Sebastian Burduja, aviz pozitiv ca ministru al energiei: România se confruntă cu o “trilemă energetică”; Avem și datoria să ținem lumina aprinsă în R. Moldova
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Membrii comisiilor de specialitate au avizat nominalizarea lui Burduja pentru portofoliul de la Energie cu 38 voturi “pentru”, 17 voturi “împotrivă” şi nicio abţinere, relatează Agerpres.
În cadrul audierii sale în Parlament, Sebastian Burduja a subliniat că România se confruntă cu o “trilemă energetică”, referindu-se la trei deziderate: România sigură, din perspectiva securității energetice, România verde, din perspectiva energiei curate, și România competitivă, cu un preț al energiei cât mai redus.
“În ceea ce privește securitatea energetică, România are principala datorie de a-și asigura securitatea energetică pentru cetățenii ei. Și asta este un deziderat cu atât mai important în contextul actual geopolitic, de securitate”, a subliniat el.
În același timp, a arătat Burduja, România are o datorie față de Republica Moldova și România și-a îndeplinit-o în perioada recentă.
“Ca să citez unul dintre oficialii Republicii Moldova recent a spus că România a ținut lumina aprinsă în Republica Moldova. Acesta nu este deloc puțin lucru și trebuie să continuăm să-i ajutăm pe frații noștri de peste Prut”, a punctat noul ministru al energiei.
Candidaţii pentru funcţia de ministru propuşi de premierul desemnat Marcel Ciolacu sunt audiaţi, miercuri, de către comisiile de specialitate din Parlament.
Potrivit calendarului adoptat de Birourile permanente reunite, audierile au început la ora 10:00.
Joi, Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni în şedinţă comună, de la ora 12:00, pentru învestirea Guvernului Ciolacu.
Reprezentanţii PNL şi PSD au depus, marţi seara, lista cu miniştrii noului cabinet şi programul de guvernare pentru care premierul desemnat Marcel Ciolacu cere votul de încredere al Legislativului.
Lista membrilor Guvernului condus de Marcel Ciolacu:
* prim-ministru – Marcel Ciolacu;
* viceprim-ministru – Marian Neacşu (propus de PSD);
* viceprim-ministru şi ministrul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu (propus de PNL);
* ministrul Afacerilor Externe – Luminiţa Odobescu (propusă de PNL);
* ministrul Apărării Naţionale – Angel Tîlvâr (propus de PSD);
* ministrul Justiţiei – Alina Gorghiu (propusă de PNL);
* ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu (propus de PSD);
* ministrul Finanţelor – Marcel Boloş (propus de PNL);
* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Adrian Câciu (propus de PSD);
* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu (propus de PSD);
* ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Radu Oprea (propus de PSD);
* ministrul Energiei – Sebastian Burduja (propus de PNL);
* ministrul Mediului – Mircea Fechet (propus de PNL);
* ministrul Dezvoltării – Adrian Veştea (propus de PNL);
* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Ivan Bogdan-Gruia (propus de PSD);
* ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi (propus de PSD);
* ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila (propus de PSD);
* ministrul Educaţiei – Ligia Deca (propusă de PNL);
* ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – Gabriela Firea (propusă de PSD);
* ministrul Culturii – Raluca Turcan (propusă de PNL).
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


