Sergiu Manea: Să investim în oameni, să îmbunătățim aptitudinile forței de muncă și să urcăm pe scara valorii adăugate!
„Scopul nostru ar trebui să fie o Românie de încredere, cu o economie stabilă și un loc în care tinerii aleg să rămână, convinși că pot avea succes și o viață de calitate. Iar, pentru toate acestea, parcursul nostru în UE și NATO este nenegociabil. Pentru următorii 15 ani, este fezabil să ne imaginăm o Românie cu dezechilibre macroeconomice mici, care este relevantă la nivel internațional într-un număr de domenii cheie și livrează prosperitate pentru toți cetățenii săi”, spune Sergiu Manea, CEO al BCR.
România la 35 de ani de la schimbarea de regim: care ar fi cele mai importante câștiguri, din punct de vedere economic și respectiv social?
După 35 de ani de tranziție, România a atins o maturitate economică care o plasează în cea mai bună poziție din istoria modernă. Acest lucru se vede nu doar în statistici, ci și prin modul în care ne definim aspirațiile acum. De la așteptările pe care le avem de la piața muncii, până la internaționalizarea afacerilor antreprenoriale românești și dinamica socială, cu tot ce înseamnă diversitate de opțiuni și interacțiuni.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


