Sebastian Burduja: Românii și-au jucat bine cărțile
Friedrich Nietzsche spunea că „uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile”. Știu că deja celebrul cor al bocitoarelor nu va fi de acord cu un adevăr despre care se vorbește prea puțin, spre deloc. Tentația de a critica permanent aduce mai multe like-uri decât curajul de a recunoaște că în ultimii ani, printre toate fenomenele politice, sociale și economice complicate (pandemie, post-pandemie, inflație, criză energetică, ascensiunea extremismului, război lângă granițele noastre), românii și-au jucat bine cărțile.
Am fost consecvenți pro-Vest, pro-UE, pro-NATO și suntem cea mai stabilă democrație din regiune. Iar acesta este meritul decidenților politici și mai ales al cetățenilor, care au cerut acest lucru și au votat în consecință.
La fel ca în pandemie, când am spus în repetate rânduri că România trebuie să fie pregătită pentru ce urmează după încheierea acesteia, și acum trebuie să ne uităm spre viitor. Trei direcții importante:
- Investițiile străine. Ecuația e simplă: ca să creștem economia trebuie să atragem investiții în domenii cu înaltă valoare adăugată. Ca să facem asta, trebuie să avem o agenție specializată, în subordinea prim-ministrului, după modelul altor state. Nu există altă cale. România are azi un „departament” de 4 oameni care se ocupă cu atragerea de investiții străine. Este nevoie de o agenție funcțională și sper ca proiectul meu de lege în acest sens, pe care îl voi depune în curând, să aibă susținere de la toate partidele politice (și nu numai).
- Forța de muncă. V-ați întrebat vreodată de ce majoritatea refugiaților din Ucraina merg în Polonia, iar cei mulți dintre cei care ajung în România sunt, de fapt, în tranzit? Am aflat răspunsul de la o familie de ucraineni, pe care am avut ocazia să o cunosc recent: ei aproape că nu ne cunosc, nu știu multe despre noi, în timp ce cu polonezii au legături istorice, de familie. Statul trebuie să gândească o acțiune de apropiere de Ucraina, nu doar ca să atragem forță de muncă (de exemplu din IT, unde au oameni foarte bine pregătiți), ci și pentru a participa pe viitor la reconstrucția Ucrainei.
- Sprijinirea aderării la UE a Moldovei, Ucrainei și Georgiei. Acest proces va muta centrul gravitațional al economiei europene spre Est, ceea ce ar transforma România dintr-o țară periferică într-un hub regional. Axa București-Chișinău-Kiev-Tbilisi trebuie să devină vector principal în procesul de extindere, la care România poate contribui cu toată expertiza ei din etapele de pre-și post-aderare.
Mai devreme sau mai târziu, războiul se va încheia. Lumea are si va avea nevoie de lideri autentici și de cetateni implicați.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


