de Sever Voinescu

Propunerea bugetului pe 2016 la capitolul ”Culte” este o primă probă a seriozității și profunzimii cabinetului Cioloș.

Mai exact, dl Cioloș, ca șef suprem al administrației românești, va arăta cu ocazia proiectului de Buget felul în care înțelege să așeze statul în raport cu Biserica. Deocamdată, e clar că nu mai vrea să o finanțeze așa cum au făcut-o predecesorii săi. Vrea altceva, vrea altfel.

Pentru început, observ că relația cu Biserica este singurul domeniu de guvernare în care premierul este obligat să meargă cumva ”în orb”, lipsit de expertiză, după instinct și după conștiință. Funcționarii bruxellezi de care s-a înconjurat, precum și oamenii societății civile aduși în echipa sa au, fără îndoială, solide competențe pe diverse domenii, dar nici unul nu e capabil să dea sfat folositor în această, delicată, materie. Îndrăznesc să spun că, în această privință, dl Cioloș este, de fapt, singur cu decizia pe care o are de luat. Ar putea urma obiceiul pămîntului dar, cum ziceam, actualul premier simte că nu se mai poate merge înainte așa. Ar putea urma modele occidentale (de pildă, cel german sau cel francez sau cel american), dar știe că realitatea românească nu se potrivește deloc. Ar putea, la limită, să se ia după ateii zurbagii, dar știe că o imensă majoritate l-ar dezaproba. Părerea/speranța mea este că dl Cioloș se află în căutarea unui echilibru a cărui ecuație abia acum se creionează.

Fără îndoială, Biserica trebuie subvenționată de stat în România. Nu doar pentru că societatea românească are nevoie de Dumnezeu din ce în ce mai mult, ci pentru că respectul pentru Biserică este parte a respectului pentru noi înșine. Ronald Reagan spunea că democrația este posibilă doar într-o societate care are o viață religioasă vibrantă. Ateii și indiferenții ar trebui să înțeleagă că fiecare leu dat de la buget pentru susținerea exprimării credințelor religioase este un leu dat pentru libertate, pentru democrație; asta în cazul în care nu sînt în stare să înțeleagă că e un leu dat pentru sănătatea morală a națiunii, și așa prăbușită.

Sigur că multe dintre inițiativele și atitudinile înaltului cler ortodox de la noi au iritat și au nemulțumit în ultimii ani. Ierarhii BOR au greșit, au dezamăgit, au ratat ocazii să se ridice la înălțimea supremei lor misiuni. Scăderea gradului de încredere a românilor în Biserică este efectul acestor erori. Interesant ar fi ca cineva să măsoare, pe de altă parte,  încrederea pe care românii o au în Dumnezeu. Ceva îmi spune că încrederea în Tatăl nostru nu s-a clintit mai deloc, deși încrederea în Biserică a scăzut. Dar bugetul statului nu se cheltuie după încrederea și simpatia contribuabililor. Căci, dacă ar fi așa, Parlamentul și partidele ar trebui să fie primele instituții cărora să li se taie complet bugetele.

Bugetul public acoperă în bani datoriile morale ale statului față de societate. Statul e dator să apere cetățenii, să-i țină departe de boli, să-i învețe carte, să facă dreptate după legile sale, să susțină cultura și artele. Între aceste obligații morale, statul o are și pe aceea de a susține credințele religioase. Evident, cei pentru care credința religioasă nu e atît de importantă vor contesta această afirmație a mea. Mă întreb, de ce? Observ că, pentru unii, de pildă, baletul și opera nu sînt deloc importante, dar nu strigă împotriva finanțării acestor arte din bani publici. Pentru alții, fotbalul nu e important, dar nu i-am auzit să strige împotriva construcției unui megastadion de, atenție!, aproape 200 de milioane de euro bani publici (comparați costul stadionului cu costul hulitei Catedrale!). Sondajele arată că cel puțin o treime din populația României este complet neinteresată de politică, dar nu am auzit aceste milioane de oameni să strige împotriva finanțării sistemului politic ( nu doar partide, ci și instituții). De ce oamenii pentru care religia este neimportantă nu pierd nici o ocazie să țipe isteric împotriva finanțării ei?

În fine, sper că premierul este suficient de lucid să înțeleagă abjecția manipulărilor care spun că sistemul de sănătate e șchiop pentru că sînt prea multe biserici ori că logistica învățămîntului e precară pentru că s-au dat prea mulți bani spre culte. La fel, sînt convins că premierul Cioloș știe că nu poți face nici o legătură între numărul de spitale necesare și numărul de biserici necesare – logica sloganului ”avem multe biserici și puține spitale” este perfect aceeași cu a unuia, să zicem, de genul ”avem mulți absolvenți de drept și puține goluri marcate în Liga 1”.

Noi, credincioșii, indiferent cum și în ce măsură va finanța acest cabinet Biserica, vom continua să mergem în bisericile noastre. Vom rămîne aproape de Dumnezeu și ne vom strădui să-I urmăm Cuvîntul. Și ne vom ruga. Inclusiv pentru acest guvern aflat abia la început. Inclusiv pentru înaltul nostru cler, care singur s-a pus în mare dificultate.

evz.ro