Vă propun să marcăm ziua Europei cu un exercițiu de sinceritate. Și voi începe cu întrebarea: cum ar fi fost dacă nu eram parte din această familie? Pandemia a venit într-un moment greu pentru o Uniune mai dezbinată ca oricând, încă în convalescență după Brexit și cu multe semne de întrebare. Ultimii doi ani au stat sub semnul solidarității și cooperării.
Cine a urmărit astăzi discursul lui Vladimir Putin sigur a sesizat prăpastia imensă dintre Vest și un stat care a marcat trist istoria României și nu numai. Și a înțeles cât de important este că suntem europeni. Și, mai ales, că suntem liberi.
Din perspectiva ministerului pe care îl conduc, oportunitățile aduse de apartenența la UE sunt multiple. De la PNNR și reformele asumate în digitalizare și cercetare, la fondurile disponibile în Programele “Orizont Europa”, care permit României să fie un partener activ în Spațiul European de Cercetare, la înființarea DANUBIUS – ERIC, cu sediul în România și cu implicarea unor universități de cercetare de top. România are toate pârghiile prin care să poată valorifica la maxim cea mai de preț resursă, pe care și-ar dori-o orice țară: oamenii.
În era post-COVD și post-război, noua Europa va însemna mai multă atenție pentru oameni care să construiască în siguranță viitorul și cu grijă pentru viitoarele generații. Cu meritocrație și asumare, cu reforme profunde și bătălii diplomatice corect alese. Iar ca să răspund la întrebarea de la începutul mesajului meu, voi spune doar atât: chiar dacă uneori nu ne-a fost și nu ne este simplu în Europa, sigur nu ne-a fost rău. Și nu ne va fi. Diferența e fundamentală.
La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!