Sergiu Manea: Gândirea digitală înseamnă inclusiv să recunoşti foarte repede când eşti pe o cale greşită şi să înveţi din asta | Conferinţa Microsoft Envision România
„Pentru noi una din preocupările centrale este crearea unui climat de securitate cibernetică şi securitatea datelor. Acolo investim foarte, foarte mult, lucrăm cu parteneri“.
Transformarea digitală accelerată de ultimii doi ani de pandemie a obligat jucătorii din sectorul financiar-bancar să-şi evalueze birocraţia internă şi să facă loc creativităţii şi dezvoltării de conţinut, pentru a răspunde noilor cerinţe ale clienţilor.
„Cea mai mare provocare pe care am avut-o a fost să îmbrăţişăm acest mod de lucru digital, adică să ieşim din ideea de birocraţie internă şi procese şi să mergem spre creaţie, să îmbrăţişăm de fapt lucrurile pe care nu le cunoşteam. Iar gândirea digitală înseamnă inclusiv să recunoşti foarte repede când eşti pe o cale greşită şi să înveţi din asta. E o întreagă schimbare şi sper să o facem ireversibilă“, a spus Sergiu Manea, CEO al BCR (Banca Comercială Română), a doua cea mai mare bancă din România, în cadrul unei discuţii cu Ana Ionaşcu, enterprise client executive, Microsoft România, ca parte a evenimentului Microsoft Envision România.
El a explicat că transformarea digitală din sectorul financiar-bancar a fost generată de şi de nevoile clienţilor.
„Nu numai că vedem această transformare la clienţi, dar transformarea noastră este generată de clienţi şi de aşteptările clienţilor. Nu noi inventăm experienţe, nu noi am inventat spaţiul digital. Pentru noi, jucătorii din zona financiar-bancară, această călătorie înseamnă adaptare la nevoile clienţilor, înseamnă maturizare şi schimbarea mindsetului digital sau evoluţia spre o gândire digitală şi apoi crearea, împreună cu clienţii, a acestor experienţe. Bankingul este un business făcut de oameni pentru oameni, dar înarmaţi cu tehnologie şi date.“
Reprezentantul BCR a adăugat că transformarea digitală va genera la rândul ei dezvoltarea de noi joburi şi abilităţi în zona financiar-bancară. „Evoluţia noastră spre conţinut înseamnă de fapt deţinere de conţinut, înseamnă product owner pentru cei care o să încerce să înţeleagă clienţii – care sunt aşteptările lor şi ce avem de făcut pentru a ne ridica la nevoile aşteptărilor -, înseamnă o familie întreagă de competenţe şi de noi joburi. Şi astfel ne bucurăm că am învăţat să ascultăm clienţii şi să ne lăsăm duşi, de fapt, în călătoria noastră digitală de clienţi.“
De asemenea, una dintre provocările şi preocupările BCR este reprezentată de crearea unui spaţiu digital care să asigure securitatea datelor clienţilor.
„Pentru noi una din preocupările centrale este crearea unui climat de securitate cibernetică şi securitatea datelor. Acolo investim foarte, foarte mult, lucrăm cu parteneri, astfel încât canalele de comunicare, lucrurile pe care le dezvoltăm să fie foarte sigure şi, de asemenea, să asigurăm în orice moment protecţia datelor“, a mai spus Sergiu Manea.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


