Câteva cuvinte despre protestul din Piața Victoriei

1. Constituția României prevede explicit, în articolul 53, că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege.

Nu prin decrete prezidențiale, nu prin ordonanțe de urgență sau alte tipuri de ordonanțe, nu prin hotărâri de guvern, nu prin niciun alt tip de decizii – doar prin lege.

Legea prin care este limitată exercitarea unor drepturi și libertăți pe perioada stării de alertă intră în vigoare abia de luni. Până atunci, nu există nicio lege care să restrângă exercitarea de drepturi și libertăți.

În consecință, participarea la proteste este, până luni, neîngrădită.

Principala responsabilitate pentru această stare de lucruri revine guvernului actual, care a amânat proiectul de lege și discutarea lui în parlament.

2. Ca o extensiune a celor de mai sus, adaug că decretul prin care președintele Iohannis a instituit starea de urgență este neconstituțional (așa cum, de altfel, a decis și CCR), fiindcă a limitat exercițiul unor drepturi și libertăți nu în baza unei legi, așa cum cere explicit Constituția, ci în baza unei ordonanțe de urgență (OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență).

În consecință, președintele nu putea prelungi starea de urgență în lipsa unei baze constituționale de care nu dispunea nici la momentul în care a instituit-o.

(În paranteză fie spus, dacă declararea stării de urgență a fost neconstituțională, toate autoritățile publice care au participat la impunerea ei prin mijloace punitive pot fi vinovați de abuz în serviciu, pentru că au limitat abuziv exercitarea de către cetățeni a unor drepturi și libertăți.)

Responsabilitatea principală pentru această nefericită stare de lucruri revine tuturor partidelor parlamentare din 2003 încoace, mai ales celor care au format majorități parlamentare în diferitele legislaturi.

Responsabilitatea secundară revine tuturor președinților României din 2003 încoace, fiindcă nu au atenționat parlamentul cu privire la absența unei legi a stării de asediu și a stării de urgență.

Răspunderea cea mai mare revine actualului parlament, actualului președinte și actualului guvern – fiindcă din ianuarie, de când Organizația Mondială a Sănătății a declarat izbucnirea unei pandemii, au neglijat să verifice dacă în România starea de urgență poate fi instituită în mod legitim, adică potrivit prevederilor constituționale.

Dacă așadar vrem să căutăm vinovații pentru faptul că în plină pandemie a avut loc un protest fără respectarea niciunei măduri de siguranță, aceștia sunt: toate partidele parlamentare din 2003 încoace, toți președinții României din 2003 încoace și actualul guvern.

Alți vinovați nu există.

3. Sunt în deplin dezacord cu ideile vehiculate de participanții la protestul de vineri. Dar nu pot contesta dreptul lor de a protesta, atâta vreme cât nicio lege nu li-l restrânge.

În particular, dat fiind că vorbim de un număr mic de participanți (cel mult 2-3 sute, în realitate mult mai puțini și destul de dispersați), nu cred nici că protestatarii au reprezentat un pericol la adresa sănătății publice. Cam același număr de oameni găsim în orice zi în orice piață din București.

4. Înțeleg că există participanți (și/sau susțintori ai participanților) care se consideră lezați de faptul că noi, ceilalți, ne exprimăm o părere proastă despre ei.

Cred însă că, în virtutea dreptului la libertatea de exprimare, pe care îl reclamă, acești participanți sau susținători ai lor trebuie să accepte că și noi avem aceleași drepturi ca și ei.

Democrația e pentru toți – și pentru cei care ne plac, și pentru cei care nu ne plac.