Matei Bogdan
Publicat în 2 decembrie 2020, 16:50 / 318 elite & idei

Sergiu Oprescu: La 22 de ani, îşi dorea să ajungă un inginer bun în cercetare sau eventual la Tarom

Sergiu Oprescu: La 22 de ani, îşi dorea să ajungă un inginer bun în cercetare sau eventual la Tarom

Sergiu Oprescu, preşedinte executiv la Alpha Bank România spune că face parte din generaţia la care dacă te duci înapoi la vârsta de 22 de ani dai peste un alt univers, peste alte concepte, peste alte grade de libertate, sau mai bine spus peste lipsa unor grade de libertate pe care astăzi le prezumăm ca făcând parte din fibra societăţii. La 22 de ani îşi dorea să ajungă un inginer bun în cercetare sau eventual la Tarom, specializat pe câteva din aeronavele mari, vestice, care erau în operare la acea data, BAC şi  Boeing.

„Eu făceam 22 de ani în 1985, eram student în anul 4 la Politehnică, Aeronave şi îmi amintesc că luam notiţe cu mănuşi în mâini şi palton pe noi, pentru că aveam doar câteva grade Celsius în sălile de curs. Sunt multe imagini în alb – negru când mă gândesc la acea perioada şi doar aspiraţiile şi visurile păreau să mai prindă culoare. Unul din lucrurile cu care te obişnuiai repede era să îţi derulezi viaţa profesională pe repede înainte, pentru că fiind deja pe un anumit traiect profesional abaterile laterale erau programate să fie, eventual, nesemnificative.  Ştiai că vei fi un inginer de aviaţie, puteai spera să fii unul foarte bun şi să lucrezi la nişte proiecte importante, cum erau cele legate de preluarea tehnologiei vestice de producţie a BAC1-11 (ROMBAC în varianta românească) sau să lucrezi pentru asimilarea unor produse mai complexe din domeniul avionicii, domeniul meu de specialitate. Altfel spus, era destul de puţină surpriză împletită în traiectul profesional şi, pentru un bun analist, puteai spune cu un grad destul de mare de certitudine cam ce poziţie şi ce responsabilităţi ai fi ajuns să ai la 30 – 40 sau 50 de ani urmând această cale.  Puţini dintre noi, spre niciunul, am fi ghicit ce vom ajunge la aceste vârste, pentru că viaţa are darul ei de a-ţi servi tot felul de răscruci noi atunci când crezi că eşti pe drumul cel mai stabil, nu-i aşa?”

Sergiu Oprescu mărturiseşte că, uitându-se la foştii colegi, toţi cei care au emigrat, şi ei sunt majoritatea, lucrează în aviaţie, iar, ceilalţi, puţini care au rămas, sunt în diverse alte poziţii şi domenii, dar nu în aviaţie.”

Sergiu Oprescu a venit la conducerea executivă a Alpha Bank în 2007, după ce a fost membru al boardului băncii româneşti cu capital grecesc din 2005. În 2015, Oprescu a devenea şi preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Visurile profesionale erau în mod direct legate de lumea liberă, cum o priveam noi, de cercetarea de care auzeam că se face “afară”, de modele de business şi tehnologii pe care le aveam în cărţi, dar pe care nu le văzusem practic în aplicare, mai povesteşte Sergiu Oprescu.

„În niciun caz nu mi-aş fi imaginat că la 32 de ani o să devin unul din primii brokeri din România şi o să tranzacţionez pentru fonduri de investiţii americane şi nu numai, pe o Bursă de Valori care îşi reluase activitatea după aproape 5 decenii de lockdown (că tot am învăţat cuvântul acum), sau că la 37 de ani o să fiu preşedintele acelei Burse de Valori, iar la 44 de ani o să fiu  CEO-ul unei bănci sistemice în România.  În mod evident la 22 de ani ideea de piaţă de capital sau de acţiuni, obligaţiuni sau titluri de stat nu îmi spunea aproape nimic, iar ideea de produse derivate m-ar fi dus în mod cert în matematică şi nu în analiză financiară”, mărturiseşte şeful Alpha Bank.

www.businessmagazin.ro

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: S-a lansat raportul „Starea Climei – România 2024”

PoliticKlaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare

EconomieRăzvan Nicolescu: Aş propune un parteneriat pentru viitor companiei E.ON, ca să nu plece din România

ExternRufin Zamfir: Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene

SocialNicoleta Munteanu: Ora practică de antreprenoriat Kids in Business a început la Mark Twain International School Bucharest -şcoala primară cu productia de Slime-lipicios de distractiv!

EvenimenteAndrei Dudoiu: One of the most exciting startup competitions in Europe – the How To Web Spotlight Competition!

EditorialAlexandru Grumaz: Si vis pacem, para bellum!

CulturaLorena Stoian: Comisia Europeană oferă tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite prin DiscoverEU!



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe