Insomnii, asa ca scriu:
Va ziceam și la începutul pandemiei că în risk management una din primele reguli este sa observi. Așa că observ:

• buluceala din fata tuturor școlilor la ora când ies copiii. E în aer liber, deci fără mască. Distanțare mai relaxată așa, că doar nu aștepți plodul la 100 de metri.
• purtatul măștii „orientativ” (sub năsuc, că „nu putem sa respiram cu ea”), inclusiv în locuri unde este obligatoriu, vezi supermarket. Nu există nici un enforcing. Dacă zici ceva, ești nebun si isteric.
• o multime de oameni care își continua viata nestingheriti. Nu, nu mă refer la muncă, ci la cluburi. Fără mască, cu aceeași aglomerație ca odinioară.
• în restaurante n-am văzut aglomerație și, per total, se cam respectă regula. Așișderea la saloane de cosmetica / coafor, etc.
• pe scara blocului meu, eu sunt singura nebună care își pune masca de la ieșirea din casă pana la ieșirea din bloc / intrarea în mașina și retur.
• în rural, nu se poartă mască pe motiv de „nu avem noi așa ceva aici”.
• la bănci sunt niște cozi ciudate, că deh, unele lucruri nu se rezolvă electronic, și zău că mi-as dori sa îmi pot face programare pe ore, că să nu stau afară asteptand nemurirea.
• mergeți la 7 dimineața în fata Spitalului Militar. Sa vedeti acolo coadă frumoasă, lungă, bulucita regulamentar.
• ah, da, și exista specia aia simpatica de preferă interacțiunea fata în fată, mai ales cand are de plătit ceva: nu, eu plătesc prin casierie, nu vreau cu cont; nu, eu stau la coadă la bancă să depun banii de rată, nu folosesc ditai automatul.
  Nu, de vină nu sunt restaurantele sau teatrele pentru răspândire. De vină suntem noi, ca societate, că nu vedem pădurea de copaci, că suntem dureros de egoiști și ca avem o rezistentă crâncenă la orice schimbare.
  Sa mai zic #LetterfromtheZone?