Matei Bogdan
Publicat în 4 noiembrie 2020, 18:56 / 437 elite & idei

Sergiu Manea: BCR a anunțat rezultatele financiare pentru primele 9 luni ale anului 2020

Sergiu Manea: BCR a anunțat rezultatele financiare pentru primele 9 luni ale anului 2020

“2020 a fost un an al schimbărilor rapide, al adaptării la ceea ce viitorul ar fi trebuit să aducă în câțiva ani. Anul acesta nu a fost prima furtună prin care a trecut BCR și nici nu este prima dată când am alergat un maraton în timp record. A fost însă o nouă provocare și sunt recunoscător clienților noștri și echipei noastre pentru contribuția și determinarea lor să reinventeze bankingul, într-un ritm alert și împreună. Ne sprijinim clienții, ascultându-i și învățând de la ei, cu soluții personalizate, educație financiară și antreprenorială. Totodată, am transformat platforma inteligentă George într-unul dintre cele mai complete și evolutive ecosisteme digital bancare, având la bază ceea ce definește evoluția industriei – experiența clientului”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice și microîntreprinderi de 6 miliarde de lei în primele 9 luni din 2020 în principal datorită creditelor ipotecare și de nevoi personale. Vânzările de credite de nevoi personale au scăzut cu 4,4% an pe an în primele 9 luni din 2020, însă au crescut cu 50% în trimestrul al treilea față de trimestrul al doilea, recuperând parțial scăderea provocată de închiderea economiei în trimestrul al doilea din 2020 în contextul pandemiei. Vânzările de credite ipotecare au crescut puternic cu 38% an pe an în primele 9 luni din 2020 în totalitate datorită produsului ipotecar standard, în timp ce produsul ipotecar cu garanția statului a scăzut an pe an din cauza aprobării cu întârziere a noilor condiții. Creditele noi pentru microîntreprinderi au scăzut cu 12,4% an pe an în primele 9 luni din 2020, însa au crescut cu 69% în trimestrul al treilea față de trimestrul al doilea.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 5,7 miliarde de lei în primele 9 luni din 2020. Stocul de finanțări acordate sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 12,5% an pe an, atingând valoarea de 6,7 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2020, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi și pe dezvoltarea sectorului de leasing, precum și a participării BCR în programul IMM Invest. Finanțarea Sectorului Public a crescut cu 16% an pe an. Segmentul de Real Estate a crescut cu 14,5% an pe an, ca urmare a tragerilor de fonduri în cadrul proiectelor de birouri și spații comerciale finanțate în ultimul an.

Platforma inteligentă de banking George a ajuns la 1 milion de utilizatori, în creștere cu 60% față de S1 2019. Numărul de tranzacții prin George a crescut cu 112% în primele nouă luni 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Nouă din zece utilizatori folosesc varianta mobile. Conturile în valută au crescut cu peste 200% în primele 9 luni din 2020 față de aceeași perioada a anului trecut. George Moneyback, programul de loialitate care oferă bani înapoi, ca reducere, clienților care folosesc plata cu cardul, a ajuns la 230.000 de utilizatori în doar trei luni.

Platforma online Casa Mea App, care gestionează fluxul de documente pentru creditele ipotecare standard, a fost utilizată pentru 43% din cele 8.800 de credite ipotecare nou acordate.

Programul Școala de Bani a ajuns în primul semestru la circa 21.000 de adulți și copii, fiind organizate sesiuni online de educație financiară și ateliere pentru copii.

Platforma de educație antreprenorială Școala de Business a ajuns la 8.500 de utilizatori (antreprenori, manageri, liberi profesioniști, profesori și studenți). Mai mult, echipa BCR a realizat sesiuni online cu peste 1.000 de antreprenori în care echipa BCR a discutat despre indicatorii de încredere pe care o bancă îi urmărește atunci când creditează.

Acceleratorul BCR-INNOVX a selectat 10 firme de tehnologie pentru grupa Scaleups (cu cifre de afaceri sau finanțări atrase de peste 1 milion de euro), ajungând în mai puțin de doi ani la 79 de start-up-uri din toată țara care au participat în programele de incubare și accelerare.

www.startup.ro

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe