Sever Voinescu: Ce minunat e omul!
de Sever Voinescu
Atît Renașterea occidentală, cît și cea bizantină (cît a fost) împărtășeau o interesantă idee antropologică. În ordinea Creației, omul are o poziție specială. Toate cele din Univers aparțin pentru totdeauna unei categorii aflate în anumite relații cu alte categorii și așa rămîn pînă la sfîrșit, înlănțuite, ca să zic așa, în formă fixă. Omul însă face excepție. El este singura creatură fără poziție fixă, pe el Dumnezeu nu l‑a țintuit într-o categorie imobilă, nu l-a destinat fără scăpare. Astfel, omul poate glisa prin proprie voință fie „în sus“, trecînd în categoria superioară lui, cea a îngerilor, fie „în jos“, trecînd în categoria inferioară lui, cea a animalelor. Această mobilitate este un minunat dar de la Dumnezeu, pentru că îți lasă libertatea de a depăși propria condiție prin faptă și gînd. În același timp, cu dreptate divină, acest dar este și un blestem, căci prin aceeași voință omul poate să-și submineze condiția și să se coboare, printre animale. Am găsit această idee, cum spuneam, și în Vest, la Pico della Mirandola, și în Est, cu mai bine de un veac înainte de Oratio de dignitate hominis, la Grigore Palama. Poate că alții mai învățați decît mine vor arăta că această idee este mai veche – eu o raportez de acolo de unde am găsit-o. În orice caz, am reflectat mult la ea în ultima vreme, nu pentru că aș fi neapărat într-o dispoziție filozofică, ci pentru că împrejurări extreme aproape m-au forțat s-o fac.
Se știe că vremurile de maximă tensiune revelează caracterele. Nu doar că în timp de mari încercări vedem ce este cu adevărat cineva, ci vedem mai departe: vedem ce poate să devină. Poți fi înger în vremuri de pace, dar mai poți rămîne angelic în vremuri de mare spaimă? Iar vremurile grele nu cumva sînt uimitoare oportunități pentru oamenii care se complac în mod obișnuit în stadiul animalic ca să facă saltul spre angelicitate?
Una dintre serile recente, în care sirenele ambulanțelor sînt singure pe străzile orașului. Un om se roagă în camera lui. Cînd iese, un prieten cablat continuu la iadul Facebook îi arată: de undeva, din viscerele virtualului, un oarecare, un cineva pe care omul nostru nu l-a văzut în viața lui, nu a schimbat vreodată vreo vorbă cu el, un necunoscut absolut, îi dorește să se infecteze cu virusul corona. Imediat, zeci de alți necunoscuți dau „like“, plasează inimi, aplaudă. Într-o veselie vecină cu nebunia, se încropesc liste: cine ar mai fi bine să se îmbolnăvească. Se huiduie, se rîde, se scuipă, plouă cu inimi roșii, se plusează. Oamenii sînt minunați, nu-i așa?
Nu o să intru în detalii, ca să spun cine e omul despre care vorbesc și care este „păcatul“ lui ce face șleahta de feisbuc bucuroasă la perspectiva îmbolnăvirii sale. Nu o fac anume ca să nu vă dau prilejul să cădeți în greșeală, căci se vor găsi și printre cititorii acestei rubrici defecți care să spună că, în general, nu e bine să dorești boala cuiva, dar dacă e vorba de X sau de Y, atunci e bine totuși să o pățească. Vă spun doar că nu există pe lumea asta vreun motiv pentru ca cineva să dorească îmbolnăvirea cuiva. Și dacă vreunul dintre dumneavoastră crede altfel, îl rog să se oprească aici și să părăsească acest articol.
Spaima, se știe, scoate la iveală bestia din om. De aceea, creștinii încearcă să-și umple sufletul cu speranță, singura „schemă de tratament“ împotriva fricii. Sus să avem inimile! Mai ales în vremuri ca acestea, în care ceva ce aproape nu cunoaștem îmbolnăvește și ucide, civilizația noastră secularizată s-a dovedit a fi foarte vulnerabilă la spaimă. Ce repede s-a răspîndit frica! Precizez imediat că frica nu-i deloc același lucru cu prudența. Cînd ne e frică, nu sîntem prudenți, iar tot ceea ce face un om sub imperiul fricii este, de fapt, imprudență. În fața molimei de acum, omul actual nu poate să fie prudent. Pentru că nu are nici un reper, atitudinea echilibrată, care îmbină optim protecția sănătății cu libertatea, îi este imposibilă. Așa că vedem cum se repede la extreme. De cînd a intrat virusul în cetatea noastră s-a simțit imediat polarizarea. Unii cereau isterizați un fel de carantină totală. Armata pe stradă și absolut toți în case, cu suprimarea oricărei activități. Alții, dimpotrivă, cereau viața normală, ba chiar ceva mai avîntată dacă se putea, că nu e dracul atît de negru, gripe au mai fost și doar făcînd boala capeți imunitate. Rapid, balanța între aceste extreme s-a schimbat și cea de-a doua tabără, cea a „curajoșilor“, aproape s-a golit. Pe măsură ce ne uităm la știri, ajungem toți, tremurînd, să ne dorim o mînă forte ca în Coreea de Nord (cum o fi acolo?) sau, măcar, ca în China, devenită rapid exemplul planetar de bună guvernare în vremuri de criză. Știu, așadar, că spaima ia mințile oamenilor. Știu și că spaima mea pusă în competiție cu spaima ta ne face pe amîndoi să uităm că ești un om, că sînt un om. Dar dacă spaimei, chiar și așa, îi pot opune nădejdea, ce-i pot opune urii preexistente, exaltată de spaima de acum? Un fenomen interesant a avut loc de curînd, în România. Ura stimulată de spaimă și-a găsit adversarul: încăpățînarea prostească.
De cînd cu acest virus, în mijloacele media (fie ele sociale sau clasice, „mass-“) a prins o campanie agresivă îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Nu a Bisericilor în general, pentru că una dintre liniile acestei campanii este că Biserica Catolică e bună, numai ortodocșii ăștia bătuți în cap sînt răi. Factual, Biserica Ortodoxă Română nu a ieșit cu un milimetru în afara reglementărilor de criză emise de statul român. Gradual, așa cum au venit, aceste reglementări au fost adoptate. Așa cum se întîmplă adesea în România și nu doar în Biserica Ortodoxă, au existat locuri și cazuri în care aceste reguli de criză au fost ignorate. Însă adevărul factual nu contează aici. Scopul este acela de a folosi spaima oamenilor de virus și de a arăta că bisericile ortodoxe sînt focare de infecție. Că lumea vrea să se ferească de epidemie, dar BOR nu și nu, vrea să vadă poporul ortodox integral infectat, că acolo sînt nebuni, fanatici, Mengele. Frenezia cu care s-a cerut închiderea bisericilor și oprirea accesului credincioșilor încă înainte ca statul să decidă această măsură, dar și publicațiile ori televiziunile care au trimis reporteri pe post de copoi să vîneze „breșe“ sanitare prin biserici pentru ca apoi să le expună cu litere incendiare creează o atmosferă anticlericală care aduce aminte de vremuri odioase. La fel de adevărat este că anumite reacții la această furie sînt imprudente și denotă cam același spirit, dar de semn schimbat.
De pildă, ridicarea problemei linguriței de împărtășanie la nivel de pericol public a fost, desigur, o enormă exagerare. Este de spus însă că exagerarea nu a venit de la adversarii Bisericii, ci chiar de la cei care își închipuie că o apără de aceștia. Firesc, Patriarhul recomandă anumite măsuri sanitare. Urmare acestei recomandări, să faci din lingurița de împărtășanie simbolul rezistenței credinței împotriva dreptei credințe este o prostie. Să spui, cum am auzit, că lingurița de împărtășanie nu e susceptibilă să disemineze viruși pentru că se moaie în vin, care are o concentrație alcoolică anumită este o dovadă de ignoranță, nu un argument. Preoții care au ținut la linguriță mai mult decît la orice altceva, imaginîndu-și că puterea împărtășaniei stă în linguriță, ar trebui să se mai gîndească o dată la sensul profund al actului tainic pe care îl administrează. Rugăciunile care fac din vin și din pîine substanță euharistică nu se referă la linguriță. Lingurița se sfințește, sigur. Dar absolut orice lucru din biserică se sfințește. Nu în linguriță stă taina! Nimic nu oprește preotul să sfințească un set de 100 de lingurițe de unică folosință. Încăpățînarea îmbufnată în lingurița unică este exact ceea ce activiștii anticlericali au nevoie ca să-și construiască discursul.
Și uite-așa, oamenii sînt minunați, nu‑i așa?
www.dilemaveche.ro
Ultima ora:
ObservatorNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”
PoliticNicolae Ciucă: Îl felicit pe președintele Donald Trump pentru realegerea sa și îi urez succes lui și Statelor Unite ale Americii
EconomieElena Calistru: It’s the economy, stupid…
ExternRobert Lupițu: Ca țară să luăm cele mai bune decizii pentru noi, pe aceleași coordonate – Occident, Europa, transatlanticism
SocialCiprian Stănescu: 3 noutăți pe care le puteți vedea și la #ProVerde vinerea pe StirileProTV și duminica dimineața de la 09:30 pe ACASĂ TV
EvenimenteNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”
EditorialRadu Magdin: România, un pilon al securității energetice europene
CulturaFlaviu Predescu: Despre cartea Superpolitik
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe