În octombrie 2014, la Turneul Final al WTA din Singapore, unde s-au întîlnit primele opt jucătoare ale lumii într-un sistem care presupune meciuri în grupe, apoi semifinale şi finală, Halep era nou venită (intrase în top 10 cu zece luni înainte), în timp ce Williams era veteran (intrase în top 10 de cincisprezece ani şi era numărul 1 de mai bine de trei ani). În plus, cei zece ani diferenţă de vîrstă şi de experienţă între cele două jucătoare. În meciul direct din grupe, Williams a prins o zi foarte proastă, Halep a prins o zi foarte bună, aşa că românca a spulberat invincibila cu un scor dur: 6-3, 6-0. Spre sfîrşitul jocurilor în grupe, Williams a ajuns să depindă de ultimul joc al Simonei Halep cu Ana Ivanovici. Dacă Halep nu cîştiga nici un set, Williams părăsea competiţia. Halep era deja calificată în semifinale, indiferent de rezultatul meciului cu Ivanovici. În România, românismul triumfa! Tuturor li se părea normal ca Simona să se lase bătută la zero în ultimul meci pentru că, astfel, elimina posibilitatea de a se întîlni iarăşi cu Williams, meci despre care nimeni nu-şi mai făcea nici o iluzie, căci minunile nu se întîmplă de două ori consecutiv. E mai important să cîştigi trofeul decît să-ţi aperi onoarea, spuneau mai toţi oamenii din jurul meu, cu acel pragmatism tîmp şi jigărit al românilor gata de blaturi. Halep, însă, a jucat serios ultimul meci şi a cîştigat un set, aducînd-o pe Williams în semifinală. Mai apoi, inevitabilul s-a produs: a întîlnit-o în finala turneului iarăşi pe Serena Williams, care a învins-o fără dubiu şi Simona a ratat trofeul. Atunci mi-am dat seama că Simona Halep va ajunge o sportivă legendară. Atunci am înţeles că vor veni în palmaresul ei, cu siguranţă, şi marile turnee şi Grand Slam-urile şi locul 1 mondial, dar, mai ales, am înţeles că această tînără are os de legendă. Ce va veni în palmaresul ei este una, dar ce va veni în jurul numelui ei va fi cu mult mai important. Peste douăzeci de ani se va vorbi despre Simona Halep cum vorbim despre Nadia Comăneci. Dacă, dimpotrivă, Simona Halep s-ar fi lăsat învinsă strategic, la zero, chiar dacă ar fi cîştigat turneul, ar fi dovedit că se împărtăşeşte şi ea, ca şi noi, de la spiritul meschin al aranjamentului şi ar fi rămas pentru totdeauna la stadiul de excepţională jucătoare de tenis şi atît.

Luna trecută, în turneul de la Indian Wells, cînd Williams a abandonat în faza semifinalelor chiar înaintea întîlnirii cu Simona Halep, am zîmbit. Sînt convins că Number One a abandonat pentru motive reale, dar ceva mă face să cred că a făcut-o cu plăcere. Poate că un abandon în faţa Sharapovei ar fi iritat-o, dar acest abandon în faţa Simonei Halep, îmi place să cred, a liniştit-o cumva. Nu i-a făcut Simonei Halep o favoare şi nici nu cred că a fost o recompensă pentru Singapore. Dar, abandonînd, Williams i-a netezit tinerei românce calea spre cea mai importantă victorie a ei de pînă acum. Şi ceva mă face să cred că Williams ştia bine că abandonul ei va duce la acest deznodămînt.

În fine, acum cîteva zile, în turneul următor, la Miami, Halep a jucat iarăşi, în semifinale, cu Williams. Aşa cum mai toată lumea anticipa, Simona Halep a pierdut. Dar, aşa cum iarăşi toată lumea anticipa, a pierdut dovedind că este din ce în ce mai aproape de ea. Distanţa valorică dintre Williams şi Halep se reduce meci de meci. Inevitabilul se produce. Iar Halep ştie că doar jucînd tot mai des cu Williams va ajunge să o învingă mai repede. Pentru simplu motiv că, jucînd tot mai des cu Williams, devine din ce în ce mai bună.

Ce mi se pare interesant în această rivalitate este că, de fiecare dată, Simona Halep a făcut declaraţii admirative despre Williams şi, de fiecare dată, Williams a răspuns la fel. După ultima înfrîngere, Halep a spus: „Serena Williams este numărul unu de foarte mult timp. Am învăţat multe lucruri de la ea. Cînd a cîştigat un Grand Slam eu eram copil şi-mi plăcea s-o urmăresc, să văd cum joacă, cum luptă pînă la final. Este încă numărul unu mondial şi cîştigă titluri, iar asta e incredibil. Îi respect cariera şi persoana. La fiecare meci cu Serena am aflat că pot să fiu aproape de ea, că pot să fiu în top. Am fost aproape să cîştig, dar acum Serena este mai bună ca mine“. Tot după ultimul meci, Serena Williams a spus presei despre Simona Halep: „Joacă atît de bine şi este atît plăcut să o vezi jucînd atît de bine. E atît de tînără şi îmi place foarte mult să o văd jucînd. Sînt chiar o fană a ei. Îmi place atitudinea ei pe teren. Îmi place cum se mobilizează [how she gets pump up]. Îmi place cum luptă. Îmi place cum joacă. Este plăcut să o vezi şi este diferită – în mod clar, este un tip de joc proaspăt“.

Pe de o parte, Simona Halep are convingerea că americanca este mai bună decît ea şi, pe de altă parte, nu vrea să se dea la o parte din calea acesteia în turnee. După cum scriu ziarele, obiectivul strategic de carieră al Simonei Halep este, acum, un prim Grand Slam şi, în subsidiar, locul 1 mondial. Dar ceva mă face să cred că obiectivul personal al Simonei Halep este victoria asupra lui Williams într-o zi în care amîndouă sînt în plină formă. Şi, atunci, chiar că vor deveni prietene. Liderul unei generaţii va preda ştafeta liderului următoarei generaţii. Lumea merge înainte, tot mai performantă şi tot mai atrăgătoare prin confruntări de genul acesteia.