Sever Voinescu: Grecia si zona euro

Cum spuneam, eram şi sînt foarte departe de decizie în privinţa asta, dar este acum evident că decidenţii au fost la fel de departe de soluţia corectă – ceea ce este cu adevărat grav. Decidenţii au sperat, totuşi, că Grecia va putea fi salvată în interiorul zonei. Speranţa aceasta nu s-a bazat pe calcul economic şi nici pe analiza lucidă a cauzelor dezastrului, ci pe o imensă teamă: aceea că visul unei Europei unite ar avea de suferit. Un duh stahanovist s-a cuibărit demult în mintea politică a liderilor europeni în privinţa integrării europene: nu admitem nici un pas înapoi, nu admitem că putem greşi – se acceptă doar victorii pe linia integrării şi nmai depăşiri de plan! Aşadar, în privinţa Greciei, speranţa se hrănea din teamă. Nu avea cum să producă viitor.
Îmi menţin părerea că integrarea economică nu este posibilă în condiţiile unor diferenţe atît de mari de etos al muncii între naţiunile care compun uniunea. Mă grăbesc să precizez că nu cred că diferenţa această induce raporturi de superioritate. Nu spun deloc că nemţii sînt „mai buni” decît grecii pentru că au o disciplină a muncii şi a plăţii taxelor pe care elenii, se ştie bine, nu o au. Nu spun nici că grecii sînt superiori nemţilor pentru că trăiesc într-un fel care pare a fi mai plăcut şi mai relaxat – mai degrabă preferabil unora ca noi. Repet, nu e vorba despre superioritate şi inferioritate. E vorba despre diferenţă pur şi simplu şi, mai grav, despre orbire. Elanul integrator a cuprins pe toţi şi, cînd entuzismul stăpîneşte curpinsul, orbirea se instalează pe nesimţite. Entuziasmul integrator a devenit normă de comportament şi vorbire, iar ignorarea diferenţei a deveni ordin de marş. O vorbă corectă a conservatorilor de peste tot spune că faptele sînt încăpăţînate. Faptul diferenţei este, din cîte vedem, încăpăţînat. Nu piere cu tratate şi nici cu declaraţii politice. Mai mult, dacă e ignorat, poate compromite una ditnre cele mai ambiţioase contrucţii economice ale timpului nostru: zona euro.
Meritul proiectului economico-financiar numit „zona euro” este imens: participanţii au mărturisit o creştere extraordinară a prosperităţii de cînd a devenit realitate, lumea întreagă a învăţat o lecţie de integrare regională unică în istorie, America are un competitor şi un partener pe măsură, libertatea în toate aspectele ei sconomice a făcut un mare pas înainte. (Da, paradoxal poate, în opinia mea, libertatea economică a progresat în condiţiile pieţei comune cu monedă unică). Un astfel de proiect uriaş, cu impact istoric enorm, nu poate fi compromis din elanuri politicianiste. În zona euro trebuie să rămînă doar cei care pot – altfel noi toţi, şi cei din zonă şi cei din afară, vom avea foarte mult de suferit! Banii pe care europenii din zona euro i-au plătit pînă acum pentru salvarea Greciei sînt bani – mulţi de tot! – aruncaţi pe fereastră. S-a spus că ieşirea greciei costă enorm. Da, dar păstrarea ei costă şi mai mult şi, mai devreme sau mai tîrziu, costul ieşirii tot trebuie plătit.
Cu un an în urmă, împărtăşeam acest punct de vedere ambasadorului german la o cină. Îmi amintesc cum un coleg de partid, la acea vreme cu oarecare funcţie în Ministerul de Externe, m-a întrebat şocat dacă chiar văd o Europă fără Grecia. Am spus, evident, că nu. Dar că văd foarte bine o eurozonă fără Grecia. Mai mult, că văd foarte clar cum eurozona se prăbuşeşte urmare nu a unor politici anume, ci urmare a diferenţelor de mentalitate şi stil de viaţă între Sud şi Nord. Cred că zona euro trebuie să fie disponibilă doar celor care îndeplinesc anumite standarde de competitivitate economică, care ar trebui să fie încă şi mai înalte decît cele în vigoare azi. Zona euro trebuie să fie clubul de excelenţă economică al membrilor UE. Altfel, nu-i văd rostul.
Cred că visul are importanţa lui imensă şi că nu putem porni la un drum lung şi benefic dacă nu împărtăşim un mare vis. Dar mai cred că luciditatea trebuie să fie cel mai important instrument de realizare a visului şi busola care ne ghidează pe drumul visat.
PS Nu mă pot abţine să nu amintesc din faptele de vitejie ale marelui nostru premier. Vă mai amintiţi cum şi-a declarat, infantil, solidaritatea cu premierul socialist Papandreu cînd acesta a anunţat că vrea referendum pentru pachetul anti-criză propus Greciei de către UE, în octombrie 2011? Cum se vede acea atitudine a lui Victor Ponta acum? Era evident că omul nu înţelegea absolut nimic din ceea ce se întîmpla în jur. Dar acum, oare, înţelege? Mintea lui politică a evoluat de atunci?
Articol publicat pe www.hydepark.ro
Ultima ora:

ObservatorȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

PoliticIon M. Ioniță: Ce efecte are demisia președintelui?

EconomieRăzvan Popescu: ROMGAZ a publicat rezultatele operaționale cheie preliminare aferente anului 2024

ExternIulian Chifu: Cursa pentru partenerul de coaliție al PAS-ului Maiei Sandu la generalele din Republica Moldova

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteRadu Puchiu: Extrem de onorat că am avut ocazia să moderez primul Aspen Dialog din acest an – The Power of Convening in Turbulent Times

EditorialȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, actorul Constantin Dinulescu (sezonul 5, episodul 1)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe