OraNoua.ro
Publicat în 2 septembrie 2015, 17:52 / 325 elite & idei

Sergiu Manea este noul CEO al BCR

Sergiu Manea este noul CEO al BCR

Erste numeşte pentru prima dată un român la conducerea BCR.

Sergiu Manea este primul român numit de grupul austriac Erste, care controlează BCR, în funcţia de director general al celei mai mari bănci din România.

Preluarea mandatului de director general de către Manea trebuie aprobată de către Banca Naţională a României.

Tomas Spurny a decis să părăsească poziţia de director general la sfârşitul lunii septembrie, pentru a ocupa o poziţie managerială în ţara sa de origine, Cehia.

Sergiu Manea s-a alăturat BCR odată cu revenirea sa în România, în anul 2012, continuând o carieră de peste 15 ani la nivel internaţional, în roluri manageriale de investment şi corporate banking. În poziţia sa de vicepreşedinte, el a asigurat conducerea liniei funcţionale Corporate, supervizând diviziile de servicii bancare pentru companii mari, reţeaua de centre comerciale dedicate companiilor mici şi mijlocii, investment banking, pieţe de capital, trazacţii bancare & finanţarea comerţului, sector public & finanţarea infrastructurii.

„BCR este o bancă pentru România şi întreaga echipă de aici priveşte cu încredere către îndeplinirea acestei misiuni din ce în ce mai bine, urmărind să ofere servicii de intermediere financiară sustenabilă, sprijinind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, asigurând prin toate eforturile noastre prosperitate şi siguranţă financiară pentru clienţii noştri”, a declarat Sergiu Manea, potriivt unui comunicat transmis de BCR.

Spurny a motivat decizia de a pleca de la BCR prin dorinţa de a reveni în oraşul său natal, Praga, unde va ocupa, de asemenea, o poziţie de top.

„Sunt profund recunoscător întregii echipe a BCR, care a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, pe parcursul căreia am reuşit împreună să redresăm compania către profitabilitate şi să construim bazele pentru un viitor de succes. În ceea ce mă priveşte, după ce mi-am petrecut peste jumătate din cariera mea profesională în diverse poziţii manageriale în străinătate, aştept cu nerăbdare să mă întorc la Praga, oraşul meu de origine, unde am decis să dau curs unei alte oportunităţi de a ocupă o poziţie managerială”, a declarat Tomas Spurny.

Spurny a derulat cu succes una dintre cele mai complexe restructurări din sectorul bancar românesc, iar misiunea lui Manea este de a consolida poziţia BCR de lider al sectorului retail şi corporate, a afirmat şeful grupului austriac Erste, Andreas Treichl.

Înainte de a deveni vicepreşedinte la BCR, Manea a fost managing partner al Ithuba Capital, o companie de consultanţă pentru investiţii private cu sediul în Austria. Între 2005 şi 2010, a fost managing director, head of EEMEA Markets, Unicredit Markets & Investment Banking la Bank Austria Creditanstalt.

Anterior, începând cu anul 2000 a îndeplinit mai multe roluri în domeniul pieţelor financiare la ABN AMRO Bucureşti şi Londra. Sergiu Manea şi-a început cariera printr-o serie de poziţii deţinute în cadrul unor instituttii financiare de top precum ING Bank România, Citibank România şi Bank Austria Creditanstalt în Bucureşti, România.

Manea a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti în anul 1995, iar ulterior a obţinut Masteratul în Finanţe la DOFIN Bucureşti.

Erste l-a numit în 2012 pe Tomas Spurny director general al BCR. Spurny a ocupat anterior funcţii de director general la mai multe instituţii financiare şi bancare importante din Slovacia, Cehia şi Ungaria.

BCR a înregistrat în primul semestru un profit net de 603,4 milioane lei (135,7 milioane euro), de la pierderi de 276 milioane lei în primele şase luni din 2014, după ce costurile cu provizioanele s-au redus de la 1,3 miliarde lei la 26,2 milioane lei, pe fondul curăţării portofoliului.

Banca a trecut pe profit în primul trimestru al anului, când a raportat un rezultat de 344 milioane lei (77,1 milioane euro), continuând cu un profit net de 259,4 milioane lei în al doilea trimestru.

Activele se plasau la sfârşitul lunii iunie la 61,55 miliarde lei, în urcare cu 1,46% de la martie, banca recuperând din pierderea de active faţă de sfârşitul anului trecut, însă în continuare sub acel nivel, de 61,62 miliarde lei.

mediafax,ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe