Sorin Cîmpeanu: Pledez pentru reprezentarea mediului academic în Parlament
Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, pledează pentru reprezentarea mediului academic în Parlament, având ca scop ridicarea nivelului de cunoaștere a problematicii specifice în acest domeniu.
Sorin Cîmpeanu a precizat că ar fi de acord ca lucrările de licență, de disertație, dar și cele de doctorat să fie publice.
„Legislația în momentul de față prevede că lucrările de licență se păstrează cinci ani după care nu mai spune ce se întâmplă cu ele. Unele universități le păstrează în continuare, altele le distrug. Cele mai multe cred că le păstrează în continuare. (…) Dincolo de decizia de transparență este vorba de capacitatea administrativă. Mai mult, peste toate acestea este o problemă de decizie. Eu aș fi de acord să se publice lucrările de licență, de disertație, lucrările de doctorat — toate în egală măsură. Să fie publice. În momentul în care încerci să ridici pe platformă (n.r. — o lucrare) din domeniul ingineriei este cu totul și cu totul altceva, tehnic vorbind, decât a ridica pe platformă o lucrare din domeniul socio-uman care este un lucru mult mai simplu. (…) Există o rezistență la publicarea lucrărilor de licență nu atât din partea universităților, cât din partea studenților și a cadrelor didactice care îndrumă”, a susținut președintele CNR.
El a afirmat că anual se realizează aproximativ 3.000 de teze de doctorat și peste 100.000 de lucrări de licență.
Consilierul de stat în cadrul Administrației Prezidențiale Ligia Deca a arătat că nu este o problemă privind publicarea tezelor.
„În ceea ce privește publicarea tezelor nu cred că este o problemă. Am terminat un doctorat în străinătate unde până când nu urcam singură teza în format final cu coperta aprobării de către comisia de evaluare pe platforma universității nu primeam diploma, era foarte simplu, era o procedură acolo. Nu cred că este o problemă de capacitate, este vorba doar de schimbarea procedurilor în așa fel încât să încurajăm asta pentru teza de doctorat, nu dau alte exemple”, a spus Deca.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


