Mises a fost discipolul lui Carl Menger (1840-1921), fondatorul şcolii austriece de economie şi unul dintre autorii revoluţiei marginaliste. În această calitate, el îşi începe prezentarea concepţiei despre bani şi credit cu analiza naturii şi originii banilor. Alte teme tratate de Mises sunt: cantitatea optimă de bani şi modul de realizare a acesteia; mitul banilor neutri şi corolarul său: stabilitatea preţurilor; activitatea bancară cu rezerve fracţionare şi limitarea emisiunii de mijloace fiduciare; teoria monetară a ciclului economic. Aceste teme sunt strâns legate între ele şi cu celelalte probleme majore abordate de Mises în opera sa: funcţionarea pieţei libere şi consecinţele intervenţiei statului în economie. Sistemul de gândire economică misesian este, într-adevăr, un sistem.[1] Cu privire la natura banilor, Mises se bazează pe lucrările lui C. Menger, care a arătat că banii nu pot fi definiţi pe baza caracteristicilor fizice ale mărfurilor utilizate ca mijloc de schimb.[2] După Menger, pentru ca un bun să fie utilizat ca bani, este necesar ca aceasta să îndeplinească trei condiţii: 1) să fie marfă; 2) să fie utilizat ca mijloc de schimb indirect; 3) să fie cumpărat şi vândut în principal în scopul realizării unui schimb indirect. Menger a arătat, de asemenea, că banii apar în mod spontan ca urmare a dezvoltării schimbului liber pentru a rezolva problemele practice născute din faptul că nevoile şi dorinţele oamenilor se armonizează foarte rar. Conform demonstraţiei sale, apariţia banilor este posibilă fără intervenţia statului şi fără existenţa prealabilă a unui contract social.[3] Mises a dezvoltat şi nuanţat această analiză. În primul rând, el a respins ideea că principalele funcţii ale banilor—mijloc de schimb, mijloc de tezaurizare (rezervă de valoare) şi mijloc măsură a valorii (unitate de calcul, numerar[4])—au aceiaşi importanţă. Mises a argumentat că o marfă nu poate servi ca mijoc de măsură a valorii decât cu condiţia să poată fi utilizată ca mijloc de schimb. De asemnea, o marfă nu poate juca rolul de mijloc de rezervă decât dacă poate fi schimbată uşor pe altă marfă. În al doilea rând, Mises a elaborat o tipologie detaliată a formelor banilor. La un nivel mai profund, el a făcut o distincţie fundamentală între „banii propriu-zişi” şi „substitutele monetare”. Banii propriu-zişi au o valoare intrisecă. Substitutele monetare sunt titluri legale (certificate) asupra banilor propriu-zişi. Aceste titluri, emise, de regulă, de către bănci, sunt convertibile în bani propriu-zişi la ghişeele băncilor emitente.

https://www.zf.ro/opinii/silviu-cerna-universitatea-de-vest-din-timisoara-conceptia-lui-mises-despre-natura-banilor-18085102#_ftn14