Matei Bogdan
Publicat în 12 aprilie 2023, 06:51 / 27 elite & idei

Sebastian Burduja: România va avea cloud guvernamental privat în anul 2026 prin PNRR

Sebastian Burduja: România va avea cloud guvernamental privat în anul 2026 prin PNRR

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat că România va avea cloud guvernamental privat în anul 2026 prin Planul Național de Redresare și Reziliență, anunță Agerpres.

Acesta a menționat, în egală măsură, că ministerul în fruntea căruia se află și-a atins ”la timp” toate jaloanele din PNRR.

”Din perspectiva MCID, pe proiectele pe care noi le gestionăm, suntem absolut în grafic. Ne-am atins toate jaloanele la timp, inclusiv jaloane extrem de grele cum ar fi cele legate de cloudul guvernamental, ordonanţa cloudului sau Legea securităţii cibernetice promulgată recent de preşedintele Iohannis după 10 ani de blocaje. Noi am rescris legea împreună cu celelalte ministere şi ea a trecut şi testul la Curtea Constituţională. Lucrurile sunt în grafic. La nivelul anului 2026, din PNRR, vom avea cloud guvernamental privat. Deci un cloud guvernamental închis cum se spune, sigur, interoperabil, de fapt, interconectat la cloudul comercial”, a explicat ministrul, care a avut o intervenție online la dezbaterea ”Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătăţii?”, organizată de DC Media Group.

Potrivit acestuia, sistemul medical nu a mai beneficiat de investiţii în domeniul informatic de mai bine de 10 ani.

”Aş face câteva aprecieri legate de digitalizarea sănătăţii. Eu cred că aici vorbim de un sistem care nu a mai beneficiat de investiţii în sistemele informatice de 10 ani şi mai bine de atât”, a menţionat ministrul Cercetării.

El a subliniat că sistemul platformei informatice a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate are ”mare” nevoie de intervenţie.

Cloudul guvernamental asigură interconectarea sistemelor digitale ale sectorului public, cu beneficii concrete pentru cetățeni:

  1. One-stop shop – acces direct la toate serviciile publice, prin integrarea celor 36 de evenimente de viață și a serviciilor de e-guvernare într-o singură platformă;
  2. Statul român, accesibil la un click distanță – cetățeanul va putea solicita și primi documente de oriunde, oricând;
  3. Economie de timp – fără cozi, fără nicio deplasare fizică la instituţiile publice;
  4. Trasabilitate – cetățeanul va putea avea un istoric al interacțiunilor sale cu administrația;
  5. Jurnalizare – procesarea datelor se va face transparent, la nivelul sistemelor IT ale instituțiilor publice beneficiare, astfel încât cetățenii au posibilitatea să vizualizeze accesarea datelor;
  6. Siguranță – cloudul guvernamental va beneficia de cele mai avansate sisteme de securitate cibernetică disponibile.

Cloudul guvernamental este livrabilul fundamental al investițiilor în transformarea digitală a României din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) Componenta 7 – Transformare Digitală.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe