Sebastian Burduja: Cum arată România Viitorului? Cu energia viitorului în 3D: decarbonizare, digitalizare, descentralizare
Cum arată România Viitorului? Cu energia viitorului în 3D: decarbonizare, digitalizare, descentralizare. Astfel de investiții mi-am asumat că le accelerăm la maxim și asta facem. Investiții, investiții, investiții.
Astăzi am semnat al zecelea contract cu Transelectrica pentru modernizarea sistemului național de transport al energiei electrice: „Proiectul-pilot DigiTEL Green – Retehnologizare stația 220/110/20kV Mostiștea”, cu o valoare de peste 280 de milioane de lei.
Proiectul de investiție este o soluție de ultimă generație și presupune transformarea stației în baza unui concept 100% digital și inovator, cu impact redus asupra mediului. Finanțarea nerambursabilă este de 48 de milioane de euro.
Prin adoptarea unor practici și tehnologii prietenoase cu mediul, retehnologizarea stației Mostiștea se va realiza prin integrarea unor tehnologii digitale avansate care vor optimiza operațiunile specifice și va asigura un consum propriu de energie în cadrul instalației din surse regenerabile, contribuind astfel la creșterea eficienței energetice prin implementarea conceptului nZEB (nearly Zero Energy Buildings).
Proiectul investițional va avea un impact major asupra rețelei electrice de transport al energiei, beneficiile unei stații electrice de transformare care funcționează în concept 100% digital, așa cum va funcționa stația Mostiștea, contribuind la fiabilitatea și performanțele sistemului. Stația 220/110/20kV Mostiștea a fost pusă în funcțiune în anul 1974, iar până în prezent nu a trecut prin niciun proces de retehnologizare.
Transelectrica se concentrează pe proiectele de retehnologizare a stațiilor electrice de transformare, derulând la nivel național un amplu program investițional care va asigura modernizarea întregii rețele transport. În prezent, 59 de stații electrice de transformare din totalul de 81 gestionate de Transelectrica sunt modernizate și retehnologizate, 14 în curs de retehnologizare, iar în următoarea perioadă, alte 8 stații vor intra în proces de retehnologizare.
Îi felicit pe toți colegii mei, cei care fac posibil acest ritm fără precedent în contractarea proiectelor cu sprijin din fonduri nerambursabile. Este cel mai mare program de investiții în sistemul energetic național din ultimii 33 de ani. Continuăm. Înainte, împreună ↗️🇷🇴
Ultima ora:
ObservatorKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
PoliticKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
EconomieRamona Jurubiță: Consiliul Investitorilor Străini cu privire la Ordonanța de Urgență care introduce o nouă amnistie fiscală
ExternLuca Niculescu: In această primăvară, România a trecut prin cinci examene finale in fața unor comitete OCDE, le-am trecut cu bine
SocialLigia Deca: Măsurile de prevenţie a violenţei şi a consumului de substanţe interzise, priorităţi în noul an școlar
EvenimenteAndreea Negru: Am avut plăcerea de a participa la Forumul Pieței de Capital
EditorialAlexandru Grumaz: Nevoia unei strategii a victoriei în Ucraina!
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe