Matei Bogdan

Publicat în 29 noiembrie 2022, 18:27 / 45 elite & idei

+ Extern • + Observator • Silviu Nate

de Silviu Nate

Eșecul geopolitic al Rusiei și „înțelepciunea” strategică europeană

Decizia lui Vladimir Putin de a stabili noi sfere de influență prin forță, a fost orientată în mod vădit împotriva UE și NATO, în timp ce ambiția lui de distrugere s-a transformat într-un joc de sumă zero, suprimând perspectiva negocierilor către un eșec lamentabil. Subestimarea determinării occidentale, erorile strategice și corupția endemică din Rusia au scos la iveală mitul unei puteri, rostogolit de-a lungul istoriei de către Kremlin. Rezultatele acțiunilor lui Vladimir Putin, nu doar au adâncit izolarea internațională a Rusiei, dar a și închis portițele pentru salvarea sa. În cele din urmă, rezultatul jocului de sumă zero a transferat pierderea majoră în tabăra inițiatorului său, respectiv în curtea Kremlinului.

Bătrânul continent european s-a confruntat adesea cu Alzheimer strategic, fugind de confruntarea traumatică cu episoadele propriei istorii. În urma Războiului Ruso-Georgian din 2008 și după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia în 2014, Europa vestică a rămas blocată în anchilozare strategică, fiind mai mult absentă decât implicată. Odată ce patologia bătrânei Europe pare să avanseze, reîmprospătarea memoriei devine imperios necesară.

Chiar dacă, din motive biologice sau de înfrângere, Vladimir Putin nu ne-ar mai asigura serviciul de a menține viu acest subiect de referință istorică intitulat invadarea Ucrainei, reperul și învățămintele sale trebuie să rămână centrale în redefinirea politicilor occidentale față de Rusia.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a provocat și consecințe pozitive pentru lumea euroatlantică. NATO a decis prioritizarea securității Mării Negre, atât la nivel conceptual strategic, cât și practic, iar Congresul American a cristalizat în formulă bipartizană o inițiativă cuprinzătoare pentru regiunea Mării Negre – demers politic și diplomatic, început cu la doi ani în urmă, al cărui promotor activ a fost chiar România. Cu toate acestea, la nivelul Uniunii Europene avântul strategic s-a blocat înaintea incubării sale, iar celebra Busolă Strategică a UE, documentul de viziune a securității și apărării europene, și-a pierdut „nordul magnetic”, uitând să dedice un capitol asumat Mării Negre.

În ciuda sprijinului pentru Ucraina, unii europeni par să nu fi învățat lecția istoriei, rămânând blocați într-o stare de ecranare strategică. Mai mult, adoptarea unor comportamente ambigue față de Moscova a devoalat mereu slăbiciunea spațiului european. Paradoxul acestei inconsistențe este profund înrădăcinat în nostalgia afacerilor cu Rusia, a intereselor industriale și politice care au perpetuat dependențele negative și au condus la fracturarea politică din interior.

Asimilarea sensului real al ambițiilor Rusiei a fost mult timp amânată în subconștientul Vestului European, iar trezirea din amnezia strategică, dar niciodată înainte de cafeaua dimineții, a fost înlocuită brusc de uimire și anxietate strategică, care încă mai pare dependentă de calmante și perfuzii. Vidul unei culturi strategice europene unificate și asumate a accentuat vulnerabilitatea noastră, invitând neprovocat și inconștient ambițiile revizioniste ale Kremlinului. În cele din urmă, diplomația europenilor a fost percepută de Vladimir Putin ca un instrument slab, fiind tradusă în limbajul imperialismului rus drept cale liberă spre beligeranță. Fără efortul constant al NATO și angajamentul SUA de a rămâne un garant al securității europene începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, dar și fără determinarea poporului ucrainean de a rezista în fața mașinii de război ruse, Europa nu ar fi avut privilegiul conștientizării trecerii glonțului pe lângă ureche. Strângerea lațului captivității și linșajul geopolitic al Europei în mâna lui Vladimir Putin au fost piesele deznodământului vizat de un personaj politic macabru, al cărui profil a ieșit din aura necunoscutului pe parcursul acestui an.

Nu-i așa că uităm repede?

Războiul lui Vladimir Putin cu Occidentul este proiectul vieții sale; s-a pregătit, a vorbit și s-a manifestat vizibil în această direcție de douăzeci de ani încoace. Doar cine a ținut cu tot dinadinsul să privească în altă direcție, a fost orb la potențialul manevrelor Kremlinului. Desigur, într-o lume europeană a păcii și idealului democratic, o confruntare cinetică se situa de cele mai multe ori în logica absurdului, doar că absurdul era viu și creștea vizibil… Dezmorțiți din amnezia strategică, ne amintim însemnătatea și absurdul pretențiilor de redefinire a sferelor de influență, emise cu un an în urmă de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse (am formulat la acea vreme câteva argumente disponibile aici). În timp ce reprezentanții comunităților de informații americane și britanice confirmau planuri de invadare a Ucrainei, încă din luna decembrie a anului trecut, Serghei Lavrov ne „liniștea” pe tonul său arogant că Rusia nu planifică niciun război.

Un lucru este cert, faptele Moscovei ne plasează astăzi pe un fir al evoluției unde ordinea globală nu va mai fi așa cum o știm noi.

După nouă luni de război, relațiile Rusiei cu Occidentul au depășit apogeul negativ din timpul Războiului Rece. Indiferent de rezultatul confruntării, nu se întrevăd șanse de îmbunătățire a relațiilor dintre Occident și Rusia sau, cel puțin, nu în formula tradițională. Analiști ruși care mai păstrează un gram de obiectivitate, recunosc alertați că fundătura geopolitică în care s-a aruncat Vladimir Putin va conduce Rusia spre colaps politic și economic și, în cele din urmă, va culmina cu o prăbușire din interior. Nu poate fi estimat un orizont de timp al prăbușirii sale, dar acțiunile lui Putin, așa cum au fost puse în scenă, au dobândit un caracter ireversibil. Tensiunile și agitația cresc la Moscova iar orchestratorii puterii devin tot mai conștienți de faptul că vor pierde acest război, în timp ce Rusia se îndreaptă spre un statut de putere mijlocie sau regională. Destrămarea mitului marii puteri, deținut chiar și la nivel simbolic, creează oportunități pentru alți actori regionali, complicând parcursul geopolitic al Rusiei. Războiul nu s-a încheiat, armata rusă este prezentă în Ucraina, Vladimir Putin încă mai pilotează țara, dar pierderea tonusului politic, izolarea internațională, slăbirea economică și militară reprezintă indicatori ai predispoziției pentru anarhie internă. Deziluzia pricinuită de Vladimir Putin se află la limita tragicului, cu atât mai mult cu cât Rusia devine conștientă că va pierde acest război și de consecințele ce vor urma. Experții militari estimează că Rusia ar avea nevoie de aproximativ 6 ani pentru a-și recupera integral efectivele de tancuri. Kremlinul a dislocat capabilități impresionante dinspre estul îndepărtat, tocmai din Vladivostok, iar Rusia deține un teritoriu vast ce trebuie apărat, devenind mai vulnerabilă la granița sa estică. Importurile de armament din Iran și Coreea de Nord indică starea jenantă în care se află Moscova astăzi, delimitarea comunității internaționale de ambițiile sale delirante și prăbușirea în izolare geopolitică.

Războiul Rusiei în Ucraina și factorul chinez

Președintele Obama a vorbit pentru prima dată în 2008 despre pivotarea strategică a SUA spre Pacific, iar după alegerea președintelui Trump, Washingtonul a trecut la o confruntare economică deschisă cu Beijingul. Cel mai probabil, Vladimir Putin a crezut că putea cointeresa China pentru a înfrunta împreună ascendentul geopolitic american. Dar pentru acest lucru, Putin trebuia să înregistreze un succes notabil pentru Beijing și să destabilizeze influența americană în Europa. Tocmai de aceea, așa cum enunțam mai devreme, războiul lui Putin a fost îndreptat de la început împotriva UE și NATO.

Xi Jinping pare să-i fi îngăduit lui Vladimir Putin preformarea unui act geopolitic demonstrativ, urmând totodată să culeagă roadele efortului rusesc, încununat de succes sau eșec. În esență, poziția Beijingului nu este atât pro-rusă, cât anti-americană, iar China se află acum într-o poziție mai bună decât înainte de 24 februarie; așadar, noul context îi permite Beijingului o serie de artificii strategice pe fondul asimetriei relaționale cu Moscova.

Războiul din Ucraina i-a permis Chinei să acționeze mai incisiv în sfera economică, urmărind reducerea tarifelor pentru resursele energetice importate din Rusia, respectând totodată sancțiunile impuse Moscovei, mai ales că piețele occidentale sunt mult mai importante pentru Beijing. În același timp, agresiunea Rusiei în Ucraina este acum transferată ca efort Occidentului, ceea ce permite Beijingului un câmp mai liber pe arena internațională. Este mult mai evident acum că evoluția relațiilor sino-ruse va fi influențată de situația din Ucraina.

Deși Occidentul nu este actor cobeligerant în războiul din Ucraina, slăbirea militară a părților implicate este un subiect central, iar China nu are motive să susțină victoria rapidă a Rusiei, dar nici înfrângerea acesteia. Prelungirea conflictului produce uzură în Rusia și Europa, iar beneficiile Chinei survin pe fondul epuizării celorlalte părți din cadrul sistemului relațiilor internaționale.

Cârja geoeconomică a bătrânei Europe

Pe bătrânul continent, deficitului de cultură strategică, îi transformă pe europeni în naivi, considerând China o putere slabă, neînțelegând pe deplin natura și comportamentul influenței sale, hrănindu-i mai de grabă aspirațiile. În efortul lor frenetic de a se redresa economic, actorii dominanți europeni au tendința de a schimba o dependență negativă cu alta. Deși pretind conștientizarea greșelilor comerciale cu Federația Rusă, precum pârghia energetică transformată în factor de presiune politică, europenii caută astăzi contracte economice extinse și interdependențe tehnologice în tabăra chineză.

Edificatoare este afirmația cancelarul Olaf Scholz după recenta sa vizită în China: “Importanța pieței chineze nu are nevoie de explicații. Sunt surprins, însă, de cât de dependente au ajuns unele companii de piețe individuale și că au ignorat complet riscurile”. La începutul lunii noiembrie, companiile Renault și Geely au creat un joint venture pentru construcția motoarelor pe benzină și tehnologie hibridă. În același timp, guvernul german a blocat în luna noiembrie achiziția de către China a două fabrici de semiconductori, dar a aprobat o investiție, extrem de controversată în coaliția de guvernare. Gigantul chinez de transport maritim, Cosco, a preluat un terminal de containere al portului Hamburg, câștigând relevanță geoeconomică la cea mai mare facilitate portuară din Germania și a treia în materie de capacitate din Europa.

Paradoxal, nemulțumirea unor europeni se îndreaptă acum spre președintele Biden, acuzându-l de competiție netransparentă datorită subvențiilor acordate afacerilor americane pentru decarbonizarea economiei și decuplarea de China. În realitate, nu-i oprește absolut nimic pe europeni să devină mai competitivi sau să adopte măsuri similare. Aceste demersuri, sprijinite în formulă bipartizană, se aflau de vreme bună pe agenda Congresului American, dar atrofierea europeană blochează împrospătarea strategică cu viziune și pragmatism.

Pe termen mediu, Uniunea Europeană are oportunitatea de a deveni suverană din punct de vedere tehnologic și independentă energetic, dar parcă nici un momentum nu e prielnic pentru trezirea strategică. În timp ce NATO își face treaba eficient și este complementară eforturilor UE, Bruxellesul se poate concentra mai aplicat pe eliminarea vulnerabilităților și investirea prioritară în acele direcții care pot asigura fundația unui actor geopolitic veritabil.

Viitorul Chinei la Marea Neagră

Invazia Rusiei în Ucraina a perturbat lanțurile de aprovizionare între Europa și Asia, iar transportul terestru de marfă sugerează nevoia unei diversificări și regândirea rutelor alternative de tranzit pentru evitarea teritoriului Rusiei.

Împingerea conexiunilor de export spre sud, către Coridorul de Mijloc, mută centrul de greutate geoeconomică în favoarea Chinei, cu dorința de a se conecta la Europa prin Kazahstan, Marea Caspică, Azerbaidjan și Georgia, și de acolo prin Marea Neagră sau Turcia intercontinentală. Noua realitate oferă oportunități comerciale și politice Chinei pe fondul slăbirii și handicapului strategic al Rusiei.

Coridorul de Mijloc, cunoscut oficial ca Trans-Caspian International Transport Route (TITR), ar putea înlocui beneficiile obținute de Moscova prin Coridorul de Nord ce a fost până de curând ruta preferată pentru transportul feroviar de marfă între China și Uniunea Europeană. (detalii sunt disponibile în analiza publicată alături de James Carafano în The National Interest).

După ce au văzut tratamentul aplicat Ucrainei, statele post-sovietice din Asia Centrală se tem mai mult de Rusia, dar sunt sceptice și față de intențiile Chinei. Aceste țări afișează deschidere pentru diversificarea parteneriatelor externe, iar Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) a devenit platforma potrivită pentru materializarea proiecțiilor chineze.

Înainte de stabilirea Summit-ului SCO (Samarkand, 15-16 Septembrie, 2022), președintele Xi Jinping a apreciat în cadrul întâlnirii bilaterale cu Kassym-Jomart Tokayev, că relația dintre China și Kazahstan a ajuns la nivelul unui „parteneriat strategic etern, fără analogie în diplomația chineză”. Acest mesaj tinde să plaseze relația China-Kazahstan deasupra priorităților comune cu Rusia.

La summit-ul SCO, după dușul rece primit din partea Chinei și Kazahstanului, Putin a afișat un disconfort opus aroganței sale tradiționale și o ușoară disperare care indică alunecarea spre izolare a Rusiei. Pentru președintele Xi Jinping, asocierea cu Putin a atras reacția Occidentului, așadar mult-vehiculatul „parteneriat nelimitat” sino-rus s-a transformat într-o relație ceva mai precaută și reticentă.

Deriva geopolitică în care poate intra Rusia devine oportunitate pentru China, dar și îngrijorare pe fondul unor potențiale surse de instabilitate regională. În același timp, este de așteptat ca Beijingul să susțină Moscova în plan diplomatic din rațiuni de contrabalansare a Washingtonului.

Statele din Asia Centrală sunt apetisante pentru China. Statalitatea le-a fost mereu contestată de Moscova, creându-se mereu impresia opțiunii de a le fi confiscată suveranitatea pe modelul experimentat de Ucraina, Georgia, Armenia și Republica Moldova. Central-Asiaticii dețin zăcăminte minerale uriașe, dar au economii slabe, putând fi absorbiți de China; capabilitățile lor militare sunt mici, nu beneficiază de garanți externi în afara Moscovei, așadar nu fac parte din sisteme de alianțe occidentale. Mai mult, statele din Asia Centrală sunt expuse exodului demografic chinez din regiune.

Cât timp Rusia mai poate exercita controlul geopolitic asupra regiunii, China va acționa cu prudență, evitând precipitarea relațiilor cu Moscova. Așadar, putem anticipa o politică duală din partea Beijingului prin care Xi Jinping menține prietenia cu Vladimir Putin pe capitole economice și politice, profitând totodată de pe urma slăbirii Rusiei pentru a-și atinge interesele în Asia Centrală.

În timp ce atenția comunității internaționale este concentrată pe Taiwan, China lucrează concomitent pentru a-și atinge obiectivele dincolo de granița sa vestică.

Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), marea alianță militară a Moscovei, pare că se prăbușește sub ochii lui Putin. Kazahstanul a refuzat sprijinirea Rusiei pentru a se substitui sancțiunilor occidentale, iar Lukașenko, pe fondul insuccesului militar în Ucraina, și-a amintit brusc de „abordarea multi-vectorială”, sugerând uneori distanțarea Minskului de Moscova. Rivalitatea militară dintre Kârgâzstan și Tadjikistan aduce un factor de presiune suplimentar Moscovei în Asia Centrală, în timp ce Armenia dezvoltă accente anti-ruse tot mai vizibile.

Pe fundalul unor influențe ruse și occidentale slabe în Asia Centrală, Turcia devine un jucător cheie, în creștere spre statutul de putere regională, în timp ce China își poate urmări perspectivele de interconectare comercială cu Europa până la Marea Neagră.

Trei ipoteze de lucru

Menționez din start că această evaluare se limitează la trei ipoteze formulate. Nu știm care dintre acestea sunt mai aproape de manifestare, însă ele pot constitui o bază de lucru pentru viitoare proiecții.

1. O înfrângere militară a Rusiei în Ucraina și aducerea sa într-o formulă de cooperare cu Occidentul ar genera o ruptură între Moscova și Beijing și mai multă predictibilitate în sistemul relațiilor internaționale.

2 Prelungirea războiului pe termen lung și uzura continuă pentru Moscova tind să creeze mai multă dependență de China, dar și un consum economic în tabăra occidentală. Continuarea războiului va conduce la dezintegrarea Rusiei, ipoteză care se ramifică în patru scenarii:

• Liderul puternic și Rusia slabă: Vladimir Putin va fi înlocuit de un lider naționalist care pretinde că are capacitatea de a ține Rusia în mână. În acest caz, țara sa va rămâne izolată, agresivitatea nu va descrește, dar și-ar putea păstra suveranitatea pentru o vreme. El va fi nevoit să legitimeze grupurile corupte pentru a supraviețui politic. Mentalitatea imperială este profund înrădăcinată în conștiința colectivă rusă, iar o schimbare de paradigmă a guvernării politice are șanse slabe de materializare.
• Dezintegrarea Rusiei: Serviciile de informații și instituțiile cheie sunt incapabile să gestioneze luptele pentru putere și nu pot evita accentuarea anarhiei interne. Apariția mai multor poli de putere în Rusia și a „lorzilor regionali ai războiului” (Kadîrov, Prigozin etc.) se vor transforma în brokeri de (in)stabilitate, abuz și control. Aceștia vor legitima contrabanda și terorismul, lărgind totodată matricea riscurilor regionale. Rusia va deveni un stat eșuat, un teritoriu întins și vulnerabil în fața Chinei.
• Reforma clasei politice: Acest scenariu intră în contradicție cu punctul a). și include recunoașterea greșelilor, asumarea răspunderii pentru crimele de război, acordarea despăgubirilor Ucrainei și renunțarea la politica agresivă față de Occident. Dacă serviciile de informații, armata și establishment-ul rus doresc și mai pot să salveze Rusia, aceasta ar fi calea optimă pentru a ieși din fundătura în care i-a aruncat Putin. Scenariile: a). și b). vulnerabilizează și mai mult țara, deznodământul fiind tot nevoia de reformă, însă statul s-ar putea dezintegra între timp.
• Vladimir Putin continuă guvernarea: Rusia se află sub dictatură, se confruntă cu tensiuni interne și externe majore. Atenția lui Putin e fixată pe mulțumirea grupurilor de influență din jurul său și pe lichidarea posibililor oponenți politici. Sub Vladimir Putin continuă jocul de sumă zero, iar atingerea unui compromis cu Occidentul este imposibilă, situație care împinge Kremlinul spre izolare internațională. Prăbușirea politică este doar o chestiune de timp, iar China câștigă tot mai multă influență regională și în Moscova.

3. O alianță militară China-Rusia este posibilă doar dacă Moscova câștigă războiul într-o formă sau alta și iese întărită de pe urma conflictului. Acest lucru ar însemna compromiterea mediului de securitate în Europa și eșecul NATO, un scenariu puțin probabil. Xi Jinping nu găsește rațiuni practice pentru asociere în lupta globală cu un actor ce-l trage în jos.

Considerații de final

• Odată cu declanșarea politicii coercitive a SUA față de China, Beijingul întâmpină dificultăți de a ajunge din urmă economia americană. În plus, abaterile Chinei pot avea efect de bumerang – economia sa este puternic integrată global și mult mai vulnerabilă la sancțiuni.
• În timp ce Rusia nu mai este partenerul egal al Chinei și se îndreaptă vertiginos spre un eșec istoric, este greu de crezut că relațiile ruso-chineze pot fi păstrate intacte în urma unor schimbări geopolitice radicale.
• Rusia lui Vladimir Putin este nevoită să producă un rezultat notabil cu orice preț, să ofere concesii majore Chinei pentru a primi în schimb un sprijin valoros. Cât timp se va prelungi războiul, Rusia va rămâne partenerul junior al Chinei crescându-i dependența de Beijing. O Rusie slăbită va fi nevoită să acorde concesii politice și economice Chinei.
• Prelungirea războiului ar putea provoca oboseală economică și politică în Occident. S-ar reduce pârghiile de presiune asupra Chinei, permițând Beijingului să-și urmeze mult mai ușor aspirațiile hegemonice. Pe de altă parte, eșecul Rusiei în Ucraina și recuperarea rapidă a Occidentului, pot forța schimbări sau amânări în planurile Beijingului cu privire la Taiwan.
• Șansele ca un lider reformator și pro-occidental să preia un viitor mandat la Moscova sunt mici. Mentalitatea imperială este adânc înrădăcinată în societatea și clasa politică rusă. Cu toate acestea, șansa Rusiei de a evita dezintegrarea pe termen lung poate fi compensată doar de o elită politică reformată.
• Când europenii vor înțelege că nostalgia afacerilor cu autocrațiile reprezintă o maladie strategică, putem spune că și-au însușit principiile unui proiect geopolitic autentic. Ieșirea din această hibernare strategică presupune stabilirea unor țeluri înalte, sprijinite pe mai multă autonomie de tip soft-power, reziliență și coeziune.
• Rusia rămâne o putere cu capacitate mare de fracturare a societăților democratice și are o istorie consacrată în cultivarea propriei abilități de a acționa subversiv. Deși ne uităm la costurile războiului din perspectivă convențională, influența majoră se produce sub semnul accentelor hibride. Rusia a folosit blocada cerealelor pentru a provoca valuri de migrație din Africa spre Europa. Generând foamete, Moscova a sperat să pună mai multă presiune politică pe Bruxelles. Blocada cerealelor, șantajul energetic, coruperea unor politicieni occidentali, războiul informațional, interferența în procesele electorale ale altor state, atacurile cibernetice asupra infrastructurilor critice vizează slăbirea societăților democratice și ruperea lanțului de reziliență societală, procese care se traduc prin presiune, influență și câștiguri politice în tabăra adversă.
• Abordările suveraniste ale unor lideri, sprijinite pe demagogie și iliberalism, favorizează presiunea rusă și subminează coeziunea aliaților din interior. Războiul din Ucraina și fracturarea europeană ne-au învățat că antidotul este securitatea prin cooperare. Vorbim despre singura cale prin care societățile democratice pot rezista în fața comportamentelor despotice.

www.contributors.ro