Discuția despre o bursă agricolă în România (să folosim în interiorul acestui text și acronimul BaR) – în ciuda faptului că ar fi, nu-i așa, doar… o discuție – nu este însă deloc una ușoară. Mai ales pentru oamenii serioși, care au proprietatea terme- nilor și expertiză suficientă în domeniul bursier. aceasta nu numai subiectiv, ca o consecință generală a efectului Dunning – Kruger, ci, în principal, din cauza mizei instituției și a istoriei recente a tentativelor sale de operaționalizare.

Nu ne vom cantona însă în istorie. la aceast capitol să menționăm doar două aspecte definitorii. Primul este acela că există la noi o admirabilă poveste a institu- ției. au funcționat, dedicate sau generale, burse agricole în România, în antebelic și interbelic, unele chiar cu mare succes, în capitală, dar și, în special, în zona Brăila – galați, nu întâmplător porturi dunărene însemnate, într-o zonă limitrofă marilor culturi de cereale. Se susținea astfel cu mândrie faptul că, spre exemplu, prețul grâ- ului în Europa se descoperea și fixă în România. o istorie, așadar, frumoasă.

al doilea aspect, relevat de această dată de istoria recentă, la antipod, este însă unul descurajant. De douăzeci și cinci de ani, un sfert de veac, așadar, de noua eco- nomie presupusă liberă, de piață, toate tentativele de a asigura o funcționare bur- sieră pentru comerțul cu produse agricole au eșuat. Dincolo de comentarii, acestea sunt faptele.

acum, de ce miza este așa de importantă, iar problemă complicată. În primul rând pentru că agricultura reprezintă o ramură economică majoră în România, cu mari posibilități și speranțe de dezvoltare. Suporteri ai săi nu sunt numai cei firești, din interior, ci și factori comunitari și chiar beneficiari potențiali din arealuri mai îndepărtate. România, în această zonă a lumii, are clar un potențial uriaș de pro- ducție agricolă, pentru sine dar și pentru ceilalți, din păcate încă nevalorificat, iar o dezvoltare substanțială a infrastructurii, inclusiv la nivelul celei tranzacționale, nu poate decât să crească încrederea și să urgenteze saltul anunțat și atât de așteptat.

1 Prezentul text reflecta strict punctul de vedere al autorului sau și nu exprima sau infirma pozi- tia institutiei bursiere pe care acesta o reprezinta administrativ.

900 / caiet documentar 4 Agricultura

apoi, chiar și în stadiul actual, producătorii agricoli se plâng repetat și – ade- sori sonor – de prețurile descurajante pe care le obțin pentru produsele lor, ceea ce menține multe exploatații la nivelul minim al profitabilității. astfel, componenta de creștere, investițională, prin auto-finanţare, a unei ramuri economice atât de promițătoare se lăsă de mult timp așteptată. agricultura continuă să rămână, de fi- ecare dată și repetat, o poveste anuală, cu sfârșit imprevizibil: bucurie sau tristețe? După cum va fi fiind timpul și timpurile.

Sigur, problemele agriculturii românești sunt structurale: fărâmițarea propri- etăților, slaba logistică, precaritatea infrastructurii, penuria forței de muncă, abor- dările empirice, diletantismul funcțional, inconsistența legislativă, incompletitudi- nile instituționale, etc., lista este lungă, nu vom insista.

În această situație, când totul pare încâlcit și complicat de rezolvat, o soluție miraculoasă ar fi salvatoare; de exemplu, ei bine, Bursa, Bursa agricolă. Nu vom cădea în această ispită, deși venim dintr-o lume care valorizează exact această in- stituție. Nu există însă rețete miraculoase, o știm, ci doar politici care, cu profesio- nalism și consecvență puse în practică pot, în timp, să conducă la redresarea poate spectaculoasă a unui asemenea vast domeniu de activitate. Dar despre aceasta, cu altă ocazie.

După exprimarea unei prudențe rezerve de principiu trebuie să subliniem însă imediat că funcționarea cu adevărat a bursei agricole în România ar fi totuși saluta- ră. Ea ar fi unul dintre pașii importanți în politicile pe care le invocăm. Este nevoie de un mecanism credibil de descoperire a prețului (care ar funcționa, după aceea, ca referință), este nevoie de transparentă, de corectitudine, de tratament egal pentru toate părțile, de siguranță, etc. Este nevoie, mai mult decât de orice, de o piață na- țională, unde să ai certitudinea că, la fiecare tentativă, vei întâlni imediat cel puțin un partener cu care să închei tranzacția, fie că intenționezi să vinzi sau să cumperi, la prețul corect al momentului.

Tranzacții sporadice pe ringurile de produse agricole
ale Bursei Române de Mărfuri
De ce nu s-a întâmplat acest lucru până acum? Trebuie spus că în România func- ționează de douăzeci și șase de ani o bursă generală de mărfuri – Bursa Română de Mărfuri (abreviată BRM) – care a operaționalizat încă de la început ringuri de produse agricole. S-au mobilizat resurse materiale și umane importante pentru că ele să funcționeze. Din păcate, tranzacțiile au fost sporadice, rareori semnificative cantitativ. De-a lungul anilor, au existat chiar tentative de constituire de burse spe- cializate, dedicate, cu și mai puțin succes însă, cel puțin până acum.

ce s-a putut constata? că interesul teoretic nu s-a manifestat și practic. cam- paniile de marketing, atâtea câte și cât au fost, nu au reușit încă să convingă. Nici

la nivel individual, nici la acela al asociațiilor de producători bursa agricolă nu a stârnit măcar curiozitatea de a încerca câteva tranzacții, prin depunerea de ordine inițiatoare de vânzare.

Nici pe partea de cumpărare, deși aici sunt prezenți și mari operatori internați- onali (presupuși acomodați, poate chiar familiari cu ideea de bursă), transparența, reglementarea, supravegherea și raportarea – atuurile burselor de pretutindeni – nu au stârnit în România entuziasmul scontat. Să prefere marii jucători moduri mai discrete de tranzacționare și înțelegerile unu la unu? Să fie privilegiați de ei samsa- rii (intermediari colectori) și un comportament inadecvat fiscal, cum s-a speculat cu ani în urmă?

câteva mișcări pozitive instituțional au avut însă loc, deși efectele lor nu se manifestă încă prin evoluții semnificative. De exmplu, BRM a procedurat schim- buri de informații cu Ministerul agriculturii și Dezvoltării Rurale (MaDR), în baza cărora pune de câțiva ani la dispoziția publicului interesat indicatori de prețuri de pe piața extra-bursiera.

Tot în baza unor consultări între autorități și organismele și operatorii din piață au fost emise legislația primară (legea nr.101/2014) și cea secundară pentru tranzacționarea en-gros a semințelor de consum (citește cereale), care introduceau un instrument vital pentru comerțul inclusiv bursier al acestora: certificatul de de- pozit. certificatul de depozit urma să asigure nu numai tranzacționarea bursieră a produselor agricole, ci și bancabilitatea finanțării activității fermierilor, ceea ce jus- tifică și interesul major în domeniu al instituțiilor de credit. Din păcate, utilizarea sa a fost la început stopată de evenimente regretabile, iar acum e blocată (efectele sunt aceleași) de refuzul depozitarilor de a folosi tipizatele puse la dispoziție de Registratarul lor unic (funcție asumată, sub licență, pentru fluiditate, chiar de către BRM).

Funcționează, oare, în țările dezvoltate, astăzi, veritabile burse agricole?

Toate cele de mai sus exprimă blocajul instituțional al funcționării unei burse agri- cole performante în acest moment în România, dincolo de tranzacțiile sporadice de care am pomenit deja. În această situație, dacă răspunsul este, totuși, „da, vrem să avem o bursă adevărată agricolă, efectivă, cu multe tranzacții în România”, trebuie să pornim de la deslușirea câtorva realități. Pentru aceasta, vom încerca un sumar exercițiu maieutic.

Unu, prima întrebare, funcționează, oare, în țările dezvoltate, astăzi, veritabile burse agricole? Răspunsul este unul nuanțat și ne vom strădui să-l rezumăm.

Bursele de mărfuri agricole au înregistrat o dezvoltare puternică în secolul al XIX – lea și în prima jumătate a secolului al XX – lea. Treptat, funcția lor clasică de a asigura întâlnirea fizică masivă a cererii cu ofertă și înregistrarea pe loc (spot)

VIII. INSTRUMENTE / 901

902 / caiet documentar 4 Agricultura

a tranzacțiilor a început să fie realizată prin contactele directe între comercienti, înlesnite decisiv de noile mijloace de comunicare. Deci, off-exchange.

În această situație, bursele de mărfuri și-au schimbat menirea, de la loc de în- tâlnire și facilitare a vânzărilor și cumpărărilor fizice la realizarea de operațiuni vi- itoare, la termen, în general cu decontare valorică. Este vorba de contracte futures sau options (așa-numitele produse derivate, derivatives), având ca active produse agricole fizice. Rolul lor s-a schimbat, așadar, oferind acum comercianților posibili- tatea de derula operațiuni de management al riscului (hedging) cu privire la variația prețurilor viitoare.

Bursele au căpătat astfel alura unor instituții mai degrabă financiare, iar nu- mărul lor s-a micșorat. Nu mai e necesară prezența locală, e suficient și mult mai util prin eficenta – citește, lichiditate – un (singur) centru bursier important pe un areal întins. frecvent, nu se mai practică o bursă de produse derivate în fiecare țară, se poate folosi una internaţională reprezentativă. Este și cazul Europei, unde funcționează puține adevărate burse de produse derivate agricole.

Se impun însă două remarci. Primă este aceea că în țările în curs de dezvoltare, chiar în acelea puternice dintre ele, sunt operaționalizate încă în disciplina bursieră „tranzacții la vedere” (spot) cu produse agricole larg comercializate, pe lângă opera- țiunile cu contracte derivate. Este vorba de aconomii puternice, în expansiune, cum este cazul chinei, Indiei, Rusiei, Braziliei, africii de Sud. Exemplul lor este preluat, cu rezultate încă mediocre, dar totuși preluat, și de țări mai mici.

a doua remarcă este că nici în țările europene dezvoltate nu s-a renunțat com- plet la conceptul de bursa agricolă locală. Numai că aceste instituții s-au contractat față de forma lor clasică, ele oferind acum doar funcțiuni auxiliare pentru comerci- anții din domeniu: colectarea și difuzarea publică de informații cu privire la prețu- rile spot extra-bursiere, informații generale referitoare la membri (comercianți sau intermediari – broker -i), facilități de rezolvare alternativă a disputelor în domeniu (aDR), în special arbitraj.

Este util să avem și noi o proprie bursă agricolă în România?

Doi; este util să avem și noi o proprie bursă agricolă în România? Sau poate chiar necesar? De ce? Întrebarea aceasta ține mai mult de cursul raționamentului, răs- punsul nostru argumentat anterior este deja unul pozitiv. În condițiile unei țări că România, unde se manifestă încă dificultăți de comunicare și de acces la informații, unde logistica și infrastructura de acces și conservare este precară, unde se mani- festă suspiciuni (adesea, justificate) cu privire la modul de încheiere al contractelor, unde este nevoie acută de reguli, de monitorizare, de transparentă și de concurență perfectă, instituția Bursei devine extrem de necesară. Mai ales în ceea ce priveș- te comercializarea mărfurilor cu mare impact în viața publicului și al economiei

naționale, precum energia și – ceea ce ne interesează în acest material – produ- sele agricole. Este apoi firesc, respectând interesul public, ca pentru anumite de tipuri de participanți să se deruleze operațiunile exclusiv în formate concurențiale și transparente, de preferință bursiere; exemplul semnificativ este acela al dome- niului achizițiilor publice.

Cum se poate construi, totuși, o bursă dedicată, în speță una agricolă?

trei; cum se poate construi, totuși, o bursă dedicată, în speță una agricolă? Există, în opinia noastră, trei driver-i care, independent sau împreună, pot capacita naște- rea unei burse.

calea naturală și sigură pentru a constitui o bursă o reprezintă decizia (cel mai bine comună) de a o construi a vânzătorilor și cumpărătorilor anumitor clase de active. aceștia pot astfel garanta lichiditatea viitoarei piețe (cel mai important activ al unei burse) prin angajamentul lor de a-și plasa ordinele și de efectua tranzacțiile între ei în același loc, în baza unor reguli stabilite de comun acord. Este calea prin care s-au constituit istoric bursele reprezentative, urmată și astăzi în economiile dezvoltate.

a doua posibilitate este, mai nou, aceea a inițiativei private a unor furnizori de servicii tranzacționale, în ultima perioadă de timp mai ales de factură electronică/ informatică, care sesizează oportunitatea de a lansa respectivele facilități prezum- tivilor utilizatori, vânzători și cumpărători de valori (financiare), bunuri (mărfuri) sau servicii. Bursele însăși își pot extinde activitatea oferind capacitățile proprii, deja antrenate, pentru noi tipuri de active, constituind informal în interiorul lor burse (adică piețe) noi.

În fine, când consideră vitală operaționalizarea unei burse, statul însuși se poa- te implica în construcția acesteia. De regulă, face aceasta îmbinând componentele normative (introduce prin lege obligativitatea constituirii sale și/sau impune cote minime de participare tranzacțională), cu cele administrative și cu facilitățile acor- date participanților. Se întâmplă uneori ca instituții internaționale să participe, cu fonduri sau know-how, la asemenea proiecte, în sprijinul dezvoltării economiilor locale sau regionale.

Includerea doritei BAR chiar în structura Bursei Române
de Mărfuri – o soluție
În fine, patru, întrebarea din titlul intervenției noastre; este posibilă o bursă agri- colă performantă în România? Din nou, răspunsul se putea ghici de la începutul acestor rânduri. faptul că el este pozitiv, nu înseamnă nici că este simplu de pus în practică, nici că putem liniștiți aștepta un happy-end.

Există, așa cum am arătat, mai multe posibilități de realizare a instituției. Vom opta pentru una realistă, bazată pe experiență curentă și pe ceea ce avem operațio-

VIII. INSTRUMENTE / 903

904 / caiet documentar 4 Agricultura

nal în acest moment în țară. Ne este, astfel, greu de crezut că vânzătorii primari și cumpărătorii de produse agricole, după atâția ani, vor conștientiza și coagula brusc ideea constituirii unei burse agricole, găsind și forța, și resursele și determinarea de a o pune în practică. Sau că guvernul se va trezi, va căuta expertiză și va mobiliza cumva fonduri/finanțare pentru a o face el. Rămâne, așadar, valabilă doar inițiativa privată, a unui furnizor de servicii. oricât ai scruta peisajul, observi în țară un sin- gur astfel de candidat, cel care și-a manifestat continuu, de douăzeci și cinci de ani, dorința de a asigura (și) funcția de bursă agricolă: Bursa Română de Mărfuri. Dar, nu lăsată singură, aici trebuie, într-un fel sau altul, mobilizați și ceilalți factori men- ționați (driver-i), în fond, marii beneficiari: participanții la piața agricolă și statul român. Să vedem, pe scurt, de ce și cum.

Pentru includerea doritei BaR chiar în structura Bursei Române de Mărfuri pledează, cel puțin, următoarele argumente în favoarea BRM:

– Disponibilitatea, chiar dorința acesteia de a face eforturile și diligențele ne- cesare în materie;

– Experiență deja acumulată în domeniu, implicarea (de exemplu, în materia certificatelor de depozit), cooperararile și parteneriatele deja încheiate (de exem- plu, cu MaDR);

– Expertiza probată în practica bursieră (cea mai „veche” instituție de profil din țară și printre cele mai „vârstnice” din regiune);

– Notorietatea câștigată și excelentă în alte domenii bursiere sensibile (de exemplu, piețele de gaze și de energie);

– operaționalizarea, în afara piețelor spot, și a piețelor de produse derivate, iminentă la BRM (care ar putea să-i confere un leadership regional);

– costurile (… de toate felurile!) reduse, instituția fiind deja autorizată și func- țională de douăzeci și șase de ani, cu personal specializat la sediul central și în ter- minale distribuite în întreaga țară.

BRM nu ar trebui, cum deja am spus, lăsată însă singură în efortul său de a funcționa (și) ca o bursă de produse agricole. așa cum am arătat și ceilalți driver-i (statul, dar și cei mai importanți participanți la piață) trebuie să se implice. Pro- iectul BaR nu poate fi dezvoltat decât împreună, cu o agendă practică convenită și acceptată, cu un management de proiect și cu responsabilități concrete pentru fiecare dintre cele trei părți. fără a anticipa (nu ar fi corect într-un articol doar pro- spectiv, precum cel prezent), este de presupus că statul ar putea interveni normativ (de exemplu, pentru dematerializarea certificatelor de depozit și pentru obligarea depozitarilor, sub spectrul unor sancțiuni severe, să le respecte regimul), iar asocia- țiile profesionale ale producătorilor, procesatorilor, exportatorilor, etc. ar trebui să găsească soluțiile pentru implicarea reală a membrilor în tranzacționarea activă pe BaR. fără discuție, ar trebui să fie implementate soluții de stimulare a participan-

ților la piață care aleg bursa ca loc de negociere și de tranzacționare și ar trebui, si- metric, sancționați acei participanți, care din motive oculte o ocolesc („optimizări” fiscale, etc.) nejustificat. Evident, pe partea ei, BRM ar trebui să găsească soluții pentru problemele tehnice bursiere de rezolvat, nu puține și nu mici (de exemplu, fungibilizarea produselor, referința unică virtuală de livrare, garantarea, etc.).

ca o părere personală, cred că BaR și infrastructura din jurul său (depozite, centre de certificare a calității, etc.) ar trebui să fie piesa instituțională principală, dar nu singura, dintr-un complex instituțional cu funcții de suport pentru tranzac- țiile cu produse agricole. ar mai putea să funcționeze aici, pe lângă menționatele mecanisme de colectare și diseminare a informațiilor de preț sau de cele de rezol- vare alternativă a disputelor (arbitraj, conciliere, etc.) și centre de instruire și per- fecționare, centre metodologice, etc., o întreagă structură care să practice, dar și să promoveze și susțină dezvoltarea unui comerț modern cu produse agricole.

Sperăm că argumentele expuse în acest text să fi reușit să explice de ce este nevoie de o bursă agricolă în România contemporană, de ce tentativele nu au avut rezultate convingătoare până acum, care sunt dificultățile și problemele care trebu- ie rezolvate, ce ar putea fi făcut de acum înainte pentru a reuși.

Evident, dată fiind miza majoră pentru țara noastră a proiectului BaR, ne (re) exprimăm, și în acest final, disponibilitatea de a colabora, în orice format, cu toți factorii interesați pentru demararea și realizarea cât mai grabnică a acestuia. Da, este posibilă o bursă agricolă în România, cu efecte majore pentru economia na- țională și (poate chiar) spațiul economic european, pentru că ea este necesară și pentru că există competența și resursele de a o constitui, în baza parteneriatului larg al tuturor actorilor publici și privați interesați.