de Sever Voinescu

În martie 2023, Xi Jinping a vizitat Moscova. La finalul vizitei, avînd grijă să fie bine auzit și filmat de jurnaliști, i-a spus lui Vladimir Putin că împreună vor conduce un proces de schimbare la scară mondială cum nu s-au mai văzut în ultima sută de ani. Putin, care și-a construit în decenii o imagine de „mascul alfa” imbatabil, a dat școlărește din cap și s-a scurs, calin, în îmbrățișarea protectoare a liderului chinez. Ce a spus Xi este îngrijorător, fără să fie o noutate.

De mai mult timp, China, adusă la masa marilor puteri globale de jocul abil al administrației americane la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, conduce o politică externă care promovează proiectul unei lumi multipolare. După decenii în care s-a teoretizat și s-a pledat diplomatic, intelectual și academic pentru acest proiect, s-a strîns ceva susținere pentru idee. Nu este, bineînțeles, un proiect clar conturat: de pildă, nimeni nu știe, în model măcar, cam cîte puteri relativ egale e bine să existe în lume ca să se asigure o stabilitate ceva mai solidă și un nivel de încredere internațională superior celui de acum. Kissinger, la un moment dat, zicea că trei. Alții cred că mai multe și vor fi și dintre cei care cred că cu cît mai multe, cu atît mai bine. În fine, după ce ideea a atins un nivel însemnat de simpatie, iată, pare că a venit momentul acțiunii. Eu așa înțeleg agresiunea rusă în Ucraina, atacul Hamas din Israel și mă uit, ca mai toată lumea, spre Taiwanul căruia China îi tot dă tîrcoale. Eu văd toate aceste evenimente profund legate. Și dacă există, în America mai ales, politicieni trumpiști care nu văd această legătură, cu atît mai rău pentru noi.

Continuarea, aici.