Sandra Pralong, Lavinia Şandru şi Sulfina Barbuau fost invitatele lui Ion M. Ioniţă, în cadrul emisiunii „Vocile străzii” din data de 12 octombrie 2012, la Realitatea TV.

„Afirmaţiile potrivit cărora societatea românească este dominată de misoginism şi tradiţionalism sunt contrazise în parte de Raportul Gender Gap Index 2011 care măsoară echilibrul dintre sexe pe patru paliere: economic, politic, educaţie, sănătate. Cu cât scorul obţinut este mai aproapte de 1 cu atât decalajul dintre sexe este mai redus. România ocupă locul 68 din cele 135 de ţări analizate, cu un scor de 0, 681. Dacă dezechilibrele nu sunt majore în plan economic, al educaţiei şi al sănătăţii – în sensul că decalajele, deşi mari din punct de vedere al egalităţii de gen,  nu sunt semnificativ mai mari decât în ţările dezvoltate, clivajul dintre sexe în zona politicului (participarea femeilor în viaţa politică, prezenţă în Parlament şi în funcţii ministeriale) este unul profund. Mărturie stă scorul de 0, 056. Potrivit Raportului Gender Gap Index, România are o populaţie de 21,45 milioane de locuitori în cadrul căreia procentul dintre bărbaţi şi femei este de 0,95, ceea ce înseamnă că există 1,05 femei la un bărbat.

Raportul Gender Gap Index a evidenţiat, cum spuneam, că dezechilibrul dintre sexe nu este unul major în plan economic dacă ne raportăm la situaţia in alte ţări europene. La nivelul Uniunii, diferenţa dintre salariile medii obţinute de bărbaţi şi salariile medii obţinute de femei este de 15%. Diferenţa ajunge la 20% şi peste în Cipru, Estonia, Germania, Slovacia şi Marea Britanie. În România, diferenţa dintre salariul mediu lunar încasat de bărbaţi şi cel primit de femei era de 12% în 2010 potrivit datelor INS”, arată o analiză GeoPol.

Reprezentarea în viaţa politică pare să fie sectorul cel mai rămas în urmă la noi în termenii decalajelor de gen. În mod evident, faţă de primele parlamente postdecembriste, s-au constatat evoluţii constante spre parlamente mai „tinere” şi cu o mai bună reprezentare a femeilor. Problema este în ce măsură reprezentarea femeilor în politică este un indicator pentru o societate democratică şi non-discriminatorie. Şi dacă este, cum măsurăm prezenţa femeilor în politică – ce poziţii cheie din sistemul politic luăm ca repere relevante? Dacă în funcţiile „numite” diferitele partide pot promova politici „gender-friendly” (şi cam toate partidele mari din România au organizaţii puternice de femei), adevărata măsură a suportului populaţiei pentru egalitatea de gen, sau a indiferenţei constructive la gen în aprecierea competenţei omului politic o au funcţiile elective: primari, consilieri, preşedinţi de CJ şi, de actualitate pentru alegerile din toamnă, parlamentari, toate funcţii direct desemnate prin votul popular.

Un procent minim de 30% femei candidate pe poziţii eligibile a fost una dintre propunerile vehiculate de mediul academic autohton pentru stimularea implicării femeilor în politică. Argumentele pentru această sugestie au fost multiple. Femeile reprezintă 50% din populaţia României, iar aproximativ 70% dintre absolvenţii de ştiinţe politice şi administrative sunt femei. Dacă adăugăm faptul că aproximativ 60% din numărul doctorilor în ştiinţele sociale considerate suport al guvernării sunt tot de sex feminin  se poate spune că, din punct de vedere cantitativ, femeile au competenţe superioare bărbaţilor în această zonă.

În condiţiile în care votul uninominal din România pune faţă în faţă două alianţe mari, reprezentarea femeilor în viitorul parlament va ţine de forţa organizaţiilor de femei din interiorul marilor partide componente ale alianţelor rivale. Şi de măsura în care acestea se vor plia pe strategiile de marketing politic ale colosului pentru care vor să candideze.

Prognoza GeoPOL atrage atenţia asupra faptului că, dacă la locale am avut parte de un vot politic masiv, marca de partid va avea o importanţă extrem de mare şi la generale, genul nefiind relevant atât timp cât alianţele vor putea veni cu candidaturi puternice, bine conturate şi omogene cu linia de marketing promovată.