OraNoua.ro
Publicat în 9 iulie 2014, 07:37 / 319 elite & idei

Sebastian Burduja: Nu vrem să rămânem visători, vrem să vedem cât mai mulți tineri acasă

Sebastian Burduja: Nu vrem să rămânem visători, vrem să vedem cât mai mulți tineri acasă

Președintele fondator al Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), Sebastian Burduja, a declarat miercuri că își dorește să vadă cât mai mulți absolvenți români de universități străine participând la proiecte românești.

Sebastian Burduja este absolvent al universităților Stanford și Harvard și în prezent lucrează la Banca Mondială (Washington D.C.). El a fost prezent miercuri la o întâlnire a membrilor LSRS, la finalul celei de-a treia ediții a programului „Hai Acasă!” care a facilitat întâlnirea studenților români sau a absolvenților români de facultăți din străinătate cu mari firme autohtone, având ca scop viitoare colaborări. Acest eveniment a fost desfășurat sub umbrela Centrului pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români (C.A.E.S.A.R.) — un laborator de idei ce reunește specialiști români din țară și din străinătate, cu pregătire academică la nivel înalt și rezultate remarcabile în domeniul lor de activitate.
Scopul Centrului este să coaguleze comunitatea experților români într-un proiect comun și de lungă durată, care vizează dezvoltarea sustenabilă a României. Burduja a amintit că proiectul C.A.E.S.A.R. s-a născut în urmă cu trei ani, în urma reuniunii a 300 de experți tineri. Aceștia au vrut ca, prin intermediul acestui program, să răspundă la următoarele întrebări: „Care este rolul generației tinere în dezvoltarea României?” și „Ce lasă în urmă noua generație?”. „Am avut acest apel, ‘Primiți-ne înapoi acasă!’. Acest apel a devenit o afirmație”, a subliniat Burduja, adăugând că, în prezent, „România are nevoie de lideri autentici”.
„Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare nevoie a României (…) Este nevoie de lideri autohtoni care se disting nu prin funcții, ci prin caracter și prin judecata dreaptă”, a spus el. „Nu vreau să rămânem doar niște visători. Vrem să vedem cât mai mulți oameni venind acasă”, a conchis el.
La rândul său, președintele LSRS Dan Nechita a amintit că tinerii experți români care au făcut studii în străinătate au participat la elaborarea de politici publice în țară, precum „Strategia energetică a României 2014-2035” sau „Agenda digitală pentru România”. El a adăugat și că C.A.E.S.A.R. a abordat, în colocviile organizate, teme actuale precum participarea României la integrarea europeană a Republicii Moldova.
De asemenea, Nechita a anunțat că C.A.E.S.A.R. urmează să organizeze colocvii pe tema democrației participative, pe tema analizei parteneriatului strategic România-SUA (acesta din urmă va avea loc la Washington), dar și un colocviu realizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului.
În acest sens, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, care a participat la eveniment, a mărturisit că are în echipa sa membri sau foști membri ai LSRS și urmează să selecteze încă 10 tineri care să ajute la crearea unei noi abordări în privința promovării sportului în România. Aceasta a adăugat că ministerul va susține, în toamnă, un colocviu pe tema sportului. „Trebuie să visăm frumos și să punem în aplicare ce visăm”, a adăugat Gabriela Szabo.

Ultima ora:

ObservatorVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

PoliticAndrei Caramitru: Războiul din Ucraina si problemele pe care le avem acum vin de fapt dintr-o ideologie veche

EconomieRadu Hanga: OMRO IFN îşi continuă finanţarea prin bursă şi listează obligaţiuni în valoare de 10 milioane de lei

ExternSebastian Burduja: Vă propun să marcăm ziua Europei cu un exercițiu de sinceritate

SocialManuela Catrina: Cum stati cu parolele?

EvenimenteVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

CulturaCristina Popescu: Faună protejată din Marea Neagră

EditorialRadu Puchiu: 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗲𝗰𝘁



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe