Matei Bogdan
Publicat în 30 septembrie 2020, 18:24 / 26 elite & idei

Sebastian Burduja: „Fără fonduri de investiţii nu putem discuta despre dezvoltare economică”

Sebastian Burduja: „Fără fonduri de investiţii nu putem discuta despre dezvoltare economică”

„Nu este posibil ca în Parlament să ai o lege prin care să interzici listarea la bursă a companiilor de stat”

• „Va dura probabil cel puţin doi ani ca Banca Naţională de Dezvoltare să fie pusă pe picioare”

Fără fonduri de investiţii nu putem discuta despre dezvol­tare economică, despre susţinerea mediului privat în ţara noastră, a spus, ieri, Sebastian Burduja, Secretar de Stat la Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul Summitului Administratorilor de Fonduri din România.

Domnia sa a declarat: „Guvernul s-a străduit şi se va strădui să facă din acestă criză o oportunitate. O oportinutate de transformare a modelului economic românesc. Din păcate, ani de zile finanţele ţării, economia, au fost guvernate de oameni care nu au înţeles cum să genereze creştere economică (…). Care înseamnă productivitatea individuală înmulţit cu populaţia. Pe demografie România are o problemă, pentru că se nasc prea puţini copii şi prea mulţi români pleacă în afara ţării. Deci trebuie să activăm pârgia productivităţii, ceea ce înseamnă investiţii (…). Fără fonduri nu pu­tem discuta de dezvoltare economică, de susţinerea mediului privat”.

Sebastian Burduja a punctat că, din păcate în ţara noastră, până acum, industria de fonduri de investiţii nu a fost suficient susţinută şi exploatată, ceea ce a limitat semnificativ posibilitatea mediului privat de a se dezvolta.

„Nu este posibil să ai în Parlament o lege prin care să interzici listarea la bursă a companiilor de stat. Companii unde România are o mare problemă de transparenţă, de performanţă a managementului etc. Noi, în loc să deblocăm toate aceste motoare economice, în loc să le susţinem, găsim diverse artificii legislative prin care, pentru un interes pur electoral, blocăm dezvoltarea mediului privat românesc şi lucrul acesta nu trebuie să se mai întâmple”, a spus Secretarul de Stat.

În opinia sa, Banca Naţională de Dezvoltare va avea nevoie de cel puţin doi ani ca „să fie pusă pe picioare”, ţara noastră fiind ultima din Uniunea Europeană care nu are o astfel de bancă.

Secretarul de Stat a subliniat: „S-au vehiculat mai multe idei de care Româ­nia are nevoie şi pe care ne străduim să le avansăm în fiecare zi. Pe de o parte avem Fondul Român de Investiţii, pe de altă parte avem Banca Naţională de Dezvoltare. Ambele sunt proiecte complexe. Va dura probabil minim doi ani ca Banca Naţională de Dezvoltare să fie pusă pe picioare. Suntem, cred, ultima ţară din Uniunea Europeană care nu are o bancă de dezvoltare. La fel, Fondul Român de Investiţii care ar trebui să vă fie un partener şi care ar fi trebuit construit, nu există încă. Am demarat şi acest proiect şi ne uităm la diverse posibilităţi de design instituţional, de set-up instituţional astfel încât să fie o construcţie viabilă”.

Sebastian Burduja a mai punctat că Guvernul înţelege ideea de a susţine mediul privat, de a susţine investiţiile, iar în execuţia bugetară la opt luni există un record la investiţii, 22 de miliarde de lei. „Pe înţelesul tuturor, în cel mai greu moment economic al ultimilor zece ani, România are record de cheltuieli, de bani executaţi pe investiţii în aceste luni. De asemenea, fonduri europene. În ultimele unsprezece luni, comparativ cu precedentele unsprezece luni, nu întâmplător mă refer la aceste perioade, s-a reuşit absorbţia a 2,6 miliarde de lei, faţă de 1,1 miliarde de lei”, a spus Secretarul de Stat.

Sebastian Burduja a adăugat că, pentru ca ţara noastră să de dezvolte, are nevoie de patru lucruri.

„În primul rând să investească în inovare. Pentru că productivitatea muncii se creşte prin investiţii în tehnologie, în educaţie, prin inovare endogenă, generată de sistemele româneşti. Sigur că pe termen scurt putem să importăm tehnologie, dar pe termen lung, ţările care s-au dezvoltat au găsit resurse să facă acestă inovare endogenă. Iar aici jucaţi (n.r. fondurile de investiţii) un rol foarte important. De asemenea, cred că trebuie găsite resurse de a finanţa business-uri mai devreme în ciclul de afaceri, de la start-up-uri încolo, zona de angel investment, insuficient dezvoltată la noi”, a spus Secretarul de Stat.

Al doilea element ţine de faptul că România trebuie să devină o ţară conectată, a adăugat Sebastian Burduja.

„Nu pot fi crescute motoarele economice, adică oraşele, fără să investeşti în conectivitate. Oraşele trebuie conectate între ele (…) toate coridoarele mari de transport şi oraşele trebuie conectate în zona metropolitană, în zona periurbană, pentru a aduce oamenii aproape de oportunităţi (…). Şi aici s-a vehiculat ideea unui fond privat de investiţii în infrastructură, care cred că trebuie explorată”, a spus Secretarul de Stat.

Al treilea lucru este dat de investiţiile prietenoase cu mediul, a punctat Sebastian făcând trimitere la Pactul ecologic european sau Mecanismul pentru o tranziţie justă, adăugând că, de altfel, ţara noastră şi-a manifestat opţiunea de a adera la Pactul ecologic european, inclusiv după declanşarea pandemiei, ceea ce alte state din regiune n-au făcut. „Şi nu în ultimul rând, un element de protecţionism inteligent, în care producem în România ceea ce este necesar economiei. Adică resursele strategice, zona de agricultură, de energie, de sănătate, toate trebuie sprijinite şi aveţi (n.r. fondurile de investiţii) un rol vital de jucat în sprijinirea acestor sectoare strategice pentru siguranţa economică. Pentru securitatea economică a ţării”, a adăugat Sebastian Burduja.

www.bursa.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe