Sergiu Oprescu: Sistemul bancar românesc are cea mai mare lichiditate din Europa. „Avem «muniţia» necesară să asigurăm creşterea intermedierii financiare
Sistemul bancar românesc este cel mai lichid din Europa, astfel că există „muniţia“ necesară pentru a asigura creşterea intermedierii financiare, până acum existând o „slabă alocare a resurselor financiare“, consideră Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). El a arătat că resincronizarea ciclului financiar cu cel economic s-a produs cu întârziere, din 2016.
„Avem cel mai lichid sistem bancar din Europa. Există muniţia necesară să asigurăm creşterea intermedierii financiare. A fost o mai slabă alocare a resurselor financiare. Trebuie să adresăm mai bine segmentul de credite. Resincronizarea ciclului financiar cu cel economic a început din 2016, dar poate că ar fi trebuit să înceapă mai devreme“, a declarat Oprescu la o conferinţă cu tema rebrandingului şi strategiei ARB.
Indicatorul de solvabilitate a ajuns la 18,33%, mai mult decât dublul pragului minim stabilit prin reglementare, iar rata lichidităţii imediate este de 40%, faţă de 30% la băncile europene, conform datelor ARB. Însă, sectorul bancar s-a îndepărtat în ultimii ani de rolul de asigurare a intermedierii financiare prin acordarea de credite, ponderea împrumuturilor private în PIB coborând anul trecut sub 30%.
Ritmul de creştere al creditării private la nivelul întregului sistem bancar a rămas anemic în ultimii ani, de doar 1-2%, soldul oscilând în jurul a circa 220 mld. lei (50 mld. euro).
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/sergiu-oprescu-seful-arb-sistemul-bancar-romanesc-are-cea-mai-mare-lichiditate-din-europa-avem-munitia-necesara-sa-asiguram-cresterea-intermedierii-financiare-16318762
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


