Sebastian Burduja: Fără dosare cu șină, fără copii după acte, fără xeroxuri în instituțiile publice
Fără dosare cu șină, fără copii după acte, fără xeroxuri în instituțiile publice. Toate acestea sunt posibile după victoriile de astăzi din Parlament! Marcați în calendar ziua de 7 decembrie pentru moartea dosarului cu șină și pentru posibilitatea legală, în premieră, de a obține cazierul judiciar online. Ambele susținute, practic, în unanimitate.
Am venit astăzi în Parlament să votez și să susțin de la tribună aceste proiecte vitale pentru modernizarea statului și pentru a face viața românilor puțin mai ușoară. Am promis, încă de când am preluat mandatul de ministru, că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a pune digitalizarea în slujba românilor. Un obiectiv pe care îl am și în calitatea de deputat.
În septembrie, am depus împreună cu George Tuță inițiativa legislativă care scutește românii de drumuri la secția de poliție pentru cazierul judiciar. Am tot vorbit despre asta în spațiul public, lucrăm în paralel și la soluția tehnică pentru eliberarea cazierului prin ghișeul.ro. În curând, țineți aproape.
Ma bucur că legea a fost votata aproape în unanimitate și le mulțumesc colegilor deputați. Vor putea pleca în vacanța parlamentară cu conștiința împăcată că, datorită votului lor, peste 2 milioane de români pe an vor avea viața un pic mai ușoară în relația cu statul.
Tot astăzi a fost adoptată în Camera Deputaților, for decizional, legea care interzice dosarul cu șină și solicitarea de copii după documente la nivelul autorităților locale, universități, companii de utilități. Aceasta a avut un parcurs mai interesant și mai lung, despre care vă povestesc imediat.
Simbolic, interzicerea dosarului cu șină și a celebrelor copii care ne-au făcut viețile mai grele tuturor este un moment important in procesul de dărâmare a zidurilor dintre oameni și serviciile publice. Este o victorie a cetățenilor, prin votul celor care îi reprezintă în cea mai importantă instituție a democrației. Nu a fost cel mai simplu proces, așa că las aici istoricul tocmai ca să nu uităm că lupta cu birocrația nu e simplă și e nevoie de un efort de echipă, dincolo de culori politice.
– În primăvara anului 2021, George Tuță, deputat liberal de Ilfov, a depus un proiect de lege care vizează interdicţia instituţiilor publice centrale de a solicita cetăţenilor acte sau copii după acte emise de autorităţi publice. Am semnat și susținut această inițiativă.
– Mai mult, am depus în completare, câteva luni mai târziu, un proiect legislativ care extinde aceste beneficii pentru cetățeni la autoritățile publice de nivel local, la universități, companii de utilități etc. Proiectul interzice și celebrele xeroxuri din instituțiile publice, afaceri altminteri profitabile pentru unii. Curând, acestea vor deveni istorie.
– Cu câteva săptămâni în urmă, în comisia de administrație, colegii deputați George Tuță și Simona Bucura au depus un amendament care trimite dosarul cu șină în istorie: „Instituțiile (…) nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie”.
– Votul din Camera Deputaților de astăzi arată că suntem în acest război împreună. Că debirocratizarea nu e doar un cuvânt care sună bine în campanii și postări, ci un obiectiv asumat.
Urmează promulgarea de către Președinte și termenul de 180 de zile de implementare. Cel târziu de la jumătatea anului viitor, viața noastră va fi un pic mai ușoară.
Trebuie să vă avertizez ca succesul acestor demersuri depinde de fiecare dintre noi. Avem deja experiența ștampilei, care nu mai este obligatorie, dar totuși rezistă în unele locuri. După ce legea va intra în vigoare, trebuie să ne cerem drepturile și să le atragem agenția funcționarilor care, din obișnuință, ne vor mai cere dosar cu șină, copie după buletin sau ne vor trimite la xeroxul de la colț.
Nicio schimbare nu e simplă. Le mulțumesc tuturor colegilor care au votat aceasta inițiativă și mai ales “complicilor” în operațiunea „moartea dosarului cu șină”. Avem multă treabă în continuare. Înainte, împreună.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


