului de vin, dar ele stiu sa se adune din nou, ca-ntr-o vraja. Nu le iubesc, dar le chem. Si ele vin, imi saruta palmele, ma declara zeul noptilor albe, apoi pleaca in uitare pana la urmatoarea chemare. Eu nu iubesc femeile. Eu le ascult cum respira si cum dorm, le sarut urma lasata prin viata mea, apoi dispar nevazut si negasit ca un hot nemernic.

Uneori, cand mi se face teama de albul firelor din barba, ma preschimb in tata si raman pe loc, impietrit, pana la destramarea vrajei. Dar, chiar si asa, eu nu iubesc femeile. Eu doar invat raspunsuri frumoase la intrebarile lor despre dragoste.

Le mint si le cant. Apoi plang si ele ma alina si, din nou, ma iarta. Dimineata, in fiecare dimineata, implor zeii sa mi le tina aproape, dar asta nu-i nici pe departe, oh, nici pe departe nu-i o dovada de iubire! Pentru ca eu nu iubesc femeile. Eu doar nu pot sa respir fara ele.

Articol publicat pe http://www.revistatango.ro