Adriana
Publicat în 30 ianuarie 2012, 19:46 / 643 elite & idei

Sever Voinescu: Este evidentă nevoia unui alt mod de a face politică

Sever Voinescu: Este evidentă nevoia unui alt mod de a face politică
things to text my ex boyfriend

Deputatul Sever Voinescu, purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al PDL, s-a abţinut să facă aprecieri generale despre discursul de miercuri al preşedintelui Traian Băsescu, dar a răspuns la câteva dintre mesajele adresate partidelor politice de şeful statului, referindu-se la soluţiile ce ar putea duce la o adevărată reformă a clasei politice şi la exigenţele actualei societăţi în privinţa schimbărilor de „leadership”.

Cu privire la necesitatea reformării tuturor partidelor, Sever Voinescu a spus că este evidentă nevoia unui alt mod de a face politică.

„Cred că este una dintre cele mai importante dorinţe ale oamenilor. Una dintre cele mai importante surse de nemulţumire ale oamenilor, astăzi, este exact legată de metehnele sistemului partidelor politice din România”, a declarat vicepreşedintele PDL.

Întrebat ce ar avea de făcut PDL în sensul reformării, Voinescu a afirmat că există „câteva lucruri pe care trebuie să le facă toţi, inclusiv PDL”.

„Totul pleacă de la mecanismele de promovare în cariera politică în interiorul partidului. (…) Până la urmă oamenii aleg ceea ce partidele le propun. (…) Ori, cum ajung partidele să propună uneori numai oameni de o anumită factură? Asta dovedeşte că e un sistem generalizat în partidele politice de promovare a candidaturilor, un sistem care este profund nedrept”, a susţinut democrat-liberalul.

El a adăugat că un al doilea element important pe marginea reformării clasei politice ţine de finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.

„Aceasta este o zonă considerată, să spun, cumva tabu în toate sistemele din lume. (…) E greu să se vorbească pe şleau despre sistemele de finanţare a partidelor politice. Dar, lucrul acesta trebuie spus.(…) Acestea sunt lucruri pe care trebuie să le facă toţi (toate partidele – n.r.)”, a mai afirmat vicepreşedintele PDL.

Sever Voinescu a adăugat că şi momentul de evoluţie al unui partid, adică plasarea acestuia la putere sau în opoziţie, contează în procesul de reformare.

„Noi suntem un partid cu foarte mulţi oameni erodaţi ca imagine, pentru că au fost oameni la putere în momente foarte grele pentru români. Şi în mod evident în asemenea momente ieşi şifonat. Evident că aceasta este o problemă pe care o are în mod special PDL-ul, poate partidele din opoziţie nu chiar într-o asemenea măsură.Problema lor în plus este problema viitorului.(…) E limpede că ceea ce fac ei prin actualul lor leader-ship este aproape de lamentabil. Deci fiecare

partid are în mod particular probleme lui”, a mai declarat Voinescu.

Despre cât de rapid se vor rezolva chestiuni legate de finanţarea partidelor sau cele de schimbare a sistemului de promovare a candidaturilor într-un an electoral, aşa cum este şi 2012, fruntaşul PDL a afirmat că nu-şi face iluzii că „de mâine partidele devin mult mai performante şi mai transparente”.

„Dar îmi fac iluzii că acest lucru va începe.Vreau să spun ceva foarte clar. După această perioadă, politica în România nu va mai fi la fel”, a mai afirmat Voinescu.

Întrebat dacă schimbarea ar fi soluţia la afirmaţia sa legată de „erodarea” la vârf a unor lideri ai PDL, Sever Voinescu a afirmat: „care alta?”

Despre includerea în această soluţie inclusiv a preşedintelui PDL Emil Boc, democrat-liberalul a spus că „primenirea clasei politice, a leadership-ului este evident că trebuie să aibă loc”.

„Este evident că e nevoie de oameni noi”, a afirmat Voinescu.

El a reamintit că deşi actuala conducere a partidului a fost aleasă în luna mai anului trecut „evenimentele politice în România au o asemenea intensitate şi se desfăşoară într-un asemenea ritm încât e posibil ca un om ajuns proaspăt şi nou într-o formulă conducere să pară în mai puţin de un an complet uzat”.

„Viaţa de leadership politic devorează astăzi personalităţile politice într-un ritm mult mai accelerat decât acum 10 ani”, a explicat Sever Voinescu.

El a dat exemplu pe fostul preşedinte Ion Iliescu, un om „care a putut face politică conservându-şi, într-un fel sau altul, cam aceeaşi imagine vreme de 20 de ani”.

” E imposibil să se mai întâmple asta. (…) Exigenţele societăţii au atins cote extraordinare. (…) În politică trebuie să înţelegi că s-a ajuns ca în show-bussines. Viaţa ta poate fi pe culmi şi în lumina reflectoarele, dar lucrurile acestea trec mult mai repede decât te-ai aştepta. Pentru că întotdeauna după tine va veni şi altul şi altul şi altul şi societatea are nevoie mereu de chipuri proaspete”, a mai declarat vicepreşedintele PDL.

Despre afirmaţia din discursul preşedintelui Traian Băsescu care a ţinut să răspundă celor care îl acuză că el conduce în fapt PDL, că dacă ar fi aşa partidul ar fi mult mai bine condus, Sever Voinescu s-a rezumat la a spune: de ce vă miraţi ?

„Suntem mulţi care l-am tot spus când a venit vorba. Da, a fost un lider de partid foarte bun, foarte performant. Şi a dovedit lucrul acesta”, a mai declarat vicepreşedintele PDL Sever Voinescu.

Articol postat pe www.agerpres.ro

zp8497586rq

Ultima ora:

ObservatorNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

PoliticLigia Deca, numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

EconomieNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

ExternAlexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteAlexandru Bogdan: A relaxed chat about the key takeaways from 2024 and hopes for 2025

EditorialDan Mircea Cipariu: Detector pentru “războinicii viteji”!

CulturaAndreea Paul: Conflictele intergeneraționale au un remediu fantastic prin teatru



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe